In vizor

CALITATEA VIEŢII LA CLUJ, UNDE-I FAIN: Peste 2.700 de firme din Cluj au pus lacătul pe ușă în 2022. Clujana este pe această nefericită listă

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 10,44% în primele zece luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 58.276 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), transmite Agerpres.ro.

  • Clujul este în topul firmelor închise în 2022. Rezultatul măsurilor haotice luate de guvernele „liberale” în criza provocată de pandemie, al chiriilor neruşinate şi al impredictibilităţii fiscale.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 9.464 (plus 9,94% faţă de ianuarie-octombrie 2021) şi în judeţele Cluj – 2.755 (plus 22,44%), Constanţa – 2.559 (plus 9,83%) şi Timiş – 2.540 (plus 6,01%).

Din păcate, după peste un secol de activitate economică, Clujana se află în acest nefericit top

  • Luni, 12 decembrie 2022, se încheie o etapă din viața fabricii clujene de încălțămite Clujana, unul dintre cele mai proeminente branduri românești deținuit de o fabrică ce a funcționat, cu o pauză între 1998 șți 2005, începând din 1911 și care acum va intra oficial în faliment, printr-o cerere adresată Tribunalului Cluj chiar de Consiliul de Administrație al companiei.
  • În încercarea de a stopa penalităţile, consiliul de administraţie al fabricii a prelungit brandul pentru încă 10 ani la OSIM.
  • Tribunalul va stabili un judecător sindic, și vor fi câteva variante: să se vândă ce mai deţine fabrica, pentru a ajunge cu datoriile la zi (cam 3 milioane de lei), redeschiderea producţiei sub o altă formă, cu 10 oameni, cu 20 de oameni, sau privatizarea acesteia.

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Călăraşi – 481 (în creştere cu 5,25% faţă de primele zece luni ale anului trecut), Ialomiţa – 482 (plus 16,71%) şi Covasna – 486 (plus 10,20%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Tulcea (plus 30,63%), Botoşani (plus 23,25%) şi Vaslui (plus 22,67%). În perioada analizată au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate doar în judeţele Caraş-Severin (minus 15,48%), Brăila (minus 9,43%) şi Alba (minus 8,81%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 15.812 (plus 8,22% raportat la ianuarie-octombrie 2021), construcţii – 5.302 (plus 8,47%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 4.830 (plus 9,1%).

În octombrie 2022, au fost consemnate 6.315 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (1.041) şi în judeţele Ilfov (382), Cluj (342) şi Constanţa (253).