Preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, a vorbit joi la prânz, despre posibilitatea preluării clubului de către investitorii străini. Oficialul din Gruia se va…
Conducerea echipei de handbal feminin Universitatea Cluj a decis, în cele din urmă, să renunțe la serviciile antrenorului Carmen Amariei. Nemulțumiți de…
Efferl Liliana și Maria Cioica, fiica și soția pacientului Sabin Cioica, internat și operat în repetate rânduri la Clinica de Neurochirurgie și…
Consiliul Judeţean Cluj a retras societății Cluj Arena dreptul de administrare asupra stadionului Mircea Luca. Inevitabil, se va ajunge la falimentul acestei societăți cu…
O adolescenţă suavă, cu părul lung şi vorba piţigăiată soarbe şi ultima picătură din sucul „la jumate”. Înşurubează tacticos capacul petului şi…
Președintele Klaus Iohannis nu a promulgat și a trimis spre reexaminare legea prin care aleșii locali scăpau de una dintre cele mai…
Tot la al treilea pas făcut prin oraşul-comoară, inclusiv pe străzile din centru, dar mai ales în cartiere, te împiedici de rahat…
Fostul ministru de Externe va fi audiat, ca martor, într-un dosar penal aflat în apel la Înalta Curte, cu privire la un…
Vedem că nu trece săptămâna şi primarul Emil Boc este pus pe drumuri să dea cu subsemnatul în faţa procurorilor DIICOT şi/sau…
Bătăușii care au lăsat un clujean inconștient în plină stradă sunt, în continuare, în libertate. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean…
De doi ani ăștia se chinuie să facă schimb de generații financiar-securistice și politice. Își dau în cap cu Codul Penal și…
U-Banca Transilvania Cluj şi-a făcut meciul greu cu AEK Larnaca, din grupa G a FIBA Europe Cup, pe care l-a câştigat doar…
Printr-un mail transmis pe adresa redacției, o sursă anonimă ne sesizează faptul că la DGASPC ar urma să se desfășoare un „alt…
Plenul Senatului a adoptat, ieri, o lege cu dedicație pentru mafia din sectorul de imobiliare. După ce i-au ajutat să scape de…
Pentru un serviciu deficitar şi care, de cele mai multe ori, a adus numeroase sesizări din partea cetăţenilor din municipiu, Primăria Cluj-Napoca…