Adică despre grotescul situaţiei de a face sport cu cocalari, bişniţari şi săgeţi cu muci în freză de-ale securiştilor.
Vai de capul lui de sport încăput la muls în mâna bișnițarilor, milițienilor și securiștilor lui Nea Ceașcă! Muls, decredibilizat, lăsat moștenire copiilor și mai imbecili şi mai plini de fiţe puturoase ai acestora.
Numai evazioniștii și borfașii primesc binecuvântarea încuibării în pita ”naționalei”. Dacă fotbalul ar fi concurs de pițiponci tatuați și pițipoancele lor siliconate și cu bot de rață, toți cu IQ subunitar, am fi Campioni Mondiali. Dar ce IQ subunitar au și fanii acestui ”sport” și cei care nu pun mâna pe târn, să târnosească din grajdul ”Naționalei” toată pleiada burlescă cu CTC de la securitate, care doar căpușează banul public și produce evaziune și borfășeală!
În mod absolut previzibil, ”naționala” României a pierdut rușinos, la ea acasă, meciul cu Muntenegru. Practic, ne-a bătut de unul singur, un băiat pe nume Mugosa. Le-a dat trei ”boabe” printre picioruşele acelea crăcănate pe care cei din „naţionala” noastră se bălăngăne pe teren.
Pentru borfașii din fruntea ”fotbalului” românesc ar trebui să se facă o federaţie a evaziunii fiscale şi spălării de bani, un fel de biatlon politic în fruntea căreia să-l așeze tot pe acest individ apărut de nicăieri să facă nimic pentru sport, pe numele lui Burleanu. Care a agregat în jurul lui tot felul de neica-nimeni cu nume de la ”ticu”, pe vremuri un foarte bun dribleur, pasator, verticalizator, pomanagiu, sau ce alt talent o fi avut prin anii 90, ani în care a decedat fotbalul în România.
Că ”tata” dădea perfect în minge, talentul nu s-a transmis și la plod decât prin voință politică. Singurul talent e cocalarismul: de la barbut, la șampanii cu roaba.
Dacă Justiția chiar era dezlegată din lesa politicului, la schimbarea de generații care au supt imobiliarul de sub cluburile de fotbal, ar fi trebuit să iasă la lumină, prin dosare de spălare de bani, marile tunuri ale anilor ’90.
Banii negri care au început să curgă sub diverse forme de şpagă în buzunarele dosnice ale politicienilor începând de la momentul 1989, când banii României (nu ai lui Ceauşescu) implicaţi în activităţi de comerţ exterior s-au evaporat prin conturile Crescent, apoi marile tunuri printre care pot fi amintite vânzările IMGB, Autobuzul, Tractorul, Semănătoarea, Uzinele Faur, distrugerea industriei aeronautice şi de armament, ca să nu mai vorbim despre „perla coroanei” privatizările Petrom şi Alro Slatina, distrugerea sportului, însușirea bazelor sportive și a cluburilor aferente.
Aceşti bani, bine ascunşi prin conturi în străinătate trebuiau să fie scoși la suprafaţă, să se poată bucura de ei și beneficiarii şpăgilor, fără să-i dea jos eșarfa de pe ochi Coanei Justiția…
Aşa au apărut Liga Profesionistă de fotbal și alte șandramale ”sportive” de gen, în fond doar niște maşini de spălat bani. De aceea în fruntea ”cârdăşiei” cluburilor din Liga Naţională sunt numai oamenii ”lor”.
Fotbalul şi credinţa au devenit nu numai mijloace de PR și imagine pentru politicieni (și stăpânii lor securiști), ci şi puşculiţele eficiente unde se pot ascunde banii negrii pentru a ieşi apoi la suprafaţă și spălaţi şi binecuvântaţi.
Din păcate, atât pentru credinţă, cât şi pentru fotbal, doar prima ierarhie este sub protecție politico-securist-mafiotă. Ligile inferioare şi popii de ţară sunt lăsaţi la mâna a câte unui primar care să îşi scoată din finanţarea acestora bani de o bere şi un mic în campania electorală.
Sper că nu mai există naivi care să creadă că interesul național și nu coaliția intereselor conduce în România.
PE SCURT: ”fotbalul” românesc este în mare parte dependent de banii publici. Patronii echipelor fac afaceri grele cu statul şi majoritatea echipelor sunt pur şi simplu finanţate de primării ori de diverse ministere. În aceste condiţii este normal ca ”statul”, care plăteşte, să se implice în numirea conducătorilor din fotbal.
De unde și burlescul situației…