Politica

USR Cluj are candidat la preşedinţia filialei: deocamdată un deputat

Oana Murariu, deputată USR PLUS de Cluj, a anunțat că va candida pentru funcția de președinte al Filialei Județene USR Cluj, care vor avea loc în 29 octombrie. Oana Murariu a fost aleasă la alegerile parlamentare din 2020 în funcția de deputat USR PLUS de Cluj. De profesie este avocat și din 2014 și-a deschis propriul cabinet de avocat.

„Astăzi (miercuri) mi-am anunțat, în rândul colegilor din USR PLUS Cluj, intenția de a candida pentru funcția de Președinte al Filialei Județene. USR PLUS a trecut prin multe transformări la nivel național și local, dar nucleul dur al partidului – noi, oamenii tineri, bine pregătiți profesional, mereu gata să luptăm împotriva corupției și să apărăm drumul democratic european al României – suntem la fel de activi ca la început. Organizația are un potențial extraordinar la Cluj datorită calității membrilor și trebuie să punem mai mult în valoare acest lucru în cadrul unei echipe unite, în care fiecare să fie ascultat”, a transmis Oana Murariu, într-un comunicat de presă.

Deputata susţine că obiectivul său pentru anul 2024 este ca USR PLUS să primească „o susținere cât mai mare din partea clujenilor”.

„De altfel, sistemul de reacție de la cetățeni către membri, către primari, viceprimari, consilieri județeni și locali și mai apoi către parlamentari reprezintă cea mai bună modalitate de a împiedica abuzurile actualei coaliții de guvernare PSD-PNL-UDMR, dar și de a ne impune proiectele în administrația locală și în Parlament. Avem nevoie să întărim acest sistem, să devenim o echipă cât mai puternică, astfel încât să ne atingem obiectivul politic la alegerile din 2024, acela de a primi o susținere cât mai mare din partea clujenilor pentru că județul Cluj merită mai mult, România merită mai mult – o clasă politică dedicată intereselor cetățenilor și nu doar unor grupuri restrânse de politicieni”.

Oana Murariu susţine că, în ultimii doi ani, din funcția de parlamentar, a comunicat constant cu publicul, având un număr mare de audiențe și întâlniri în teritoriu. Totodată, ea arată că a depus eforturi, din funcția de vicepreședinte al Comisiei speciale pentru legile justiției, „pentru a împiedica amendamente prin care se încearcă restrângerea independenței justiției”.

Ziar de Cluj, care monitorizează, constant, activitatea parlamentarilor din Cluj, pentru ce anume încasează o şapcă de bani, a constatat, într-un material din 2021, după un an de mandat, că Oana Murariu a fost mai preocupată de statutul parlamentarilor.

În comparație cu Radu Molnar și Viorel Băltărețu, Oana Murariu a fost mai guralivă, dar este oarecum repetentă la capitolul propuneri de legi. Ea a vorbit în ședințele de plen o oră și 31 de minute. Cel mai mult a durat o informare (37 de minute) cu privire la depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale a mai multor legi.

Într-un an de mandat a avut 21 de propuneri de legi inițiate. Bineînțeles că la fel cum se întâmplă în cazul multor paralamentari, proiectele de legi sunt realizate de cele mai multe ori, „la grămadă”. După ce a fost votată de către clujeni, deputatata USR PLUS a fost foarte preocupată de statutul deputaților și al senatorilor și de regulamentul Camerei Deputaților, având 7 inițiative legate de aceste tematici. Oana Murariu s-a preocupat și de domeniul justiției, așa cum a promis, mai puțin însă de domeniul medical, pentru care a avut patru promisiuni și numai două inițiative legislative.

Iată câteva dintre propunerile referitoare la statutul deputaților și senatorilor:

  • Propunere legislativă pentru abrogarea Cap.XI din Legea nr.96/2006 privind statutul deputaţillor şi al senatorilor.
  • Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
  • Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
  • Proiect de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.
  • Proiect de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.
  • Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
  • Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Deocamdată cam atât. Vorba comunicatului: „Să ascult oamenii, să fiu atentă la problemele lor, este ceea cea am încercat să fac constant în ultimii doi ani ca deputat.”