Eveniment

Început de noiembrie cu proteste în sănătate: Sindicatele anunță manifestații în stradă

Luna noiembrie ar putea începe cu proteste în sănătate din cauza nemulțumirilor cadrelor medicale, atât a celor aflați „în prima linie”, dar și a personalului auxiliar. Manifestații publice sunt programate chiar în fața Palatului Victoria din cauza absenței unui consens, dar și a unor rezultate concrete pentru cadrele medicale în urma discuțiilor dintre reprezentanții sindicatelor și Guvernul penelist. 

„Consiliul Național al Federației SANITAS a hotărât organizarea unor manifestații publice, în fața Guvernului României, în zilele de marți, începând cu data de 3 noiembrie 2020, arată reprezentanții Sanitas prin intermediul unui comunicat. 

De altfel, după cum Ziar de Cluj a semnalat deja, de la începutul lunii octombrie a fost declanșată „greva japoneză”, iar o bună parte a cadrelor medicale s-au alăturat acestei prime forme de protest, muncind cu banderola pe braț. 

CITEȘTE ȘIFederația Sanitas declanșează greva japoneză: Cadrele medicale din Cluj cer soluții Guvernului Orban pentru sistemul sanitar

Nu doar Federația Sanitas anunță proteste. 

Și Biroul Executiv al Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” a decis susţinerea revendicărilor înaintate Guvernului prin intermediul protestelor în stradă, începând de joi, potrivit agerpres.ro

Protestele se vor desfăşura săptămânal în Piaţa Victoriei, între orele 11:00-13:00, cu număr maxim de participanţi posibil în mod legal, primul protest urmând să fie organizat în data de 5 noiembrie 2020.

Aceste proteste constituie o continuare a acţiunilor de protest iniţiate în data de 7 octombrie 2020 pentru susţinerea Apelului lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condiţiilor muncii decente, mai arată sursa citată. 

Printre revendicările sindicaliştilor, înaintate deja guvernanţilor, se numără:

adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate, astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19;

asigurarea accesului la toate informaţiile relevante privind impactul COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate;

respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie;

acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei;

acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim;

creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul anului 2022;

posibilitatea de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază;

acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a stării de alertă pentru toţi salariaţii din sănătate;

reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare;

plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază;

raportarea tuturor sporurilor la salariile de bază actuale.

Și Consiliul Național al Federației SANITAS întrunit la finalul acestei săptămâni în ședință extraordinară, cu participarea președinților organizațiilor județene SANITAS din toată țara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat rezultatele întâlnirii reprezentanților SANITAS cu echipa guvernamentală condusă de premierul Ludovic Orban, însoțit de dna Raluca Turcan – viceprim-ministru, dl Nelu Tătaru – ministrul Sănătății, dl Florin Cîţu – ministrul Finanţelor Publice.

Luând în considerare angajamentele și promisiunile de soluționare a revendicărilor Federației SANITAS, asumate de Guvern la întâlnirea din 12 octombrie, precum și faptul că au trecut deja mai bine de 2 săptămâni fără rezultate concrete din partea guvernanților, ținând cont și de starea de nemulțumire care persistă în rândul membrilor de sindicat din sistemele pe care le reprezintă, aceștia având nevoie de rezultate concrete, materializate în acordarea tuturor drepturilor legale, Consiliul Național al Federației SANITAS a hotărât organizarea unor manifestații publice, în fața Guvernului României, în zilele de marți, începând cu data de 3 noiembrie 2020, arată reprezentanții Consiliului Național al Federațiai Sanitas. 

„Dacă în următoarea perioadă de timp nu vom avea un semnal de reluare a dialogului față în față prin care să găsim soluții împreună pentru rezolvarea problemelor, foarte probabil că, Consiliul Național al Federației Sanitas, care se va întruni după data de 12 octombrie, va stabili și alte forme de protest”, declara pentru Ziar de Cluj Ștefan Roman, președintele Sanitas Cluj, odată cu debutul „grevei japoneze” din sănătate de la începutul lunii octombrie 2020. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

featured image: federatiasanitas/facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *