In vizor

Ploaia îl împiedică pe Boc să taie panglica la DRUMUL (pietonal) ”Parcul Ștefan cel Mare”

Scris de 798

”Lucrările la modernizarea Parcului Ștefan cel Mare și a zonei din preajma Teatrului Național se apropie de finalizare. Stadiul proiectului este de 68% și urmează a fi terminat în această toamnă”, anunța primarul Emil Boc după o vizită de lucru în zonă din luna august a anului curent.

Marți a zis că inaugurarea OSĂ se amâne puțin, oricum toamna e abia la jumătate.

”Am verificat stadiul lucrărilor la Parcul Ștefan cel Mare. Lucrările sunt într-o ușoară întârziere (provocate de ploile din septembrie), dar pot fi finalizate până la sfârșitul anului, conform contractului.”

Că sfârșitul anului este în plină iarnă, nu mai contează. Contează că acum este ”conform contractului”. Și așa Emil Boc poate să scoată pe gură ce  vrea, nimeni nu-i ține evidența gogoșilor, să-i deschidă gogoșerie.

CITEȘTE ȘI: À la Cluj – În decembrie anul trecut, modernizarea Parculului Operei era de 55%. În aprilie 2022, lucrările de reabilitare sunt de 47% + trei luni rămase până la termenul limită

CITEȘTE ȘI: Cluj-Napoca, paradisul granitului. Parcul din spatele Teatrului Național e o mare de pietroaie. Și atât, că tot nu e gata

CITEȘTE ȘI: Revitalizarea Parcului Ştefan cel Mare se face cu dale din beton (ca la noi, la Răchiţele). Dacă le vopseşte Boc cu verde, ne facem şi planul la “green”

Prin urmare, parcul acesta a reușit și performanța de a ”avansa” în spate, ca racul. Așa este când nici ce minciuni ai zis în decembrie 2021 nu mai ții minte ca să nu spui altele în aprilie 2022. Și chestia cu paradisul dalelor căreia îi zice parc (mai nou Boc a declarat că va un spațiu de întâlnire, o piațetă), merită o discuție pe acte. Puz, autorizații, alea-alea.

Dar mai întâi declarația Primarului Dală Verde: “Este un proiect care ține cont de specificul locului. Va fi o minipiațetă pentru Teatrul Național ca să se poată desfășura activități în spatele clădirii, un loc de întâlnire.”

CITEȘTE ȘI: EMIL BOC O ŢINE PE DALA LUI în ce priveşte parcul de la Teatrul Național: “Așteptați să vedeți cum va arăta”. OSĂ avem piaţetă în loc de parc, dar este un minor detaliu

Și-acum vă vom arăta noi ce este de fapt acest ”parc” și ce reprezintă ”specificitatea locului”. În acte și autorizația de construcție este un DRUM. Că l-a făcut Boc pietonal și l-a umbrit cu copaci, tot nu-l scoate din actele care există la dosar din calitatea sa de DRUM.

Am cerut: ”In baza Legii nr 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, avind la baza ingrjorarile exprimate de cetatenii municipiului Cluj-Napoca si pentru o buna si completa informare a societatii civile va solicitam sa ne puneti la dispozitie urmatoarele documente:

  • Planul de situatie existent si planul de situatie propus, vizate spre neschimbare, parte integranta a documentatiei tehnice din Proiectul pentru Autorizarea lucrarilor de Construire (PAC) nr K138/1-20 elaborat de K&K Studio de Proiectare SRL, aprobat de primaria municipiului Cluj-Napoca prin AC nr 874/2021.
  • Planul de amenajare peisagistica, vizat spre neschimbare, parte integranta a PAC nr K138/1-20, mentionat mai sus.
  • In mod punctual va rog sa ne mentionati componentele amenajarilor peisagistice propuse in PAC nr K138/1-20”

Și am primit două documente, suficiente:

Cam atâta despre ”parcul” pe care-l termină constructorii antamați de Boc ca pe toate celelalte investiții ale municipiului: cu întârzieri, cu hâr, că, mâr șamd. Niciodată gata cu adevărat și întotdeauna cu câte o minciună la temelie.

Altă dată când vă extaziați de orice alee pietonală pe care Boc o denumește parc, încercați să vedeți câtă dală încasează ”verdele” din Cluj-Napoca și în buzunarele cui merg banii!

Nu vă lăsați furați de poza cu mult verde de mai sus. Este o poză artistică, luată de un profesionist, să pară mai multă iarbă decât dală, să și-o poată pune Boc pe pagina lui de Facebook. Ceea ce a și făcut. Cam cum se vopseau frunzele la vizitele de lucru ale lui Nea Ceașcă.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours In vizor
    Cum dă Emil Boc peste cap până și calendarul: luna mai a fost noul octombrie, acum aflăm că decembrie este noul octombrie. Atunci OSĂ se termine de dalat malurile Someșului ”navigabil”
  • Acum 2 hours In vizor
    Femeia varză pusă de un ficus să conducă Educația habar nu are că un memorandum nu este act normativ. Vai de ea Românie ”educată” de către impostori!
  • Acum 3 hours In vizor
    Chiar ne întrebam când OSĂ ”meargă mai departe” Centura metropolitană. Ne dă asigurări Însuși El, Maestrul, de la o emisiune de chitanțier, că ”tronsonul 2 al centurii metropolitane este scos din nou la licitație”. La prima licitație (în care era și tronsonul trei, azi dispărut), de vină a fost Drulă
  • Acum 3 hours Politica
    Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu crede, în ceea ce privește posibilitatea încetării grevei din Educație, că rațiunea va fi pe primul loc: ”Nu se pot da OUG pe legi viitoare”
  • Acum 4 hours Politica
    DE CE SĂ NU ÎNCHEIE MEDIILE PORTARII? Doar au expertiză de când stabileau cine e bolnav de Covid-19 și cine nu… Ministrul Educației anunță noi modificări în regulament, numai să se poată încheia mediile
  • Acum 4 hours In vizor
    IMAGINARUL CLUJ-NAPOCA DE UN MILION DE LOCUITORI AL LUI EMIL BOC o ia în freză de la INS: ”Populația Clujului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani”
  • Acum 5 hours PubliNews
    TIFF aduce un mini-cinema pentru copii în Iulius Parc. Programul este completat cu filme de Oscar, documentare și proiecții românești
  • Acum 5 hours Din oras
    Restricții de circulație în centrul Clujului pentru nou protest al profesorilor din învățământul preuniversitar. Mobilizarea sindicaliștilor români dată de exemplu de către omologii din Ungaria
  • Acum 6 hours Analiza
    Dedesubturile scandalului de la Bruxelles. Mihai Tudose, “hărțuirea sexuală” și rotația guvernamentală
  • Acum 6 hours General
    Sile Pușcaș scapă din ghearele justiției clujene. Procesul cu Primăria Cluj-Napoca se mută la Suceava
  • Acum 7 hours Eveniment
    VAL DE PROTESTE ÎN BUCUREȘTI: Continuă greva profesorilor, ies în stradă și sindicaliștii din Sănătate și protestează pentru pensii speciale polițiștii din penitenciare
  • Acum 8 hours Din oras
    Avarie la o conductă de apă din Zorilor! Zeci de străzi au rămas fără apă
  • Acum 1 day In vizor
    DEȘI ÎNCĂ NU L-AU CĂLCAT ÎN COPITE CEI DE LA UNTOLD, gazonul nou-nouț de pe Cluj Arena necesită o reșapare de 10.000 de euro. Așa se fac lucrările de calitate pe bani publici cu firme de casă!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE