Nerespectarea angajamentului făcut de Guvern ar putea duce la un început de an școlar cu proteste din partea profesorilor. Dacă până la 1 septembrie…
Marți a început examenul de titularizarea la Cluj, cu proba de examen scris. În Cluj, proba scrisă s-a organizat pentru 63 de…
Din aproximativ 27.000 de lucrări ale elevilor de clasa a VIII-a care au fost examinați la Evaluarea Națională, pentru mai bine de…
Ordonanța de urgență privind creşterea salariilor profesorilor nu este pe ordinea de zi de luni a Guvernului deoarece nu a fost primit încă răspunsul…
”Rezolvarea pe termen lung a crizei din învățământ înseamnă alocarea substanțială, de 5-6% pentru educație, și atunci cred că greva ar trebui…
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a scris, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că „o țară în…
Marți, 6 iunie, este o nouă zi de grevă generală în școli și grădinițe. Până astăzi, elevii și profesorii au fost în…
Federația Națională Sindicală “Gaudeamus” din învățământul superior și Federația Sindicală Hermes din învățământul superior și cercetare științifică au anunțat vineri într-un comunicat…
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, a răspuns vineri la acuzațiile aduse de profesorii greviști care au criticat guvernul pentru că…
Guvernul se reuneşte, joi, într-o şedinţă pe care premierul Nicolae Ciucă a numit-o extraordinară, pentru a aproba OUG care ar trebui să…
Președintele Klaus Iohannis s-a angajat să gireze un ”acord politic” între coaliția de guvernare și sindicatele din educație, au anunțat liderii sindicaliștilor…
Peste 20.000 de profesori sunt în marș, marți, din Piața Victoriei spre Palatul Cotroceni, liderii de sindicat cerând să fie primiți de…
Greva din învăţământ continuă şi astăzi, potrivit unui anunţ al sindicatelor, nemulţumite că guvernul a venit, ieri, cu aceeaşi ofertă ca şi…
Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut, duminică, ministrului muncii, Marius Budăi, să se întâlnească de urgență, luni, cu sindicaliștii pentru ca legea salarizării…
Profesorii resping propunerile Guvernului și prevederile OUG anunțată duminică și transmit că vor continua greva: ”Un pic de bani și au redenumit…
