In vizor

Primăria Cluj-Napoca, bună de plată: Firmele care au făcut Turnul Pompierilor au câștigat în instanță mai mulți bani

Primăria Cluj-Napoca este obligată să achite asocierii care a finalizat lucrările la Turnul Pompierilor o sumă suplimentară de 212.957,36 LEI (178.955,77 LEI + TVA).

Primăria a pierdut procesul intentat de cele patru firme ale asocierii, Decorint – leader; Valcris Ascensoare Comerț, Timbermatrix, Skyline Engineering – subcontractanți și este obligată să încheie un act adițional în valoare de 212.957,36 LEI (178.955,77 LEI + TVA).

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D SRL în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL Cluj Napoca. Dispune obligarea pârâtului la încheierea unui act adițional la Contractul de lucrări nr. 710716/21.12.2021, în temeiul OUG nr. 64/2022, pentru ajustarea valorii aferente restului rămas de executat la data intrării în vigoare a OUG nr. 64/2022 din lucrările care fac obiectul contractului, în concret, prin ajustarea prețului contractului cu suma totală de 212.957,36 LEI (178.955,77 LEI + TVA). Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a debitului principal în sumă de 212.957,36 LEI și a dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei de 212.957,36 LEI, până la data achitării integrale a debitului, cu mențiunea că, până la data formulării acţiunii, cuantumul dobânzii legale penalizatoare este de 3.244,37 LEI. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 29058,16 lei reprezentând cheltuieli de judecată Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Cluj”, se arată în soluția pe scurt.

Reamintim că, Primăria Cluj-Napoca a reziliat contractul pentru Turnul Pompierilor cu asocierea Research Consorzio Stabile Societate Consortile, un contract de aproape 8 milioane de lei cu TVA.  Ulterior, pentru finalizarea lucrărilor a încheiat un contract cu Decorint – leader; Valcris Ascensoare Comerț, Timbermatrix, Skyline Engineering – subcontractanți. Pentru șantierul de 30% rămas, municipalitatea a mai plătit 4.291.243 lei, fonduri europene.

Lucrarea a fost finalizată în decembrie 2022.