Românii încep să consume droguri de la vârste tot mai mici. Medicii spun că tinerii au început să utilizeze diverse substanțe de la vârsta de 10-12 ani.
Care să fie cauza? Puterea exemplului, impotenţa şi delăsarea autorităţilor statului – mai mult, implicarea în traficul de droguri chiar a celor puşi să îl distrugă? Legi şoade, negândite, reacţie, în loc de prevenţie?
Toate acestea la un loc, plus diverşi alţi factori, printre care lipsa de activitate a celor expuşi la riscul drogurilor. Când nu scoţi copiii „dintre blocuri”, se vor purta ca „după blocuri”.
România are o mare problemă în ceea ce priveşte tratarea minorilor dependenţi de droguri. O zic specialiştii şi argumentează: “Pe lângă faptul că avem un număr din ce în ce mai mare de pacienţi pe acelaşi număr de locuri, care nu a mai crescut de cel puţin 10 ani, nu avem niciun centru de tratament rezidenţial pentru dependenţii minori”.
Prin urmare, în momentul de faţă, dacă avem un copil cu dependenţă de substanţe, nu poate fi tratat într-un centru dedicat, ci este trimis direct la Psihiatrie. Reţineţi, deşi din anii 90 autorităţile statului pus pe hoţii român se confruntă cu problema drogurilor, nici azi nu avem un centru de tratament specializat pentru persoanele minore.
Zice doctorul Eugen Hriscu, terapeut la Clinica ALIAT, „tot ce poţi să-i spui unui părinte care are un copil care este dependent este să aştepte ca acel copil să facă 18 ani, sau să-l interneze la psihiatrie, unde va sta 7 zile, după care va fi externat fără vreo îmbunătăţire semnificativă”.
Va ajunge pe străzi, în situaţiile despre care v-am vorbit (anturaj, nepăsare, lipsă de preocupare) şi o va lua de la capăt.
Căci România are o problemă de instituţii care au fost ocupate de impostori, pile, cunoştinţe şi relaţii politice, care se ocupă de orice altceva, numai de ceea ce sunt plătiţi să facă nu prea. Aşa este şi Agenţia Naţională Antidrog, care din cauza legilor date în interese obscure arestează şi închide consumatorul (pentru că în România legislaţia incriminează posesia în vederea consumului), şi nu face nimic pentru prevenţie şi tratament. Că nu ştiu să aibă atribuţii legale în acest sens.
Din această cauză numărul de condamnări creşte, de la an la an, numărul de capturi la fel, în schimb se realizează extrem de prost partea de tratament şi prevenire.
Acum 16 ani (în 2006), vârsta la care copiii se apucau de alcool, fumat sau droguri era între 14 şi 16 ani, cu un vârf „de sarcină” la 15 ani – cam două treimi dintre cazurile documentate la aacea dată. Între timp, am ajuns la 10 – 12 ani… Minunat „câştig”.
Acum 16 ani, în preambulul unui proiect de prevenţie „anti-drog”, afirmam: „Fenomenul consumului de droguri la copiii din şcoli se manifestă la o vârstă la care agresivitatea dată de schimbările hormonale (prepubertate), fără ca aceasta să fie controlată şi canalizată către situaţii sau aspecte pozitive. O cauză: trecerea de la inocenţa copilăriei la cunoaşterea unor lucruri este influenţată de anturaj; consumul de droguri există în şcoli şi nu are legătură cu neşcolarizarea (8% dintre consumatori), sau abandonul şcolar (8% dintre consumatori); mai mult, există o tendinţă de creştere a consumului de droguri în şcoli prin racolare (56% cazuri noi, faţă de 44% recidive).”
Prin urmare, orice nou potenţial consumator de droguri este o tragedie care trebuie evitată.
Şi propuneam o soluţie: „Propun să dăm o preocupare (hobby) copiilor, scoaterea acestora din rutina zilnică urbană, dezvoltarea unei pasiuni. Orice altă preocupare, atractivă, este o alternativă la pervertirea acestora prin droguri.
Propun organizarea de către Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu școlile din subordine a unui campionat municipal interşcoli – pe diverse hobby-uri (ateliere), pentru a scoate copiii de „pe asfalt”. Acest campionat, organizat pe categorii (ciclism, turism, sporturi, colecții, pescuit, drumeție, fotografie), să fie finalizat anual, în fiecare 1 iunie (Ziua Internațională a Copiilor), cu o cupă ce poate fi denumită CUPA HOBBY-ANTIDROG. Cupa poate rămâne în posesia școlii, grupului de hobby – orice alt avantaj moral și/sau material adus din sponsorizarea acestui eveniment (evenimente) fiind binevenit. Prin avantaj material se înțelege orice echipament personal câștigat ca urmare a exercitării hobby-ului și care sprijină continuarea acestuia.”
Avantajele erau evidente: Copiilor li se oferă o alternativă, un HOBBY; Copiii erau scoşi în natură, în afara oraşului, în afara rutinei zilnice; Copiii erau învăţaţi să socializeze, să se (şi să) integreze în grupul lor, prin intermediul HOBBY-ului, categorii aparte de cetăţeni – cum sunt şi copiii instituţionalizaţi; Copiii erau învăţaţi cu competiţia, cu genul de întrecere în care pot fi “grozavi” prin ceea ce realizează şi nu prin ceea ce le impune anturajul; Şamd.
Naiv mai eram să propun competiţie – azi se vede cel mai bine cum şi premiile obţinute în şcoli sunt contestate de către mediocri, de către „uniformizatori”.
Naiv mai eram să propun responsabilitate şi implicare autorităţilor, categoriei de impostori care nu-şi trăiesc decât clipa şi hoţia prezentului şi cărora nu le pasă de viitor.
În 1 iunie 2006, împreună cu un grup de prieteni am încercat să punem în practică acest proiect, să vedem cum funcționează și cam care ar fi efortul depus pentru a realiza o singură manifestare de acest gen. Am dus 120 de copii pe lacul de la Mărtineşti (dintre care 54 erau copii instituționalizați), i-am echipat pentru pescuit sportiv şi i-am învăţat, cu ajutorul specialiştilor (ei, niște prieteni extrem de pasionați de pescuit), cum se participă la concursuri de acest gen.
Ne-am gândit atunci că mai bine facem acest efort pecuniar şi de timp preventiv, decât să ne lamentăm peste zece ani, când aceşti copii vor fi mari: „oare cu ce am greşit”.
I-am cooptat în proiect și pe specialiştii Agenţiei Naţionale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog a Judeţului Cluj, care au conferenţiat pe problema drogurilor, punând la dispoziţia participanţilor materiale de propagandă antidrog.
Am gândit şi cooptarea acestor copii într-un Program „DE TIMP LIBER”, prin care speram să polarizăm în şcoli activităţi de genul HOBBY-ANTIDROG, mergând, în final, până la crearea unor CENTRE DE ZI HOBBY-ANTIDROG (măcar un astfel de centru în fiecare cartier – și cum de atunci s-au creat Primării de cartier, credeam că acestea ar fi bune pentru a polariza astfel de activități).
Am zis că trebuie să-i responsabilizăm pe copii, să le acordăm șansa ca, prin ei înșiși, printr-o pasiune pentru ceva, să poată să-și câștige singuri încrederea de care au nevoie pentru a putea răzbi fără prea multe hopuri în viaţă.
În 2006, copiii au beneficiat de transport gratuit, echipament sportiv şi instructori. Securitatea acţiunii a fost asigurată de către proprietarii lacurilor din Mărtineşti. Le-am asigurat cazare în corturi, masă, premii, consiliere, instructaj antidrog şi material de propagandă antidrog.
Am fost ajutaţi, noi, o iniţiativă particulară, fără altă putere de convingere decât proiectul în sine, de către instituţii şi persoane particulare.
A fost un succes, dar n-a avut nici un ecoul în urechea surdă a celor care trebuiau să audă. A fost ca atunci când mutul îi spune surdului ce să vadă orbul.
Dacă se implicau serios instituţiile abilitate ale statului, după 16 ani, nu ne puneam problema că, de la 14 ani, consumatorul de droguri, are 10 ani…