Premierul Nicolae Ciucă le-a spus liderilor PNL, duminică după-amiază, la reuniunea de la Vila Lac, că vor face schimburile de ministere cu PSD, în…
Vicepreședintele PSD Vasile Dîncu atrage atenția într-o analiză asupra proiectelor de Legi ale educației că acestea ”au nevoie de o serioasă revizie”….
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat, sâmbătă, că a avut o întâlnire cu Amalia Năstase, preşedintele Fundației pentru Copii Ronald Mcdonald și al…
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a dat vineri noi detalii despre politica fiscală pe care partidul său o dorește după preluarea guvernării. El…
„Fiind vorba despre viitorul României nu cred că putem aborda politicianist sau superficial aceste legi”, scrie senatorul Vasile Dîncu, vicepreședinte al PSD,…
Europarlavramentarul PNL, Rareş Bogdan, crede că toate discuţiile despre Schengen vor fi duse după momentul în care Austria va avea alegeri –…
Marcel Boloș, ministrul Investițiilor, a anunțat că pensiile multor români ar putea crește substanțial. Boloș a declarat că Guvernul va decide dacă…
„În următoarea ședință a Consiliului Județean Cluj închidem povestea Tetarom V. Comuna Luna dorește să iasă din asocierea cu Consiliul Județean Cluj…
Gheorghe Șimon, deputat PSD și fost ministru al Economiei în guvernul Tudose, a lansat miercuri o critică dură la adresa liderilor PNL…
Consiliul Județean Cluj nu are bani să meargă mai departe cu modernizarea unor drumuri județene, parte din Traseul Regional Transilvania Nord, astfel…
Avem și noi o nelămurire: Ce va face Rareș Bogdan la alegerile din 2024? Va tăia din nou pensiile speciale în 30 de…
Clould-ul Regional care ar urma să interconecteze sistemele digitale ale sectorului public din regiune va fi edificat, cel mai probabil, în orașul…
Vasile Dîncu spune despre rocada ce urmează să aibă loc în luna mai: „E loc de negocieri, cred că nici una din…
România a implementat sau tratat corespunzător majoritatea recomandărilor cu privire la prevenirea corupţiei în rândul parlamentarilor şi magistraţilor, se arată într-un nou…
Aruncarea sau ascunderea deșeurilor, nu doar abandonarea lor, sunt interzise de acum. Cei ce nu respectă noile reguli riscă inclusiv pedepse cu…
