”Vă dau o informație în premieră. În curând vom avea finanțarea pentru Spitalul Monobloc de Copii. Va fi cel puțin pentru o…
“După cinci luni de proteste (…) Referendumul a fost pentru decșanșarea grevei generale”. Peste 70% au optat pentru grevă” și “E voința…
În ședința Consiliului local de luni, 15 mai, au fost aprobate 25 proiecte de hotărâre privind renovarea energetică a unităților de învățământ…
Premierul Nicolae Ciucă (PNL) a declarat, marţi, că au convenit prin programul guvernamental ca 70 de miliarde de lei să fie alocate…
Dacă pui o fundă unui rahat, tot un rahat rămâne, doar că e mai digerabil. La fel, dacă pui o fundă unei…
Aproape 80% dintre cadrele didactice sunt de acord cu greva generală. Însă trebuie să se respecte toți pașii legali, astfel că vor…
Generații legendare în duel, la Sports Festival 2023! Galatasaray Legends vin la Cluj pentru o înfruntare cu cei mai buni jucători de…
De câtev luni auzim din gura guvernanților numai cuvântul. AUSTERITATE. De câteva luni guvernanții se tot chinuie să facă economii la bugetul…
Pe banii noștri, Emil Boc are o gașcă de cameramani și fotografi (bașca emisiunile de chitanțier în care-și face exercițiile de PR)….
România a avut în ultimii ani promoții record de studenți la Medicină și de rezidenți, cu cifre ce au propulsat-o pe prima…
Curtea de Apel București a respins solicitarea lui Lucian Bode care ceruse respingerea autosesizării Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice…
Pe 13 mai 2013 Ӧmer Tetik era prezentat oficial ca fiind noul director general al Băncii Transilvania. În 2013, la doar 40…
“Angajații din educație intră în grevă generală!” este titlul unui comunicat al celor trei mari sindicate din învățământ, prin care acestea anunță,…
Primarul Emil Boc a anunțat termenul de finalizare a unor importante șantiere din oraș. Maluri Someș – octombrie 2023 Mihail Kogălniceanu și…
UPDATE la: Emil Boc, de râsul USR și de plânsul pe banii noștri risipiți pe funcționari incompetenți: ”După ce a învinovățit PSD-ul,…