Politica

CINE, CE SĂ MAI PRICEAPĂ? Ordonanța de urgență pentru creşterea salariilor profesorilor nu este pe ordinea de zi a Guvernului

Ordonanța de urgență privind creşterea salariilor profesorilor nu este pe ordinea de zi de luni a Guvernului deoarece nu a fost primit încă răspunsul sindicaliștilor. Ședința de Guvern ar urma să înceapă la ora 11.30. Executivul a transmis ordinea de zi cu proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 12 iunie 2023.

  • Pe această ordine de zi nu sunt cele două ordonanțe de urgență privind Educația.

Ele se află în analiză, deoarece încă nu a fost primit un răspuns de la sindicaliști. Astfel, se află în analiză proiectul de ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat și proiectul de ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar precum și primă de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învățământul de stat suportate din fonduri externe nerambursabile.

Ședința de Guvern este anunțată să înceapă la ora 11.30.