In vizor

EXCLUSIV: O colegă a celor doi bătăuși, elevi la Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu, afirmă că aceștia erau mereu agresivi și vindeau etnobotanice în preajma școlii

Tânărul care a fost bătut cu bestialitate de către alți doi adolescenți a oferit în față la UPU Cluj detalii halucinante referitoare la scena de coșmar care s-a petrecut în Cluj-Napoca. Conform declarațiilor sale, au fost toți beți și „s-au luat la harță”. Mama sa a aflat despre incident de pe Facebook, anunțată de fratele ei, iar adolescentul, după ce s-a dezmeticit din bătaie, a mers și a dormit la bunica. O situație familială, așadar, scăpată de sub control.

Deși inițial fapta agresorilor a fost încadrată ca lovire și alte violențe („Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile” – Art. 193, aliniatul 2, Noul Cod Penal), cu toate că băiatului i-au fost acordate între 7 și 8 zile de îngrijiri medicale, fapta celor doi bătăuși, conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, a fost încadrată la infracțiunea de tentativă de omor:

„În acest moment inculpații sunt la parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Fapta a fost încadrată la infracțiunea de tentativă de omor. Urmează a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.”

Am încercat să aflăm situația și comportamentul școlar al celor doi agresori, însă cadrele didactice din școlile unde aceștia au învățat sau învață în prezent sunt în vacanță, nimeni nu cunoaște nimic și nu poate da nici un fel de relații.

În schimb, o colegă de școală a celor doi bătăuși ne-a relatat că Lucian Varodi și Cristian Sabo își terorizau de mult colegii, că au scuipat-o chiar pe directoare și că vindeau etnobotanice în preajma școlii. Ceea ce ne aduce argumente la ipoteza că agresiunea la care am asistat, nu a pornit de la o fată, ci, mai degrabă, de la o încălcare „teritorială” într-o problemă de vânzare de droguri. Asta ar explica și desele „interpelări” ale agresorilor adresate victimei printre desele lovituri aplicate cu piciorul în cap: „zi, mă, mai vinzi legale”? „Legale”, fiind denumirea de jargon pentru etnobotanice care, în viziunea lor ar fi legal să le comercializezi.

Declarațiile halucinante ale tânărului agresat

Într-un interviu, dat în față la UPU Cluj, Alexandru, tânărul agresat, afirmă că a fost bătut din cauza unei fete, a fostei sale prietene, și că îi cunoștea pe agresorii cu care a fost prieten până acum: 

„Am fost beți toți, nu am mai știut de noi, și ne-am luat la harță!”, a declarat tânărul care a mai precizat că agresorii i-au scris ulterior pe Facebook că le pare rău și i-au propus să devină iarăși prieteni.

Victima afirmă că a ajuns acasă pe la 8:30, l-a întrebat bunica ce a pățit, nu i-a spus nimic și s-a pus direct la somn, fiindu-i frică să meargă la medic. Conform declarațiilor sale i-a fost frică de unchiul său, de fratele mamei sale. Băiatul precizează că, după ce a fost agresat, a zăcut în locul în care a fost bătut timp de câteva ore și că agresorii i-au sustras ochelarii, banii și telefoanele. 

Andreea Pora, mama băiatului, a declarat că își dorește să fie trași la răspundere agresorii pentru faptele lor, să suporte consecințele faptelor lor. Andreea Pora a declarat că a aflat de pe Facebook ce a pățit fiul ei: 

„Eu am primit un telefon de la fratele meu, să intru pe o anumită persoană pe Facebook și să îi adaug cerere de prietenie să văd înregistrarea în direct cu bătaia ce a primit-o Alex. Am dat așa și mie nu mi-a mai apărut în direct, atât mi-a apărut că e vizualizare, să o văd. Și când am văzut, nu am putut să o văd din prima până la capăt, a trebuit să dau de mai multe ori drumul să văd până la capăt ce s-a întâmplat. Și apoi am sunat la cei de la Poliție și m-au îndrumat ce am de făcut”, a declarat Andreea Pora, mama băiatului. 

Alexandru a mai afirmat că îi cunoaște pe băieții care l-au bătut de aproape două luni de zile, de când o cunoaște și pe fată, precizând că nu știe cine a filmat bătaia: 

„Știu că a mai fost o fată, prietenă cred că de-a lor, și m-a filmat.” Alexandru a spus că se întâlnea aproape în fiecare zi cu băieții care l-au bătut, fără a avea probleme cu ei, considerând că de această dată și el a fost de vină, că i-a „împins la prietena sa o palmă peste față”: „Cred că de-aia l-a durut pe el, că de ce i-am împins palma aia peste față și atunci au început să mă lovească și nu am mai știut de mine.”

În ceea ce privește „legalele” pe care agresorii săi le pomenesc în timp ce îl bat, Alexandru a declarat că înainte fuma „prostii, foarte multe prostii și de acolo a pornit totul”. Băiatul a precizat că a consumat în trecut etnobotanice, dar nu și înainte de a fi agresat, înainte de agresiune el consumând doar băuturi alcoolice

La școlile unde au învățat și învață cei doi nimeni nu poate oferi nici un fel de informații

Pentru că unul dintre cei doi agresori, Lucian Varadi, are precizat pe profilul său de Facebook că a învățat la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Cluj-Napoca, coroborând această informație și cu afirmațiile unor comentatori de pe Facebook, care afirmă că sunt colegi de liceu cu cei doi la Școala Generală Ion Agârbiceanu din Cluj-Napoca, am sunat la aceste două școli și la Inspectoratul Școlar Cluj, pentru a afla profilul școlar al acestor doi elevi, dacă au mai avut astfel de manifestări agresive și în școală, dacă au fost vreodată sancționați pentru abateri disciplinare.

La numărul de contact al Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Cluj Napoca a răspuns secretara. Am întrebat-o dacă ne poate confirma faptul că cei doi agresori, Lucian Varadi și Cristian Sabo, sunt elevi la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, la care ni s-a răspuns: 

„Eu nu știu… e mai veche povestea? Eu am fost în concediu, de abia acum am venit.”

Am pus-o la curent pe doamna secretară cu bătaia pe care i-au administrat-o cei doi tineri unui alt adolescent. Reacția a fost pe măsură: 

„A! Care s-a…! Pfuu! Care s-or… La televizor am văzut ceva! Erau elevii noștri? Deci, Lucian Varadi, stați numai un pic, că nu știu… Și, cu? Cristian Sabo? Cristian Sabo nu știu exact. Nu știu, trebuie să mă uit. Ați sunat la secretariat, profesorii sunt în vacanță și eu nu pot să vă dau multe detalii, de abia m-am întors și eu din concediu. Numai după ce va începe școala. În 12 începe școala, dar profesorii vin mai repede, vin de la 1 septembrie. Precis doamna directoare îi cunoaște, dar și dânsa astăzi este plecată la Deva cu probleme de serviciu, vineri… nu știu joi, mâine, poimâine eventual dacă reveniți cu un telefon. Mai are și dânsa concediu, săptămâna viitoare va fi plecată din școală cu un proiect Erasmus în altă țară. Dacă o să vină, încercați mâine, că nu știu exact. Dar din 12 pot să vă spun că toți profesorii sunt la școală. Până atunci, vor veni, dar așa… că știți că avem profesori care au și în două-trei școli, se împart. Reveniți mâine cu un telefon! O să caut elevii după ce vorbesc cu dumneavoastră și ne auzim mâine.”

Am sunat și la Școala Generală Ion Agârbiceanu din Cluj-Napoca, pentru a ne interesa dacă cei doi agresori au fost elevi ai acestei școli și pentru a afla detalii legate de comportamentul școlar al acestora. Nici acolo nu se știa nimic: 

„Eu nu știu despre…”, ne-a spus persoana care a răspuns la telefon.

După ce i-am prezentat întreaga situație, doamna de la Agârbiceanu ne-a răspuns: 

„Sunt mii de copii, eu nu știu, pot să v-o dau, dacă vreți să vorbiți cu doamna director, eu nu știu, îmi pare rău.”

Directoarea Școlii Ion Agârbiceanu, Flavia Maria Iacoviță, ne-a declarat: 

„Deci, în momentul de față noi suntem plini de utilaje aici, mutăm mese, scaune, colegii sunt prin școli, își aranjează sălile de clasă, credeți-mă din suflet că nu vă pot da nicio relație. Vă aud și foarte rău, sunt în curte, între mașini, utilaje. Eu sunt directorul școlii, întrebați-mă, că vă răspuns, în măsura în care știu.”

Am întrebat-o pe doamna directoare dacă știe dacă cei doi tineri au fost elevi la Școala Ion Agârbiceanu: 

„Eu am văzut aseară scena la televizor, dar nu am putut localiza, nu îmi aduc aminte. Și școala, vă dați seama, are 1500 de elevi. Cristian Sabo nu ne-a fost elev. Varadi îmi spune ceva numele, dar nu am certitudinea că a fost elevul nostru. Vă dați seama că toată arhiva școlii e concentrată în sala de sport în cutii de carton. Nu avem rețea la calculator, școala a fost în reabilitare. Numele îmi spune ceva, Varadi am avut în școală, dar nu știu dacă acel Varadi, și nu are rost să vă dezinformez.”

Andreea Coroian, șef de cabinet la ISJ Cluj, contactată telefonic de Ziar de Cluj, a declarat:

„Am văzut ceva dimineață la știri, dar, nu știu, erau elevi? Nu putem să dăm informații particulare, individuale, despre viața lor. Genul acesta de relații, nu. Acțiunea nu s-a întâmplat în școală, deci nu are relevanță nicio discuție despre acte de violență în școli. Datele acestea nu vi le va putea da nimeni, pentru că sunt pasibili de proces. Nu ai voie să dai declarații de genul acesta, nici situația școlară a lor nu poate fi comunicată decât părinților sau tutorelui legal. În mod normal asta prevede Legea Educației, eu o să verific cu colegul meu jurist, dar nu am dat niciodată informații particulare despre un elev, mai ales că sunt minori. E dreptul lor la imagine, din punctul meu de vedere, dar verific cu juristul.”

O colegă a celor doi susține că tinerii erau mereu agresivi și vindeau etnobotanice în preajma școlii

Adelina, elevă pe clasa a X-a la Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca, a declarat pentru Ziar de Cluj:

„Ei sunt la profesională pe clasa a X-a și îi știu. Dacă te iei de iei, e problemă, că apoi când ieși de la școală se iau de tine! În timpul orelor comentează, îi înjură pe profesori, am pățit-o pentru că au venit la oră la noi și chiar pe directoare au scuipat-o în față și mai multe… A fost și Poliția din cauza lor. Lor nu le convine, ei să fie pe primul lor, tu să faci cum vor ei și lucruri din-astea.”

Am întrebat-o pe Adelina dacă cei doi se droghează, iar aceasta ne-a răspuns:

„Da! Se ocupă și cu astea! Veneau, vindeau la școală și, cum a intrat legea asta cu Poliția, că dacă te prinde iei amendă, vindeau dimineața la magazine acolo! Vindeau etnobotanice. Este un magazin. Și în fața magazinului.”

Întrebată dacă știe să fi fost luate măsuri până acum împotriva celor doi, Adelina ne-a răspuns:

„Nu, nimic! Directoarea, după ce a fost scuipată, a chemat numai părinții la școală și au primit numai avertisment. Dar ei au tot continuat. Lucian Varadi și Sabo au mai fost implicați în bătăi în incinta școlii.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *