Autorităţile tac a nepăsare la întrebările rostite şi nerostite ale clujenilor. Comunicările Poliţiei arată zilnic pericolele din trafic. Pe lângă şoferi băuţi…
Joi, 22 decembrie, Teatrul Național Cluj a sărbătorit 18 ani de la premiera spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, printr-o reprezentație…
Universitatea Cluj a semnat, săptămâna trecută, contractul de sponsorizare cu firma Alexandrion, cea care a hotărât să investească şi la clubul de…
Floreştenilor le e dat să vadă multe. Mai ales acum, după ce s-au mai redus munţii de gunoaie, parcă li s-au mai…
Orice iniţiativă de plimbare romantică pe străzile din centru, în zilele în care se ridică gunoiul, ar trebui înăbuşită din faşă. Bine,…
Viceprimarul municipiului Cluj Napoca, Anna Horvath a fost trimisă în judecată, de către DNA Cluj, pentru fapte de corupție, spălare de bani…
Șeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Cluj, Ioan Oleleu, însoțit de o parte a colegilor de la DSVSA au pus…
Primăria va continua şi în 2017 acţiunea de identificare a imobilelor degradate care prezintă riscuri majore pentru cetăţeni. Dacă în acest an…
Senatul și-a ales ieri noua conducere a Comisiilor Permanente. Marius Nicoară, alesul liberal al clujenilor, a ajuns președintele Comisiei pentru drepturile omului, culte…
Primarul Emil Boc a anunţat, în plenul ultimei şedinţe a Consiliului local, că municipalitatea a cheltuit, doar în acest an, peste 4 milioane…
Acum exact trei ani si jumatate, publicam in Ziar de Cluj un text intitulat „Inaltul care nu coboara” (da click), un articol…
A dracului oaie! O să ne scoată din Europa, poate chiar şi din istorie. Sunt din ce în ce mai convins că…
Magistratul Monica Trofin a fost până acum de patru ori președintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Cluj, de două ori consecutiv la alegerile…
Federaţia Română de Baschet a programat, pentru 28 decembrie, etapa a 14-a a Ligii Naţionale, însă doar două meciuri din această rundă…
Ovidiu Crișan, îndrăgitul actor al Teatrului Național Cluj, interpretează un rol de excepție în „Dimineața care nu se va sfârși”, un film…
