Analiza

Pupincurpresa locală de chitanțier preia minciunile administrative ale #Baronului_OSĂnhauzen. Realitatea este cea a banilor mulți aruncați în conturile cumetriilor de partid pentru lucrări de cea mai îndoielnică calitate

S-a încheiat anul ”administrativ” 2023, un al plin de promisiuniuni că #OSĂ se facă ceva. #Baronul_OSĂnhauzen, Maestrul Promisiunilor, Însuși El, Excelența Sa, Primarul, a transmis către presa locală de chitanțier un newsletter cu marile sale realizări de genul ”zis și făcut”. Iar în mod servil, fără nicio analiză, pupincurpresa locală de chitanțier i-a preluat minciunile, dezinformând grav opinia publică.

Ziar de Cluj a scris până s-au tocit tastaturile despre OSĂ-urile #Baronului_OSĂnhauzen, a demonstrat și demontat minciuni, dar pupincurpresa locală de chitanțier își continuă complicitatea cu minciunile non-administrației publice locale și-și dezinformează cititorii. În mod ”profesionist” și pe bani de pișcoturi, că numai firmituri primesc, cât să tragă targa deontologiei pe uscat.

Hai să trecem în revistă minciunile #Baronului_OSĂnhauzen, primar de 20 de ani al acestui municipiu pitit după artificii, jocuri cu drone, sclipici și falsă mândrie locală, dar care pute a bișniță administrativă. Pute deja și a bișniță ”civică”, că observăm cum asociații care înainte criticau coerent mărețele realizări locale, acum bălmăjesc incoerent laude false gen ”dacă se va sta de vorbă cu noi, OSĂ se remedieze, OSĂ se poată salva proiectul următor”. Ăștia speră că teeroriștii administrativi local OSĂ stea vreodată de vorbă cu ei. #Baronul_OSĂnhauzen numai mimează dialogul, apoi face cumva să-și scape drujba, dala, asfaltul, betonul, neamul, cumetriile în spațiul public și să facă cum vrea mușchiul său politic. Că știe că în materie de comunicare este înconjurat de cărători de vorbe care se vând pentru un pișcot.

Aceleași minciuni scoase de la naftalină în fiecare an electoral.

Ar putea fi un element grafic cu hartă şi text

Ar putea fi un element grafic cu text

Ar putea fi o imagine cu text care spune „-Napoca- 2024 reabilitareali execuția proiect peste Durata loc perioada aprilie parcări Parking Parking Sighişoarei2 Reevaluare tehnice propuse biciclete sigure biciclete 267 locuri locuri parcare, contractului de proiectare. Intre (după modelu parkinguri) intre Lacuri până ocuri pentru motociclete (20 proiecte) locuri Parking construcție) anului Parking termică pentru Liceul execuție. de „Onisifor execuție 12%. execuție. aprilie 2020. Durata 2021 execuție extindere si reabilitar execuție lucrărilor luni- Parking Rebreanu realizare Parking realizare Parking Proiect achiziție Gimnazială pentru Seminarul Teologic Ortodox lorga' (fonduri europene) Liceului 45. reglementarea situației terenului de către inalul 46. Modernizarea lădire Şcoala pentru Gimnaziale luliu Hațieganu" (Aleea Herculane Mansardarea”

Ar putea fi un element grafic cu hartă şi text

Ar putea fi un element grafic cu hartă şi text care spune „nınımum 70 Ghimeşului locuințe Termenul Locuințe urmează este octombrie. realizării parkingului Liceul Agroalimentară Grigorescu, Piața Agroalimentară zonă. depus Baza Sportivă Gheorgheni. Direcția Universitatea țintă. Fondul Mare, Piața furnizor pentru asıstenÈ›i verzi .Eficiență ersonalı pentru pentru 20 public ermică blocuri actuala apartamente. personali proiecte) realizat. Termen execuție până Muncii execuție: luni blocuri, local aprobat sunt pentru faza achiziție blocuri locuințe 2021). Parcul faza ha) concursului internațional toamna parteneriatcu termică perioada programatică -2027: fonduri europene, puțin 4.000 apartamente. pentru publice Este Zorilor soluții montarea carte funciară. Urmează panouri HCL-u După obținere aprobare tronson Parcul Rozelor (aprox. 2,5 ..ce) achiziție pentru”

Ar putea fi o imagine cu hartă şi text

Ar putea fi un element grafic cu text

Zice #Baronul_OSĂnhauzen așa:

”Cluj-Napoca se află în primele 10 orașe din Europa în materie de calitate a vieții, conform Eurostat”.

MINCIUNĂ GROSOLANĂ, pe care am demontat-o în acest material:

În pofida evidenței, Maestrul Gogoșier al Urbei și-a prezentat presei de chitanțier Orașul său imaginar de 5 răchițele, toate ”recunoscute internațional”

Adică, ”din ambuteiajele de pe arterele publice, din putoarea de la Pata Rât, din praful șantierelor veșnic neterminate, Uniunea Europeană (chiar dânsa), prin vocea Excelenței Sale, Cârmaciul, ne transmite că ne-am afla în top alături de Copenhaga, Geneva sau Zurich.” Numai că TOP-ul e o însăilare făcută pe genunchi de cineva care a încasat niște bani ca să bifeze ceva, cam cum se fac caietele de sarcini pentru licitațiile buftate ale ”bocăriei”. ”TOP-ul” nu e european, Iar ”clujenii” care au răspuns așa-zisului ”sondaj” sunt cam 5,1% dintre persoanele contactate să răspundă nimicului. Ceva ce ar reprezenta cam 1% dintre slujbașii din ”bocărie”, care sunt extrem de mulți (peste 5000 din câte știm).

”Cluj-Napoca, pe primul loc în România privind guvernarea electronică”.

Numai miercuri, din prima zi ”de lucru” a ”bocăriei” am arătat ce înseamnă ”guvernarea electronică”.

CITEȘTE: Cluj-Napoca, Oraș de 5 digitalizări anale: A început coada la cereri de parcare

Dar exemplele despre ce-nțelegea Primul Gogoșier al Urbei prin digitalizare: băncuțe ”smart”, excel-ul numit ”Antonia”, faptul că poți privi ”on-line” cum ți se plimbă cererea fără să fie soluționată (că nu ești urbanist de cumetrie) printre birouri șamd, pot continua.

CITEȘTE: Emil Boc ne arată că e cu „excel”-ul la el în materie de digitalizare. Deocamdată digitalizarea în municipiu e la nivel de dischetă depusă la etajul I camera 4, dar OSĂ facă el şi „Silicon Valley”

Dar acestea sunt simple fleacuri de PR, plătite să arate sclipici și să alimenteze prostia mândriei de-a fi clujean, mândru că e clujean, că-i fain la Cliuuuuuj, fiindcă e fain.

Dar ia să luăm la rediscutat capitolul: ”Construire, modernizare și reabilitare infrastructură rutieră”

Zice #Baronul_OSĂnhauzen:

”Reabilitare zona Piaţa Blaga (Piaţa Lucian Blaga şi străzile: Republicii (primul tronson), Napoca, Petru Maior, Emil Isac): Finalizat în teren, recepţionat. Proiect finalizat în teren.”

Nimic despre cât au durat lucrările, măi, Măiestrică? Nimic despre faptul că au început în 2020?

CITEȘTE: Un nou șantier în centrul orașului: încep lucrările în Piața Lucian Blaga

Și că din primul an deja erau în întârziere?

CITEȘTE: Lucrările din Piața Lucian Blaga, în ÎNTÂRZIERE. Emil Boc: „Vin bănuții în fiecare zi…”

Și cum declara Însuși El, la finalul anului 2020, că: “Diferit, penalizată pentru fiecare zi de întârziere”?

Că lucrarea trebuia să fie gat-gata-gata, în 30 noiembrie 2020?

”Termenul contractual este de 30 noiembrie. Firma știe că nu are nicio acceptare a prelungirii, față de acest termen, pe toate străzile. Emil Isac este aproape gata, acum s-a frezat Petru Maior și partea dinspre Republicii, pentru ca apoi să se ridice capacele și să se toarne asfaltul. Ei știu că trebuie să termine. În Blaga (n.red. Piața Lucian Blaga) se lucrează ritmic. Trebuie clujenii să știe că nu e o simplă lucrare de asfaltare. Dincolo de pavarea cu granit, de plantarea de pomi, aici sunt lucrări integrate care presupun mai multe rețele: de canalizare, gaz, cabluri subterane. Toți lucrează pe zi, pentru că apoi nu se mai sapă a doua zi să înlocuiești conducta de gaz și cea cu cabluri în subteran. Sunt mai multe șantiere în șantier și este nevoie de mai multe etape. Termenul este 30 noiembrie, pentru tot ceea ce înseamnă Piața Lucian Blaga, strada Napoca, Petru Maior, Emil Isac, toate aceste lucrări”.

Și că, după ce a fost gata, ca orice lucrătură antamată de non administrația publică locală, pe cumetrii, am avut parte de:

Lucrări de calitate îndoielnică în Piața Lucian Blaga, proaspăt „modernizată”

TOTUȘI, ce caută o lucrătură făcută din buric și cu întârzierile de rigoare din 2020, printre laudele de ”infrastructură” ale lui #OSĂnhauzen?

Păi, CÂND NU ARE NIMIC CONCRET DE RAPORAT PE 2023, #OSĂnhauzen scoate de la naftalină chestii pe care s-a chinuit să le finalizeze în alți ani.

Cum e și cu ”Modernizare zona străzilor Tipografiei (sector 1) – Ferdinand şi străzi adiacente (scuar CEC, Emile Zola, Sextil Puşcariu): Finalizat în teren, recepţionat, dat în folosinţă. Proiect finalizat în teren.”

CITEȘTE: Strada Tipografiei, degradată înainte de a fi terminată – modernizare pe fonduri europene, în pur stil românesc

Strada Tipografiei, licitații fără sfârșit. Acum, valoarea lucrărilor este de peste 1,8 milioane de lei

Asta ca să nu mai vorbim despre măreața realizare numită ”Turnul Croitorilor”, parte din proiectul de reabilitare pomenit, care, cu chiu și cu vai, a fost finalizat, procent, după procent, în acest an.

CITEȘTE: Așa arată șantierul de la Turnul Croitorilor (”adiacent” la lucrările de pe Kogălniceanu), finalizat în proporție de 98%, după cum zice Boc

Asta după ce, în 2021,

Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, constructorul clujean Decorint a câștigat contractul pentru finalizarea reabilitării Turnului Pompierilor

Așa arată ”finalizările” administrative ale lui #OSĂnhauzen: multă vorbărie, apoi multă cărămidă bubuită-n piept să răsune, să se acopere minciunile grosolane.

CHIAR NU V-AȚI SĂTURAT?

Ce zice că a mai ”finalizat în teren” în acest an, #Baronul_OSĂnhauzen?

”Modernizare strada Moş Ion Roată: Finalizat în teren, recepţionat, dat în folosinţă. Proiect finalizat în teren.”

Adică, pe banii noștri, a finalizat o stradă către țeapa imobiliară a amicei Elena Udrea, că altă utilitate această stradă nu are.

CITEȘTE: Emil Boc așterne asfalt la tocurile Elenei Udrea

ŢEAPA IMOBILIARĂ despre care Ziar de Cluj scria exclusivităţi, iar presa de chitanţier ne acuza de şantaj, afacerea imobiliară a Elenei Udrea, a intrat în insolvenţă

LA ȚEAPA IMOBILIARĂ dată de firma REALTOPFARMA, finanțatorul Transilvania ”Penal” City, până și cele două echipe de fotbal din Cluj sunt înscrise la masa credală. Când Ziar de Cluj scria despre cum Elena Udrea își cumpără ”liniște” la Cluj-Napoca, presa de chitanțier ne acuza de șantaj

Șamd, avem o tonă de materiale despre această ”realizare” făcută în scop de cumetrie.

”Pod nou peste Someş str. Oaşului – Răsăritului: Finalizat, recepţia tehnică făcută, dat în folosinţă. Lucrare finalizată. Termen de realizare lucrări: iulie 2023.”

”Podul Porţelanului: Finalizat, recepţia tehnică făcută, dat în folosinţă. Termen de realizare lucrări: decembrie 2022.”

Când e vorba despre podurile lui #OSĂnhauzen, e bine să citim ce am scris despre aceste realizări, intrinsec legate una de cealaltă. Că nu e totul așa de roz pe cât se trâmbițează.

Nu vă strică nițică istorie recentă, poate ați uitat cum Podul Porțelanului s-a împiedicat de un boț de sare, că ”doreii” lui #OSĂnhauzen au făcut sondare geologică doar pentru un mal al Someșului.

CITEȘTE: Cu Podul Porțelanului blocat într-un boț de sare, BOC anunță infrastructura modernă „în lucru” la Podul Răsăritului

Bașca că, la fel ca la orice altă lucrare, OSĂ a fost termenul de finalizare.

CITEȘTE: Una caldă, alta rece: Estimări optimiste pentru podul Răsăritului – lucrările ar putea începe în septembrie. Noi licitații pentru podul Porțelanului și un nou termen de realizare – anul 2023

FOTO – Lucrările la podul Oașului-Răsăritului au început de peste 2 luni, dar pe șantier muncesc doar o mână de oameni

Începe să răsară un nou pod în Iris (nu este nici podul Porțelanului, nici o glumă de 1 aprilie!)

Primarul Boc spune că habar nu are cine sunt cei care au câștigat contractul pentru podul Porțelanului, deși sunt aceleași firme care construiesc podul Oașului-Răsăritului, o lucrare începută de anul trecut

Podul Răsăritului mai spală din rușinea podului Porțelanului, ale cărui lucrări neterminate din 2019 reîncep astăzi

Și abia în iunie 2023, puteam anunța că:

În următoarele zile va fi deschis podul Oașului – Răsăritului

Prin urmare, da, ”a finalizat” după 4 ani de OSĂ.

”Modernizare 21 Decembrie: Finalizat, recepţionat, dat în folosinţă. Lucrare finalizată.”

FĂRĂ ALTE COMENTARII, CĂ NU-ȘI MAI AU ROSTUL ÎN NOIANUL DE MINCIUNI, CITEȘTE: Calitatea îndoielnică a vieții de pe șantierul 21 Decembrie 1989

Abia modernizat, Bulevardul 21 Decembrie va fi spart de șanțuri. Că-i bugetul Cluj-Napoca ”strâmtorat”

Oricum lucrările au început în 2021. Așa că e ”mumos” să le raprteze #Baronul_OSĂnhauzen în 2023. În locul celor 2 kilometri de centură metropolitană.

”Amenajare și pietonalizare zona străzilor Kogălniceanu și Universității: În faza de execuţie lucrări. Stadiu lucrări: 99%. Termen de realizare lucrări: decembrie 2023. Prelungit termenul până în aprilie 2024.”

Aici pupincurpresei locale de chitanțier ar fi trebuit să-i fie extrem de jenă să preia mizeria aceasta ca ”realizare”. Scandalul cu și despre străzile Kogălniceanu, Universității și străzile adiacente, ”reabilitate” la o calitate jalnică și, bineînțeles, cu termen de finalizare OSĂ, încă de prin 2019, data la care am auzit prima dată discuții despre această incomensurabilă investiție în smuls copaci din rădăcini, statui din soclu cu excavatorul, dalat, betonat și procrastinat.

Normal, #OSĂnhauzen nu emite niciun sughiț cu privire la străzile Iuliu Maniu, Bolyai, scuarul din fața zidului cetății de la Turnul Croitorilor. Acele lucrări OSĂ fie gata cândva.

Și nici despre cum au crescut costurile lucrăturilor de extrem de proastă calitate (șantierul e plin de dale crăpate, care se mișcă sub pietoni, așezate ca dinții de la greblă șamd).

CITEȘTE: Proiectul de modernizare Kogălniceanu-Universității mai înghite 14 milioane de lei

Așa arată șantierul de la Turnul Croitorilor (”adiacent” la lucrările de pe Kogălniceanu), finalizat în proporție de 98%, după cum zice Boc

Șantierele de pe Kogălniceanu și Universității OSĂ fie gata în aprilie 2024. Din banii noștri se va plăti soclul Școlii Ardelene, că ăia ”europeni” s-au cam terminat

Străzile Kogălniceanu, Unirii şi adiacentele OSĂ fie gata într-o zi de joi. După Miercurea Ciuc

Primăria Cluj-Napoca susţine: „Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai

Pe strada Bolyai din Cluj-Napoca reabilitează de zor muncitorii Delăsarie, Abandonie și Ambrozie

La fel, sunt multe de spus despre:

”Reabilitare Zona Moţilor – Calea Mănăştur – Mărginaşă – Oţetului – Uzinei Electrice: Dat în folosinţă. În faza de recepţie lucrări. Termen de realizare lucrări: decembrie 2023.”

Nici mcar nu ne mai obosim să zicem faptul că, DACĂ proiectul megalomaniac al metroului lui #OSĂnhauzen se va face vreodată, de toată această ”reabilitare” se va alege praful – și numai prin faptul că descărcarea de sarcină arheologică se va face săpându-se ”reabiltatrea”.

În rest, mizeria aceasta de șantier a nenorocit traficul clujean timp de doi ani.

CITEȘTE: PENIBIL DE CLUJ: Ieri vuia presa de chitanțier că s-a dat drumul la semaforizare pe Calea Mănăștur. În lipsă de nimic altceva notabil realizat, Emil Boc se laudă că-i merg semafoarele

Trafic infernal în zona Platinia, după modernizare: străzi blocate de semaforizarea prost gândită

ATENȚIUNE, urmează un comunicat extrem de important pentru urbe: OSĂ se pună în funcție semafoarele de pe Calea Mănăștur

Felicitări Boc, a fost fain în vizitele de lucru de pe Moților? ”E a 4-a oară, după ploile puternice, când îmi intră apa direct în casă, după ”execuția” noilor trotuare…”

MINCIUNA PRIN OMISIUNE. Boc dă asigurări că se va circula de la 1 septembrie pe Calea Mănăștur. Nu zice, că n-a fost întebat de către jurnalistul de chitanțier, nimic despre descărcarea de sarcină arheologică pentru metrou

Anul și suta de metri de asfalt. După doi ani de șantier, OSĂ se circule de la 1 septembrie pe cele ”patru benzi” ale Căii Mănăștur. Tocmai ce-a verificat Boc și totul prinde contur

Încă o lună până când Axa Moților-Mănăștur trebuie să fie gata

Luați cu apă multă, să nu vă cadă greu la stomac toate minciunile. Și e bine să uitați cât ați înjurat în trafic și câte nopți nu le-ați dormit de la șantiere. Votați #Baronul_OSĂnhauzen, sau pe cine vă va vârî el pe post de ”urmaș” la înaintare la alegerile din acet an!

Că v-a dat și Parking-uri publice:

”Parking Haşdeu: Finalizat în teren, recepţionat, dat în folosinţă. 316 locuri de parcare, plus 4 locuri pentru motociclete/mopede şi 12 locuri pentru biciclete. (în 2021, dar ce mai contează? – n. Red.)

Parking Primăverii nr. 20: Finalizat în teren, recepţionat, dat în folosinţă. 381 locuri de parcare pentru maşini; plus 40 locuri pentru biciclete în incintă inchisă. (în 2020 trebuia să fie gata – dar ce mai contează, să fie minciună! – n. Red.)

Parking Mogoșoaia nr. 7-9: Finalizat în teren, recepţionat, dat în folosinţă. 294 locuri de parcare pentru maşini; 23 de locuri motociclete/mopede; 46 de locuri pentru biciclete în incintă închisă şi 17 locuri pe rastel fix. (cu ăsta, #Baronul_OSĂnhauzen s-a lăudat și la alegerile din 2020. Un an mai târziu era degradat și vandalizat, acum vi-l vâră din nou pe gât la ”realizări” – n. Red.)

”Parking Primăverii nr. 8: Finalizat în teren, recepţionat, dat în folosinţă. 267 locuri de parcare pentru maşini; 18 locuri motociclete/mopede; 52 de locuri pentru biciclete în incintă inchisă.” (și acesta tot din 2020 e. Și, odată dat în folosință, a trebui să fie ”reabilitat” – n. Red.)

CITEȘTE: Parking destinat studenților în Hașdeu. Cât costă un loc de parcare?

CITEȘTE: Parkingul Primăverii 20 – cine minte în privința termenului de finalizare?

Câți bani plătește Primăria pentru paza parkingurilor noi din Mănăștur

CITEȘTE: Parkingul de pe Mogoșoaia 9, cu termen de finalizare august 2020, este încă sub nivelul solului

Parkingul Mogoșoaia, inaugurat înainte de alegeri, e deja degradat și vandalizat

Tarcea construiește parkinguri virtuale. Viceprimarul se laudă cu zeci de parcări etajate, în fază “avansată”

CITEȘTE: Nici nu a fost bine inaugurat, că parkingul Primăverii 8 trebuie reparat: constructorul a montat conductele greșit și apa s-a infiltrat în pereți

Cam așa s-au dat Parkinguri la tot cartierul.

Dar s-a mai dat. Că non administrația OSĂ are de unde da.

Cică ”Infrastructură școlară preuniversitară”.

Numai supraetajări, extinderi și reabilitări. Nicio unitate nouă. Și niciun sughiț despre sala de la Liceul Coșbuc ”finalizată în teren, recepționată, dată în folosință” doar vreo două ceasuri cât să-și facă poze #Barounul_OSĂnhauzen cum aruncă cu mingea la coș. Apoi s-a închis să nu cadă în capul vreunui elev. Și închisă stă de ani de zile, acum fiind pe punctul de afi demolată.

CITEȘTE: Elevii de la Coșbuc ar putea avea sală de sport la sfârșitul anului 2024. Lucrarea e atât de proastă încât s-a luat în calcul inclusiv demolarea

În schimb ni s-au dat ”Parcuri și spații verzi revitalizate”.

Revitalizate prin defrișarea de copaci în floarea clorofilei, prin dalare, betonare și peisagistică de ”deșertul tătarilor”. Deh, când faci lucrări cu firme de cumetrie, asta iese:

”Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor – B-dul Muncii f.n. (21,3 ha): Finalizat în teren, recepţionat, dat în folosinţă. Lucrare finalizată.”

CITEȘTE: Cu lucrările nerecepționate, dar trecut ca reușită a măreței administrații ”Bociene”, Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor, intră în renovare

”Reabilitare Parcul Feroviarilor (5,3 ha): În faza de execuţie lucrări. Stadiu lucrări: 99%. Termen de realizare lucrări: decembrie 2023.”

CITEȘTE: Parcul Feroviarilor, o ţeapă “verde” înghiţită pe nemestecate de “activiştii” din Cluj

”Parcul Feroviarilor” tot țeapă rămâne, indiferent de cât de împachetat în poze ”mumoase” este

”Reabilitare Parcul Armătura (3,2 ha): Finalizat în teren, recepţionat, dat în folosinţă. Lucrare finalizată.”

CITEȘTE: NON-ADMINISTRAȚIA BOC, REACTIVĂ: ”Clujenii au cerut bănci cu spătar în Parcul Armătura. Le-am comandat pe banii primăriei”. Poate aflăm și pe baza cărui HCL și cărei soluții tehnice aprobate a fost Excelnța Sa atât de prompt în reacție?

Parcul Armătura e inaugurat ”să se vadă copacii”, dar nu e gata. Sub valul de critici ale clujenilor o scaldă Însuși El, Excelența Sa Devoratorul de PR: ”Nu e gata! E deschis publicului, pentru că, în etapa în care e în prezent, ar fi păcat să-l mai ținem închis”

Parcul Armătura OSĂ fie gata în martie. Deocamdată este o mare de betoane

”Baza sportivă şi de agrement „La Terenuri” (4,2 ha): Finalizat în teren, recepţionat cu remedieri de făcut, dat în folosinţă. Lucrare finalizată. Constructorul a depăşit termenele, s-au aplicat penalităţi conform contractului.”

Să te lauzi cu ”La Terenuri”, este chiar culmea prafului de pe tobă!

CITEȘTE: Emil Boc a inaugurat un bazin olimpic 100% eco pe Baza sportivă ”La Terenuri”. Îi zice: ”Sub Ape” și funcționează cu apă de ploaie. Ca promisiunile sale

Nu te baza pe Emil Boc că firmele de cumetrie ale municipalității își vor face corect treaba. Șanțul de scurgere al apei de la ”La Terenuri”, o mizerie neterminată, un pericol pentru mașini!

Emil Boc şi administraţia sa îi abuzează administrativ pe clujenii care se lasă abuzaţi. Nici măcar despăgubirile mizerabile stabilite pentru exproprierile de la „La Terenuri” nu s-au plătit

Inaugurările ”la milimetru” ale primarului Emil Boc

Acum 6 zile, ”Ecoul lui Boc”, Dan Tarcea, ne anunța că Baza sportivă de la Terenuri e gata 85%. Azi, Emil Boc ne anunță o creștere de 3% și sute de arbori care vor fi plantați

Șamd – ne e plin podul de procrastinările lui #OSĂnhauzen.

”Extindere Skatepark Rozelor: Finalizat, recepţionat, dat în folosinţă. Lucrare finalizată.”

CITEȘTE: Emil Boc se laudă cu finalizarea skateparkului din Parcul Rozelor, clujenii îl iau peste picior și-i aduc aminte toate minciunile promise

PE DINAFARĂ E VOPSIT SKATEPARK-UL, PE DINĂUNTRU NĂPÎRLEȘTE GAZONUL. Boc inaugurează lucrări făcute în batjocură, pe banii clujenilor

”Modernizare parcul I.L. Caragiale: Dat ordin de începere lucrări la 26 septembrie 2023. Termen de realizare: 14 luni din data de 26 septembrie 2023, plus eventualele întreruperi de iarnă (potrivit legii).”

CITEȘTE: Emil Boc a dat ordinul de betonare a Parcului Caragiale

”Reabilitarea malurilor Someşului (Lunca Someşului): Dat în folosinţă. În faza de recepţie lucrări. Termen de realizare lucrări: prelungit până în 15 noiembrie 2023.”

CITEȘTE: Așa arată malurile Someșului modernizate, proiect finalizat în 31 decembrie: noroi, iluminat slab, alei nefinalizate și multe betoane

CITEȘTE: Primarul Emil Boc minte! Proiectul de amenajare a malurilor Someșului a fost modificat de peste 30 de ori

Cum se lucrează pe malul Someșului: pune dala, ia dala, pune gardul, ia gardul

Apăi, dragi clujeni, v-a cam lucrat la buzunare Boc pe aici…

„Dacă vor să stea în noroi, pot să meargă în altă parte”. Dar fix cu mormane de noroi se ”recepționează” malurile betonat-dalate ale Someșului

Primarul ”beton și dală” anunță faze de recepționare la malurile Someșului navigabil. Din 15 noiembrie, OSĂ se tot recepționeze

Șamd.

”Platoul Sălii Sporturilor (Someș) Finalizat, recepţionat, dat în folosinţă. Lucrare finalizată.”

CITEȘTE: Platoul de la Sala Sporturilor, o suprafață de beton inutilă, într-o zonă în care locurile de parcare sunt imperios necesare

Ziar de Cluj nu vede singur mizeria pe care Boc încearcă să o vândă drept modernizare. Și clujenii văd: ”Acum țărănușul a evoluat și a mai îndeplinit un vis: beton cu preș”

”Modernizarea Parcului Ştefan cel Mare: Dat în folosinţă, în faza de recepţie. Dat în folosinţă.”

CITEȘTE: ”Aleea umbrită” numită pompos Parcul Ștefan cel Mare, un pericol major pentru picioare. Lucrări ”bocite”: scump, prost, cu întârziere și pericol public

Cât e gradul de realizare al parcului Ștefan cel Mare din spatele Teatrului? Nouășnouă virgulă sută la sută, deci nu-i gata, da’ îi gata. Să poată și Excelența Sa să OSĂ poată inaugura ceva

Ploaia îl împiedică pe Boc să taie panglica la DRUMUL (pietonal) ”Parcul Ștefan cel Mare”

Nu reușesc să-l modernizeze în 10 luni și propun un nou termen. Șantierul din Parcul Operei se va încheia pe «final 2022»

”Modernizarea Parcului Farmec: Finalizat, recepţionat, dat în folosinţă. Dat în folosinţă.”

CITEȘTE: Clujul Verde – Parcul Farmec e în „șantier în lucru”, însă clujenii reclamă: „E totul dărâmat, dar eu locuiesc vizavi și nu mai văd nici o mișcare de vreo 2 luni”

FĂRĂ NUMĂR! Patru licitații eșuate pentru modernizarea Parcului Farmec. Urmează a cincea încercare

”Modernizarea Parcului 14 Iulie: Finalizat, recepţionat, dat în folosinţă. Deschis publicului în luna septembrie 2023.”

CITEȘTE: De ce nu ne mirăm că Parcul 14 Iulie, acela inaugurat să vedem că mai există Șurubaru în Primărie și mai încasează bani nemunciți, e pericol public

Licitație de peste 1 milion € pentru proiectul de reabilitare a Parcului 14 Iulie. Zona ar putea fi modernizată în 2023

Bineînțeles că din raportare lipsesc străzile adiacente, acelea OSĂ.

Dar, avem și ”Alte proiecte finalizate”:

”Reabilitarea Turnului Pompierilor: Finalizat, recepţionat, dat în folosinţă. Lucrare finalizată.”

După ani de zile de OSĂ, un turn făcut într-un an în Evul Mediu al orașului a fost reabilitat în sensul că s-a înlocuit o piramidă din sticlă cu un paralelipiped din sticlă. Plus banii aruncați aiurea.

CITEȘTE: Primăria Cluj-Napoca, bună de plată: Firmele care au făcut Turnul Pompierilor au câștigat în instanță mai mulți bani

Presa de chitanțier ne dă știri triumfaliste despre ”noul punct de belvedere al Clujului, Turnul Pompierilor”. ȘAPTE ANI A DURAT REABILITAREA UNUI FLEAC. Între timp, adevăratul ”punct de belvedere”, Cetățuia, zace în paragină

”Bloc de locuinţe sociale pe str. Ghimeşului Finalizat în teren, recepţionat, dat în folosinţă. Lucrare finalizată. Constructorul a depăşit termenele, s-au aplicat penalităţi conform contractului.”

CITEȘTE: Trei proiecte din Cluj, în întârziere: Parkingul Hașdeu, locuințele sociale de pe Ghimeșului și Turnul Pompierilor. De această dată, din cauza pandemiei de coronavirus

Locuințele sociale de pe Ghimeșului, întârziate cu peste un an. Constructorul Ceconi din Satu Mare, penalizat cu 165.000 lei, invocă probleme financiare din cauza pandemiei

BOC: „Ce facem noi de aproape 20 de ani în Cluj se simte acum în calitatea vieții!”

Dar dacă tot a finalizat un nou bloc de locuințe sociale, ce-ar fi să se scobească #Baronul_OSĂnhauzen după vreun amărât de consilier local de-al PDL al PNL Cluj și să-i dea mocca o locuință socială, apoi să i-o vândă, așa cum s-a mai făcut, cum s-a mai încercat.

CITEȘTE: Și-a dat consilierul local Loredana Pop demisia și nu am aflat? Sau s-a pus batista pe țambal în așteptarea ”cvorumului” care să o pună în posesie cu locuința socială la care are ”dreptul” ca pilă a PDL al PNL Cluj?

Cam acesta este adevărul despre activitatea nonadinstrației publice locale. Nu minciunile răspândite de #OSĂnhauzen cu complicitatea pupincurpresei locale de chitanțier.

#Bani mulți, aruncați în buzunarele #cumetriilor de partid pentru #lucrări de ce a mai #îndoielnică #calitate și atât.

Chiar așteptăm raportul despre câți dintre tovarășii de partid ai lui #OSĂnhauzen s-au îmbogățit în #sinecurile în care i-a vârât numai că știu să-i care geanta și să se gudure, câți #urbaniști de cumetrie sunt mulțumiți cu #imobiliarele lor, dacă sunt mulțumiți că nu au și infrastructură la imobiliarele lor, câți frați #betonisto_peisagiști s-au bucurat de conturile pline, dacă #Videanu e mulțumit de cum i se vinde dala, chestii din acestea mai mercantișe decât praful de pe toba pe care o agită Gogoșierul Șef al Urbei.