Primăria comunei-dormitor Florești se specializează în chefuri. În vreme ce nemulțumirile cetățenilor devin tot mai evidente, capacitățile administrative ale primăriei Florești lasă…
În declarații să ne tăiem sau în modernizări să o dăm? În drumuri cârpite să ne luptăm sau cu drumuri asfaltate din…
După ce chiar ieri Ziar de Cluj relata despre starea jalnică a drumului dintre localitățile Pâglișa și Panticeu, care după vreo 8…
Angajații Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Cluj și ai altor instituții de profil au intrat, miercuri dimineața, în grevă pe…
Noi forme de protest sunt întreprinse de către reprezentanții Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, la care se adaugă și o…
Sediile din Cluj ale partidelor aflate la guvernare vor fi pichetate în fiecare joi dimineață, în semn de nemulțumire față de modificările…
Statul își bate joc de bolnavii de cancer. Aproximativ 80 de pacienți cu afecțiuni oncologice din Cluj riscă să își întrerupă tratamentul…
Peste 3000 de clujeni au ieșit marți seara în centrul municipiului Cluj-Napoca pentru a protesta împotriva modificărilor aduse Codului de procedură penală…
Când românu’ se plictisește, merge la proteste. A trecut vremea ieșirii cu prietenii la bere. Azi, românul socializează prin cea mai nouă…
Dacă tot am văzut ce spun și de ce au plecat oamenii de rând, simpli membrii și susținători la mitingul PSD din…
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Petru Șușcă, a recurs astăzi la învinuiri și insinuări murdare la adresa deputatului clujean, Emanuel…
După protestul de săptămâna trecută al Tehnicienilor de Imagistică și Radiologie, precum și al Moașelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență…
Mii de persoane s-au strâns joi la mitingul organizat joi, în fața Palatului Victoria, de sindicaliștii Sanitas. Protestatarii continuă să vină în…
Angajații din Sănătate vor declanșa o grevă de avertisment în 7 mai, urmată de o grevă generală, în 11 mai. Până atunci,…
Ca intotdeauna, printre protestatari, unii au un simt al umorului … de exceptie. La final, in momentul in care intregul alai s-a…