Eveniment

“Angajații din educație intră în grevă generală!” – Cele trei mari sindicate din învățământ anunță, în mod extraordinar, conferință de presă comună despre declanșarea grevei și implicațiile acesteia

“Angajații din educație intră în grevă generală!” este titlul unui comunicat al celor trei mari sindicate din învățământ, prin care acestea anunță, luni, o conferință de presă comună. În cadrul acesteia urmează să fie anunțate “rezultatele Referendumului privind declanșarea grevei generale în învățământ, precum și implicațiile acesteia pentru procesul educațional”, scrie Edupedu.ro.

Conferința va avea loc marți, începând cu ora 11.00, iar invitația este transmisă de reprezentanții celor trei sindicate: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.

Anunțul vine după ce, în urma protestului ampliu al angajaților din educație desfășurat în data de 10 mai, cea mai mare astfel de demonstrație din ultimul deceniu, liderul FSLI Simion Hăncescu declara pentru Edupedu.ro că “peste 14.000 de persoane au fost în stradă, conform cifrelor date de jandarmerie. Mesajul care a izvorât astăzi este grevă generală. Lumea susține forma aceasta extremă de protest”.