Fiecare partid, atunci când are banii publici pe mâna, îi „sparge” după cum își consideră de proritare priorităţile electorale și partipriurile. Dar…
Lucrările care de desfăşoară pe mai multe tronsoane din întreg judeţul, coroborate cu protestul transportatorilor, care circulă lunea, între orele 10 şi…
Preluarea administrării bugetului instanțelor de către Consiliul Superior al Magistraturii, adoptarea unui Cod etic liber asumat de judecători, revenirea la programul de…
Conform unei declarații a minstrului Economiei, Costin Borc, preluată de Agerpres, Ministerul Economiei pregătește, împreună cu Ministerul Educației și cu cel al…
Consiliul Local Cluj-Napoca va adopta în şedinţa din prima zi a lunii septembrie un proiect de hotărâre ce vizează alocarea unui spaţiu…
Încă de aseară, Mircea Vereș, acționarul majoritar al Salprest Rampă, declara că probabil o mână criminală a pus focul la rampa Salprest,…
Drumurile județului Cluj (județene, comunale și, uneori, chiar și cele naționale), pe lângă tradiționalele gropi, la ceas de seară, sunt pline de…
România trebuia să închidă depozitele de deșeuri neconforme pentru care s-a negociat termen prin tratatul de aderare încă din 2009. Acesta este motivul…
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 2 Poliție, au acționat în zona piețelor Mărăști și Mihai Viteazul pentru prevenirea și combaterea…
Campioana României la fotbal feminin, Olimpia Cluj-Napoca, a ratat calificarea în şaisprezecimile de finală ale Ligii Campionilor. Formaţia pregătită de Mirel Albon…
Mai intreaba unii parinti pe retelele de socializare de la ce varsta au copiii nevoie de bilet. Conform HCL767/2004, Compania de Transport…
S-au infiltrat peste tot, în toate structurile – vorbim despre gașca de cumetrie a foștilor securiști și activiști ai PCR, UTC și…
Tu cat de des te gandesti la relaxare? Si, mai ales, la ce te gandesti, atunci cand simti ca ai nevoie de…
Probabil o mână criminală, duminica aceasta, în jurul orei 20, a aprins din nou gunoaiele de la rampa Salprest. Un morman imens de…
Istoria se repetă: de câte ori rampa de gunoi a Salprest se umple la limita la care există pericolul să fie închisă,…
