
Da’ de fapt nu-i gata, da’ zici că-i gata, deci până la urmă nu-i gata da’ zicem că-i gata, și zicem că îs acolo niște „isterici, care caută un colț de piatră și zic, domnule, aici nu e în regulă” – apud Emil Boc în 1 decembrie despre partea din față a Teatrului – care, apropo de fapt tot nu-i gata nici azi – la o lună de la Declararea sa că-i G A T A, vezi mai jos poză cu banca în nailoane.
În disperarea de-a mai da jos din proverbialul OSĂ uscat cu coajă peste primărie, iată, instituția, în inventivitea sa admirabilă, a adoptat recent o nouă tactică.
Acum orice obiectiv e „gata, dar nerecepționat” și apoi durează un an sau doi – ce contează, până șantierul încet-încet, groapă cu groapă „se” dispare. Exemplele includ:
- În Față la Teatru
- Turnul Pompierilor
- Pădurea Clujenilor
- Podul Porțelanului și, cu voia dumneavoastră, imediat ultima pe listă,
- parcul Ștefan cel Mare.
Aici, precum arată pozele,
- mai trebuie puse pavaje pe vreo 200 mp
- mai trebuie pavat pe latura estică a teatrului
- mai trebuie plantați sute de tufe și arbuști
- mai trebuie instalați stâlpi (cu lămpi), și
- mai trebuie construit o scenă întreagă (lipită de frontul sudic al teatrului).
Dar, dincolo de zbiciuirea firmei contractoare ca la Qatar ca să facă ceva „GATAbil” până-n decembrie, avem aici o problemă legală. Și anume:
- Dacă cineva se țâpă în cap de pe Turnul Pompierilor nerecepționat-dar-dat-în-funcțiune, cine poartă responsabilitatea penală?
- Dacă cineva rupe o balustradă și pică în Someș de pe Podul Porțelanului, nerecepționat-dar-dat-în-funcțiune, cine poartă responsabilitatea penală?
- Dacă cineva se curentează de la un stâlp din parcul Ștefan cel Mare, nerecepționat-dar-dat-în-funcțiune, cine poartă responsabilitatea penală?
Am aflat că în anumite situații, obiectivele de investiție se pot deschide accesului publicului și fără recepția la terminarea lucrărilor – când obiectivul de investiții este predat beneficiarului pe baza de proces verbal de predare-primire. Responsabilitatea, în acel caz, este exclusiv a beneficiarului.
Sunt curios în câte dintre cazurile enumerate mai sus, acest proces verbal de predate-primire de fapt există.
Dar ia, pe o bere estivală, o să mai scoată primarul un „GATA” cu forcepsu’? O să avem iarăși un deschidere ”Potemkin”, în 31 decembrie?
de Szakats Istvan