Reprezentanţii organizaţiilor judeţene din cadrul Federaţiei SANITAS depun începând de luni lisa de revendicări la Instituţia Prefectului din fiecare judeţ al ţării,…
Luna noiembrie începe cu proteste în stradă, chiar în fața Palatului Victoria. După ce sindicatele din sănătate au anunțat proteste în această…
Luna noiembrie ar putea începe cu proteste în sănătate din cauza nemulțumirilor cadrelor medicale, atât a celor aflați „în prima linie”, dar…
Membrii Federaţiei SANITAS au declanșat, miercuri, la nivel naţional „greva japoneză”, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii, a anunţat…
Medicii, asistentele și restul angajaților din sistemul sanitar reclamă dificultățile cu care se confruntă din cauza numărului mare de pacienți infectați cu…
Spitalele private primesc acces total la banii publici din sistemul de urgență. Formularea finală a Ordonanței de Urgență prin care Guvernul Orban…
Problemele legislative lovesc direct în sistemul medical: unitățile sanitare din Cluj, dar și de la nivel național, s-ar putea confrunta cu micșorarea…
Lipsa de personal din sistemul sanitar se adâncește de la an la an, deși problema este foarte bine cunoscută atât la nivel…
Premieră în România. Un sindicat din Cluj vrea sa dea în judecată Parlamentul pentru Legea Salarizării Unitare. Mai mult, le cere magistraților…
În unele spitale din Cluj lipsesc mănușile, soluțiile pentru dezinfectat, iar în multe secții asistentele șefe cumpără spirt sanitar din banii lor….