FAPT ISTORIC: Ucraina a fost păcălită în 1994. A renunțat la arsenalul nuclear pentru că SUA și Marea Britanie au asigurat-o că…
Noi vorbim despre scumpiri ale energiei de peste 20 de ani. În fiecare an românul iese din iarnă cu bucuria că vede…
Boris Romancenko, fost prizonier în lagărele de concentrare ale naziştilor, a fost ucis la Harkov. Avea 96 de ani. Încercaţi să vă…
Bun: este politica făcută prost, făcută de proști, cu proști, pentru proști, sau toate acestea la un loc? (Cred că ar fi…
de Marius HUC, producător de televiziune, unul dintre cei mai speciali jurnaliști din România Acum niște ani, într-o stațiune din Bulgaria… Într-una dintre seri,…
Nu-mi rămâne decât să mă rog pentru mântuirea a ceea ce nu mai este de mântuit: ceea ce credem că ar fi…
Răbdările prăjite se servesc pe stomacul gol şi buzunarele goale.
Peste 100 de copii uciși de armata de „orci” a lui Putin (a fost prea mult şi unul singur!), înseamnă un obraz…
Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine, când aud vreun guvernant pomenind despre „salvarea României”, mă trec răcorile şi simt că…
Mai rău ca o armată invadatoare, prostoii Planetei, după ce și-au umplut și șosetele cu carburant, au cumpărat ulei cu dubele. Dacă…
de Liviu Alexa, pe care o sa il vedeti foarte rar scriind la rubrica “Creiere” am 42 de ani si tehnologia…
Adică, să înţelegem bine: „Ioropa” îi cere acestui inutil individ să monitorizeze cuvinte precum „corupţie” şi „incompetenţă” legate de nume de politicieni…
#metrou. Decât aroganța fictivă, totuși nu mai bine centura – atât de necesară și bașca, reală? Distins cetățean, licitația pentru „metrou” NU…
Săptămâna care tocmai ce a trecut a dat noi dovezi în lume despre determinarea românului de a fi imbecilul Planetei. Captains of…