Cea mai recentă statistică privind consumul de droguri în România este din anul 2021.Asta spune multe și despre cât de preocupați sunt cei de la Agenția Națională Antidrog să pună presiune pe sistem pentru a reacționa înainte de a se întâmpla tragedii. Această statistică ne arată că aproape 17% dintre cei cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani consumaseră cel puțin un tip de drog, un procent aflat în continuă creștere în ultimii ani. Directoarea Agenției Naționale Antidrog (ANA), Ramona Dabija, spune că cea mai mică vârstă declarată la care s-a început consumul de droguri este 13 ani. Tragedia de la 2 Mai, unde unde băiat de 19 ani care consumase trei tipuri de droguri a ucis doi tineri, readuce în discuție problema consumului de droguri – inclusiv în școli – în rândul tinerilor, fenomen care ia o amploate tot mai mare. Mai ales că autoritățile și-au dat măsura imposturii și neglijenței criminale: tânărul care a provocat tragedia din 2 Mai era cunoscut ca dependent de droguri și a fost dus în Olanda la tratament. Fusese cercetat în 2022 pentru deținere de stupefiante și iertat de instanță. Avea antecedente de consum consemnate de către poliție, iar polițiștii care l-au oprit în trafic (de două ori, în două zile diferite, ultima dată cu un ceas înainte de omor), l-a depistat cu droguri în mașină, dar nu l-au testat și nici nu l-au reținut 24 de ore, conform legii. O neglijență criminală în serviciu pentru care ar trebui să răspundă în fața legii, iar șefii lor să-și dea demisia.
- În ce privește ”pragul de jos” al vârstei de la care se începe consumul de droguri, doamna Dabija vorbește prostii. Anul trecut (2022), demonstram într-un material de opinie (cu date concrete) cum ”Impostura administrativ politică din România a reuşit performanţa ca, în 16 ani, să scadă vârsta consumatorului de droguri: de la 14 ani, la 10 ani!” 10 ani este vârsta de debut acum, nu 13.
Medicii terapeuți sunt primii care pot să spună și spun ce văd: cum apar la dezintoxicare/terapie copii cu vârste din ce în ce mai fragede.
Mă întrebam acum un an care să fie cauza: ”Puterea exemplului, impotenţa şi delăsarea autorităţilor statului – mai mult, implicarea în traficul de droguri chiar a celor puşi să îl distrugă? Legi şoade, negândite, reacţie, în loc de prevenţie?” Răspunsul era clar: ”Toate acestea la un loc, plus diverşi alţi factori, printre care lipsa de activitate a celor expuşi la riscul drogurilor. Când nu scoţi copiii „dintre blocuri”, se vor purta ca „după blocuri”.”
Un material realizat de Hotnews.ro, aduce în discuție mărturia unui tânăr consumator de droguri:
Cătălin era în clasa a VIII-a și avea 14 ani când a consumat prima dată substanțe psihoactive, droguri, cum le știe toată lumea. Spune că el și colegii săi consumatori se fereau de profesori sau de alți copii de vârsta lor, dar admite că este posibil ca cel puțin unele cadre didactice să fi aflat de consumul de droguri din școală.
”Făceam rost de droguri de la dealeri. Atunci când fumam la școală era cineva care aducea. Nu știa toată lumea ce facem noi, încercam să ne ferim pe cât posibil de profi și de alți angajați, dar se mai întâmpla să ne vadă alți colegi și să ne zică. N-am aflat dacă ar fi știut vreun profesor, dar e posibil”, a spus tânărul, pentru HotNews.ro.
El a explicat că în excursii totul era mai ”hardcore”, pentru că se consumau și alte tipuri de substanțe decât cele ”obișnuite”.”Intri în contact cu un dealer prin altcineva care are contactul. Se transmite așa, din gură în gură. În excursii cel mai des se întampla să fumăm iarbă și de obicei se aduceau și alte tipuri de droguri, gen coca sau MDMA, acolo era mai hardcore”, detaliază Cătălin.
Doar citind afirmația boldată și te-ntrebi ce cred părinții care-și lasă copiii minori să bântuie singuri și nesupravegheați în excursii, la festivaluri cunoscute ca piață de desfacere a drogurilor, precum Neversea și Untold, că are să se întâmple? Că copilașii vor admira pajiști și vor mirosi floricele, sau că se vor mângâia pe Bambi răcnind versurile lui Gheboasă despre ”găoază”?
Citind materialul publicat de Hotnews.ro, m-am îngrozit de cât de stupid este abordată problema drogurilor de către această Agenție Națională Antidrog. Aceasta funcționează din anul de grație 2003, cică ”prin instituționalizarea cadrului de lucru al Comisiei Interministeriale Antidrog și crearea unei structuri guvernamentale moderne, care să răspundă cerințelor europene în domeniu.” Din ce declară doamna Dabija, nu-i prea dărâmă grija: în zece ani au ajuns la concluzia că ”Copiii din clasa a 5-a și până în clasa a 7-a au fost considerați de părinți mari, nu i-a mai dus nimeni la școală, au avut voie să meargă singuri pe stradă și să primească bani să-și cumpere diverse lucruri. Dintr-odată, în clasa a VII-a, părinții revin la ei cu presiune, pentru că urmează examenul de clasa a 8-a, și atunci ei nu știu să gestioneze emoțional această presiune a părinților, ei gustând deja libertatea aceasta, cu ghilimele de rigoare, independența mai de curând. Și atunci aici se produce un declic”.
Deci ”presiunea părinților”, nu indolența autorităților. Autorități care nici măcar nu-și permit să aibă un psiholog în fiecare școală. Care nu acordă Educației 6% din PIB, deși și-au luat acest angajament cam de o dtaă cu înfiiințarea ANA. Care iartă dealerii de droguri și se prăvale cu legi cretine pe consumator, fără să conștientizeze ce înseamnă dependența, fără săpună bazele unui sistem național pentru supraveghere și dezintoxicare. La noi, ”drogații” sunt internați la Psihiatrie,la grămadă cu alte afecțiuni psihice, în condiții improprii. De fapt, taote spitalele de stat din România sunt locuri improprii pentru orice tip de pacient. Ca și Educația, Sănătatea a fost abandonată de către niște politicieni care de peste trei decenii sunt puși doar pe căpătuială.
Și de abia după 10 ani instituția a început o campanie de informare în rândul elevilor de clasa a VII-a! După zece ani de fecat menta pe bani publici ar trebui să-și fie scârbă de propria persoană să zici despre fenomenul drogurilor că ”Este un fenomen despre care a început să se discute în ultima perioadă foarte mult.”
Zău?
Chiar respectiva doamnă își dă un răspuns (la 10 ani de la înființarea instituției”): ”Nu putem spune că acum, doar anul acesta, s-au apucat tinerii de consum de droguri (…). Tocmai de aceea, la nivelul agenției, spre finalul anului școlar trecut, am avut o campanie adresată copiilor din clasa a 7-a. A fost un proiect pilot la nivelul Bucureștiului, iar începând cu acest an școlar ne dorim să o implementăm la nivel național, tocmai pentru că vârsta de 13 ani este o vârstă vulnerabilă”.
Prin urmare, după zece ani de fructuoasă activitate, ANA a constipat un ”proiect pilot” la nivel de București! Și ”se plănuiește” ca în anul școlar care vine, să se ”ajungă la nivel național cu campanii pentru copiii care se află în jurul vârstei de 13 ani”.
Aici sunt banii dumneavoastră: în Dolce far niente!
Revin la ce scriam anul trecut, pentru a înțelege cam cât o dărâmă grija pe doamna Dabija pentru ce are ea de făcut în fruntea Agenției Naționale Antidrog. Despre cum sunt acești slujbași ai statului total în afara fenomenului.
”România are o mare problemă în ceea ce priveşte tratarea minorilor dependenţi de droguri. O zic specialiştii şi argumentează: “Pe lângă faptul că avem un număr din ce în ce mai mare de pacienţi pe acelaşi număr de locuri, care nu a mai crescut de cel puţin 10 ani, nu avem niciun centru de tratament rezidenţial pentru dependenţii minori”.
Prin urmare, în momentul de faţă, dacă avem un copil cu dependenţă de substanţe, nu poate fi tratat într-un centru dedicat, ci este trimis direct la Psihiatrie. Reţineţi, deşi din anii 90 autorităţile statului pus pe hoţii român se confruntă cu problema drogurilor, nici azi nu avem un centru de tratament specializat pentru persoanele minore.
Zice doctorul Eugen Hriscu, terapeut la Clinica ALIAT, ”tot ce poţi să-i spui unui părinte care are un copil care este dependent este să aştepte ca acel copil să facă 18 ani, sau să-l interneze la psihiatrie, unde va sta 7 zile, după care va fi externat fără vreo îmbunătăţire semnificativă”.
Va ajunge pe străzi, în situaţiile despre care v-am vorbit (anturaj, nepăsare, lipsă de preocupare) şi o va lua de la capăt.Căci România are o problemă de instituţii care au fost ocupate de impostori, pile, cunoştinţe şi relaţii politice, care se ocupă de orice altceva, numai de ceea ce sunt plătiţi să facă nu prea. Aşa este şi Agenţia Naţională Antidrog, care din cauza legilor date în interese obscure arestează şi închide consumatorul (pentru că în România legislaţia incriminează posesia în vederea consumului), şi nu face nimic pentru prevenţie şi tratament. Că nu ştiu să aibă atribuţii legale în acest sens.
Din această cauză numărul de condamnări creşte, de la an la an, numărul de capturi la fel, în schimb se realizează extrem de prost partea de tratament şi prevenire.”
Și revin la vechea poveste în care am crezut că se poate face ceva cu adevărat pentru a scoate copiii dintre blocuri, de a le da o preocupare. Ideea mi-a venit de la un tânăr din cartierul clujean Mănăștur pe care l-am luat cu mine într-o deplasare în afara orașului și care, în momentul în care am ieșit din Cluj și am ajuns pe undeva pe după comuna Baciu, în drum spre Zalău, m-a rugat să oprim mașina. A ieșit din ea, a pupat efectiv pajiștea, a alergat, a chiuit, apoi mi-a spus: am 20 de ani, nu am ieșit niciodată din Mănăștur. Era în 2006.
”Acum 16 ani (în 2006), vârsta la care copiii se apucau de alcool, fumat sau droguri era între 14 şi 16 ani, cu un vârf ”de sarcină” la 15 ani – cam două treimi dintre cazurile documentate la aacea dată. Între timp, am ajuns la 10 – 12 ani… Minunat ”câştig”.
Acum 16 ani (acu 17 ani – n.mea), în preambulul unui proiect de prevenţie ”anti-drog”, afirmam: ”Fenomenul consumului de droguri la copiii din şcoli se manifestă la o vârstă la care agresivitatea dată de schimbările hormonale (prepubertate), fără ca aceasta să fie controlată şi canalizată către situaţii sau aspecte pozitive. O cauză: trecerea de la inocenţa copilăriei la cunoaşterea unor lucruri este influenţată de anturaj; consumul de droguri există în şcoli şi nu are legătură cu neşcolarizarea (8% dintre consumatori), sau abandonul şcolar (8% dintre consumatori); mai mult, există o tendinţă de creştere a consumului de droguri în şcoli prin racolare (56% cazuri noi, faţă de 44% recidive).”
Prin urmare, orice nou potenţial consumator de droguri este o tragedie care trebuie evitată.
Şi propuneam o soluţie: ”Propun să dăm o preocupare (hobby) copiilor, scoaterea acestora din rutina zilnică urbană, dezvoltarea unei pasiuni. Orice altă preocupare, atractivă, este o alternativă la pervertirea acestora prin droguri.
Propun organizarea de către Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu școlile din subordine a unui campionat municipal interşcoli – pe diverse hobby-uri (ateliere), pentru a scoate copiii de „pe asfalt”. Acest campionat, organizat pe categorii (ciclism, turism, sporturi, colecții, pescuit, drumeție, fotografie), să fie finalizat anual, în fiecare 1 iunie (Ziua Internațională a Copiilor), cu o cupă ce poate fi denumită CUPA HOBBY-ANTIDROG. Cupa poate rămâne în posesia școlii, grupului de hobby – orice alt avantaj moral și/sau material adus din sponsorizarea acestui eveniment (evenimente) fiind binevenit. Prin avantaj material se înțelege orice echipament personal câștigat ca urmare a exercitării hobby-ului și care sprijină continuarea acestuia.”
Avantajele erau evidente: Copiilor li se oferă o alternativă, un HOBBY; Copiii erau scoşi în natură, în afara oraşului, în afara rutinei zilnice; Copiii erau învăţaţi să socializeze, să se (şi să) integreze în grupul lor, prin intermediul HOBBY-ului, categorii aparte de cetăţeni – cum sunt şi copiii instituţionalizaţi; Copiii erau învăţaţi cu competiţia, cu genul de întrecere în care pot fi “grozavi” prin ceea ce realizează şi nu prin ceea ce le impune anturajul; Şamd.
Naiv mai eram să propun competiţie – azi se vede cel mai bine cum şi premiile obţinute în şcoli sunt contestate de către mediocri, de către ”uniformizatori”.
Naiv mai eram să propun responsabilitate şi implicare autorităţilor, categoriei de impostori care nu-şi trăiesc decât clipa şi hoţia prezentului şi cărora nu le pasă de viitor.
În 1 iunie 2006, împreună cu un grup de prieteni am încercat să punem în practică acest proiect, să vedem cum funcționează și cam care ar fi efortul depus pentru a realiza o singură manifestare de acest gen. Am dus 120 de copii pe lacul de la Mărtineşti (dintre care 54 erau copii instituționalizați), i-am echipat pentru pescuit sportiv şi i-am învăţat, cu ajutorul specialiştilor (tot niște prieteni extrem de pasionați de pescuit), cum se participă la concursuri de acest gen.
Ne-am gândit atunci că mai bine facem acest efort pecuniar şi de timp preventiv, decât să ne lamentăm peste zece ani, când aceşti copii vor fi mari: ”oare cu ce am greşit”.
I-am cooptat în proiect și pe specialiştii Agenţiei Naţionale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog a Judeţului Cluj, care au conferenţiat pe problema drogurilor, punând la dispoziţia participanţilor materiale de propagandă antidrog.
Am gândit şi cooptarea acestor copii într-un Program ”DE TIMP LIBER”, prin care speram să polarizăm în şcoli activităţi de genul HOBBY-ANTIDROG, mergând, în final, până la crearea unor CENTRE DE ZI HOBBY-ANTIDROG (măcar un astfel de centru în fiecare cartier – și cum de atunci s-au creat Primării de cartier, credeam că acestea ar fi bune pentru a polariza astfel de activități).
Am zis că trebuie să-i responsabilizăm pe copii, să le acordăm șansa ca, prin ei înșiși, printr-o pasiune pentru ceva, să poată să-și câștige singuri încrederea de care au nevoie pentru a putea răzbi fără prea multe hopuri în viaţă.
În 2006, copiii au beneficiat de transport gratuit, echipament sportiv şi instructori. Securitatea acţiunii a fost asigurată de către proprietarii lacurilor din Mărtineşti. Le-am asigurat cazare în corturi, masă, premii, consiliere, instructaj antidrog şi material de propagandă antidrog.
Am fost ajutaţi, noi, o iniţiativă particulară, fără altă putere de convingere decât proiectul în sine, de către instituţii şi persoane particulare.
A fost un succes, dar n-a avut nici un ecoul în urechea surdă a celor care trebuiau să audă. A fost ca atunci când mutul îi spune surdului ce să vadă orbul.
Dacă se implicau serios instituţiile abilitate ale statului, după 16 ani (17 ani acum – n. mea), nu ne puneam problema că, de la 14 ani, consumatorul de droguri, are 10 ani…”
Și nici nu se ajungea la dubla crimă de la 2 Mai…
Dar cum am mai spus: orice lucru bun în Romînia, care nu implică un câștig personal pentru politicieni, nu este fiabil. E ca și când mutul îi spune surdului ce să vadă orbul.