S-au uitat liberalii la portofelul partidului şi au văzut că începe să şuire vântul prin el. Un partid fără bani la discreţie pentru „de cheltuit” nu e partid. E o corabie pe care o părăsesc şobolanii (pardon, sponsorii şi „stâlpii de nădejde” racolaţi de pe la alţii atunci când partidul urca pe valul guvernării).
La bine, „valorile” ideologice ale oricărui partid sunt, în mod natural, „valorile” oricărui traseist (pardon, „stâlp de nădejde” al prtidului).
Portofelul unui partid aflat la guvernare e alcătuit din totalitatea ministerelor pe care le „mulge” şi controlează, din totalitatea bugetelor la care au acces, fără să dea socoteală, decidenţii acestuia să-şi pună-n pita banului public curvele şi dansatoarele din buric (indiferent de sex) şi să „dea” lucrări, bănoase şi totalmente inutile, sponsorilor din campaniile electorale.
O mână desface băierele pungii personale în campania electorală, cealaltă desface băierele bugetelor publice între campanii şi amândouă trăiesc fericite înfipte până la cot în bani nemunciţi.
Să vă explic de ce. Partidele sunt afaceri – lăsaţi poveştile despre reprezentare, popor, binele comun, viitorul Patriei, că nu mai ţin. Partidele sunt asocieri de indivizi care abea aşteaptă să dea iama în banii publici. Totu-i să „treacă strada” şi să ajungă la guvernare. Pentru asta trebuiesc bani – bani prin care să fie convinşi alegătorii (de la şoşonarii partidului, până la idealişti), că de data aceasta „Partidul” chiar este alegerea corectă: e mai alb, mai curat şi poate să ude şi canapeaua.
Banii cu care „funcţionează” partidele sunt cei care generează, din lipsa transparenței surselor de finanțare, trafic de influență. De aceea partidele politice sunt principala sursă de corupție din România. „Ți-am dat” (în campanie), „dă-mi” (contracte, funcții, sinecuri politico-economice), după ce ai câștigat – cam aceasta-i înțelegerea după care funcționează toate aceste partide – indiferent de ce poveşti despre nou, frumuseţe, tinereţe şi bune intenţii vând.
Şi cum niciodată mulțumirea „sponsorilor” se poate face respectând întocmai și la timp legea, intervine „voința politică”, care-i obligă să facă balet printre legi – căci, dacă nu știți, v-o zic eu, în general este plin Codul penal de definiții ale unor acte de „voință politică”.
Care „voinţă politică” ridică şi coboară (nivelul „lor” de trai), dau viaţă şi omoară (cariere politice, afaceri).
Ne-a spus joi Eternificatul în funcţie Guvernator al Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, să trecem întreaga naţiune pe ceai de tei, să ne calmăm, că inflaţia acţionează de capul ei şi că, orice am face, după doi ani de guvernanţă de cumetrie în Pandemie şi războiul din Ucraina, leul va fi din ce în ce mai greu de împuşcat şi de dus acasă în portofele.
Aşa că, titrează ziarele: „UDMR devine o problemă din ce în ce mai mare în actuala Coaliţie”.
Aflăm că liderii PNL i-au transmis lui Nicolae Ciucă faptul că sunt foarte nemulţumiţi de activitatea lui Cseke Attila (ministrul Dezvoltării), pentru gestionarea întregului Program „Anghel Saligny”, dar şi pentru că a tergiversat mai multe luni adoptarea unei OUG prin care să fie permisă ajustarea valorilor din contractele de investiţii publice. Nemuţumiri sunt, fireşte, şi din partea PSD.
Să vă traduc: este vorba despre banii care nu au mai ajuns în teritoriile ocupate de PNL şi PSD, banii care ţin strâns uniţi în jurul „valorilor” Partidului primarii. Care, altfel, încep să mârâie şi se uită după alte valori ale altor partide.
Pentru a înţelege şi mai bine ce vă spun, vă recomand ca lectură „Monitorul Oficial”. Citit și corelat cu baza de date a achizițiilor publice, vă veţi face o idee despre nivelul căpușării bugetelor statului. Domeniile sectorului public cel mai des căpușate sunt, în ordinea dimensiunilor hoției: Sănătatea – cu 50-60% din achizițiile publice, Energia și domeniul Transporturilor și al Infrastructurii.
La nivel local și județean – „baronii” cum sunt denumite, există cel puțin 3000 de firme care prosperă numai din aceste bugete. Ca în orice lanț trofic, care implică prădători mai mari sau mai mici, la nivel național fac „Legea”, prin bugete, cam 200 de firme.
Habar nu am (că nu sunt Mafalda şi nici nu mă plătesc cei de la „Ochiul şi Timpanul”) câte dintre acestea nu au nici o legătură cu partidele politice și cu politicienii care le conduc la nivel central sau local. Dar legăturile sunt transpartinice – în fond, partidele pleacă, bugetele de căpușat rămân. Ar mai fi de spus faptul că o mare parte dintre licitații sunt aranjate cu luni de zile înainte de publicarea lor, iar căpușarea bugetelor se face aproape frățește, sub atenta oblăduire a baronilor locali.
De aceea nu este de mirare că orice interferență în modul în care-și administrează acești baroni bugetele va fi întâmpinată cu rebeliune și amenințări. Orice întârziere în alimentarea lanţului trofic va fi amendată.
Aşa că nu ştiu ce-a fost în capul celor de la UDMR când s-au trezit cu căruţa de bani a „Dezvoltării” pe cap, că au să pot să fenteze, să-şi tragă mai multă spuză pe turtele personale?
Că România este stână fără lupi de pază?
Ei bine, aroganţele acestea costă. Liberalii i-au transmis premierului că ministrul Dezvoltării a gestionat foarte prost noul PNDL, de la comunicarea ca majoritatea UAT-urilor să solicite bani pentru proiecte până la modul de împărţire a finanţării pe judeţe, fără a ţine cont aşa cum ar fi trebuit de mărimea acestora.
Aşadar, îl vor chema „la raport” pe ministru, ca să le dea explicaţii pe „Anghel Saligny”, să li se spună unde sunt banii şi când vor pogorî către însetatele UAT-uri… Şi nu cred că UDMR îşi mai poate permite, pe inflaţia aceasta, să ameninţe ca în toamna anului trecut cu ieşirea de la guvernare. PSD abea aşteaptă să demonstreze că au oameni mult mai pregătiţi decât cei de la UDMR să gestioneze „corect” banii Dezvoltării.
Mai mult de câte a spus joi Mugur Isărescu pe mine mă îngrijorează această luptă pentru banul public – acesta este adevăratul semnal că „purceaua banului public” dă să moară în coteţ. Şi că această „purcea” va fi dată la tranşat incompetenţilor.
Nici un partid nu s-a preocupat de profesionalizarea propriilor membri. Cum ziceam, pe principiul “ți-am dat – dă-mi” (sevește-mă, că te-am servit), în fiecare partid s-au făcut numiri în funcții care nu au ținut cont de competență. Nici măcar nu mai contează că greșelile făcute de către o persoană incompetentă numită într-o funcție publică se contorizează negativ în dreptul partidului care a făcut numirea. Banii vorbesc.
„Baronizarea” României este un rău la fel de mare ca regimul comunist. Baronii au distrus statul în esența lui. Au violat toate legile, de la cele ale bunului simț până la cele juridice, au răsturnat toate reperele normalității, scările de valori. Baronii au subordonat interesul național intereselor lor de clan, lăsând și slugilor credincioase câte un oscior cu care să-i țină loiali.
Baronii au confiscat toate privilegiile și încă se luptă să le păstreze. Ori pentru asta trebuie bani. Ori banii sunt la partidul greşit.