Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a adresat miercuri un vibrant omagiu în plenul Parlamentului European, la adresa președintelui Klaus Iohannis, aflat în sală….
Cadrele didactice care fac meditații cu elevii de la clasele la care predau riscă sancțiuni dure, până la interzicerea de a preda…
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 22 decembrie 2023, niște bla-bla-bla comemorativ într-un mesaj cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și…
Presa din Sibiu notează faptul că aronava privată închiriată de Administrația Prezidențială pentru summitul din Dubai a aterizat la Sibiu cu Prima Doamnă. Președintele Klaus…
Preşedintele Klaus Iohannis este politicianul cu cea mai mare notorietate în rândul românilor, urmat de Gabriela Firea, iar pe locul al treilea…
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului XX în Cluj-Napoca. Iniţiativă legislativă a…
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea privind pensiile speciale. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, 16 octombrie, cu 174 pentru, 81…
Aflăm dintr-o analiză publicată de hotnerws.ro, că ”din 2018 până în prezent, 80% din totalul capturilor DIICOT sunt pentru cantități de substanțe…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va efectua o vizită de o zi în România. Acesta va fi primit de către președintele Klaus Iohannis și se…
Dacă tot a izbutit tot ceea ce și-a propus în timpul celor două mandate de concedii sudate de vacanțe și invers, președintele…
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni următoarele decrete: Decret privind acreditarea domnului George Cristian Maior, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în…
Credeam că nu este nimic mai penibil decât poza clișeică de la fiecare început de an școlar, aia cu directorul, popa, primarul…
Prima modificare a legilor Educației ar urma să aibă loc joi, 31 august, printr-o ordonanță de urgență care a fost introdusă de…
În cadrul unui discurs cu ocazia primirii șefilor de misiuni diplomatice, a șefilor oficiilor consulare și a directorilor Institutelor culturale românești cu…
Dacă mentorul ei, Klaus Iohannis, are obiceiul să urmărească viața cu atenție și îngrijorare, Ligia Deca n-are cea mai mică grijă din…