Emil Boc, cel care vedea „viitorul României” în Florin Cîțu şi cel mai aprig susţinător al acestuia în competiția cu Ludovic Orban,…
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care este şi președinte al Asociației Municipiilor din România, a anunțat, vineri, că în această vară va…
Vicepreşedintele Comisia pentru apărare a Camerei, deputatul PNL Sorin Moldovan i-a solicitat demisia din calitatea de membru al Comisiei lui Francisc Tobă,…
Vineri va fi convocat Biroul Executiv al PNL, la ora 14:00, au declarat surse liberale pentru G4Media. Calendarul a fost stabilit la…
Vicepremierul Sorin Grindeanu se află în această perioadă în Turcia, pentru discuții cu oficiali guvernamental și semnarea unor protocoale de colaborare cu…
Iulius Mall şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei îi invită pe clujeni să descopere trecutul urbei lor, în cadrul unor expoziţii…
Traian Băsescu a vorbit pentru prima dată despre starea sa de sănătate. Fostul preşedinte a ieşit în public, pentru prima oară, după…
Mai mulți saci cu buletine de vot pentru alegerile parlamentare din Ungaria de duminică 3 aprilie au fost găsiți miercuri în zona…
de Liviu Alexa (pentru strictsecret.ro) Acum o lună, Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat la cinci ani de închisoare…
Educația și inovația se unesc în cele două concursuri naționale de 3D design & printing organizate de 3DUTECH anul acesta. Competițiile vor…
Primarul Emil Boc a anunțat, miercuri, demararea, în luna aprilie 2022, a concursului de soluții pentru amenajarea Parcului Buna Ziua, una din…
Impetum Group a lansat astăzi Agista, un fond de investiţii alternativ, care îşi propune să fie primul investitor instituţional pe piata AeRo…
Ziar de Cluj a preluat plângerile părinţilor care luni seara au aşteptat cu copiii bolnavi în braţe, ore în şir, la Spitalul…
PSD continuă să fie în continuare în fruntea preferinţelor electoratului ca intenţie de vot, fiind urmat la mare distanţă de PNL, arată…
Șefa filialei județene „Alianța pentru Unirea Românilor” Cluj, Nicoleta Lup, a fost exclusă din partid de către liderul AUR, George Simion, scrie…