Prezidiul Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT) a emis sâmbătă o luare de poziţie, potrivit căreia România trebuie să decidă dacă vrea să…
Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 10,44% în primele zece luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului…
Alfred Moses, Ambasador al SUA în România din 1994 până în 1997, a relatat într-o discuție cu diplomatul Jim Rosapepe, preluată de …
Un proiect de lege aflat pe masa Guvernului are legătură cu majorarea subvenției de ajutor în caz de deces începând de anul…
Ziua de Cluj informează că în acest sfârşit de săptămână a fost supărare mare în comunele clujene Mociu, Frata, Cojocna și Apahida, din…
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă publicarea primului ghid dedicat instituţiilor şi companiilor private în domeniul prevenirii şi combaterii hărţuirii sexuale. Ea arată…
Daniel Morar, fost șef DNA și judecător al Curții Constituționale, povestește în cartea ”Putea să fie altcumva” cum Klaus Iohannis a intrat,…
Haideți să ne uităm cu atenție la fotografia făcută de domnul Sándor Balázs panoului de șantier al ”reabilitării” de fațadă de la clădirea Prefecturii…
Noi am crezut că Șurubaru, city managerul municipiului Cluj-Napoca este o legendă urbană, o poveste inventată de cel mai împuțit în funcție…
Un anunț de pe un grup de Facebook, destinat închirierii apartamentelor din Cluj-Napoca ne arată fața hidoasă a ”calității vieții” din Clujul…
În timp ce Boc se războiește cu taximetriștii clujeni, tarifele de ”Bolt” au ajuns la nivel de Dubai
Conform stiridecluj.ro, un clujean s-a înfuriat cand a vazut ca tariful la o astfel de aplicație a ajuns la 50 de lei…
Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara pe varianta Grigorescu-Florești. Accidentul a avut sâmbătă seara la ora 19:00 pe drumul care…
În 9 decembrie, site-ul ziuadecluj.ro consemna următoarea declarație a lui Mircea Crăciun, directorul general al Eco Garden, firma care se ocupă de…
Un material, publicat de Gazeta de Cluj, ne arată cum sinecuriștii aflați în fruntea instituțiilor din subordinea Primăriei Cluj-Napoca au ajuns să-și…
80 de comune și orașe din județul Cluj au primit, în mod egal, bani de la Consiliul Județean la final de an….