Politica

După ce Klaus Iohannis și-a făcut 6 case din meditații, GHINION: Profesorii care fac meditații contra cost cu elevii de la clasă riscă sancțiuni dure și interzicerea de a mai preda timp de șapte ani

Cadrele didactice care fac meditații cu elevii de la clasele la care predau riscă sancțiuni dure, până la interzicerea de a preda timp de 7 ani sau închisoare de până la doi ani.

Încă din vara anului trecut, noua lege a educației, care a intrat în vigoare de la 1 septembrie, prevedea măsura cercetării disciplinare pentru profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă. Potrivit unui nou ordin emis de Ministerul Educației, care intră în vigoare la 1 februarie, profesorii sunt obligați la completarea declarațiilor de interese să își asume, sub sancţiunile Codului penal, că nu meditează elevii de la clasă.

Astfel, toate cadrele didactice sunt obligate să completeze o declarație de interese, în format standard, prin care declară că nu desfășoară activități de pregătire suplimentară pentru elevii de la clasele în care predau.

Declarația de interese trebuie completată până la data de 31 decembrie a fiecărui an. Profesorii care predau în mai multe unități de învățământ completează o singură declarație de interese și depun câte un exemplar completat la fiecare unitate de învățământ.

„Pentru a asigura echitatea și obiectivitatea în activitatea de predare-învățare-evaluare, personalului didactic de predare îi este interzis să desfășoare activități de pregătire suplimentară contracost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul școlar în curs, având obligația să depună eforturi pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă și prin programele de învățare remedială”, se arată în Legea 198 din 2023, pusă în aplicare prin intermediul Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3.051 din 2024

Potrivit ordinului nr. 3.051 din 11 ianuarie 2024, profesorii declară în scris, pe propria răspundere, sub sancțiunile prevăzute de Codul penal pentru falsul în declarații, care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, că nu fac meditații contra cost cu elevii de clasă,

De asemenea, activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă constituie abatere disciplinară.

„Activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă constituie abatere disciplinară și se pot aplica mai multe sancțiuni, de la avertisment scris până la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă”, potrivit legii învățământului preuniversitar.

Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari, potrivit metodologiei de mobilitate.

Sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate profesorilor:
-avertisment scris;
-reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;
-suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obținerea gradației de merit, pentru ocuparea unei funcții de conducere, de îndrumare și de control ori a unei funcții didactice superioare;
-suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare și desfășurare a examenelor naționale;
-desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.