Pana la 80 % dintre femei pot prezenta simptome de tip depresiv in perioada postnatala, dar numai 10-15 % dintre ele dezvolta depresia postpartum (PPD).
Depresia postpartum apare cel mai frecvent in primle 4-6 saptamani de dupa nastere si poate fi un episod depresiv unic sau o recadere in cadrul unei patologii mai vechi (depresia majora anterioara, tulburare afectiva bipolara). Pe langa vulnerabilitatea psihiatrica, in aparitia ei sunt implicati si factori endocrini si psihosociali.
Factorii de risc cel mai frecvent asociati cu aparitia PPD sunt:
– antecedente personale de depresie sau alte afectiuni psihiatrice;
– istoric familial de depresie;
– mama adolescenta;
– mediu familial putin suportiv;
– probleme maritale;
– dificultati financiare sau legate de locuinta;
– evenimente stresante de viata (sarcina neplanificata, complicatii medicale in sarcina, decesul unei rude / persoane apropiate);
– sindrom premenstrual sever.
Simptomele PPD sunt cele comune depresiei, mai frecvent raportate fiind:
– dispozitie trista;
– iritabilitate;
– oboseala;
– insomnia;
– acuze somatice;
– sentimente ambivalente sau negative fata de sugar;
– neincredere in capacitatea de a-si ingriji sugarul.
Efectele depresiei postpartum asupra sugarului si ulterior asupra intregii dezvoltari psihice a copilului sunt mediate prin calitatea interactiunii mama-sugar. Simpla diagnosticare a unei PPD nu e suficienta pentru a plasa la risc toti sugarii mamelor respective. Important e gradul de depresie, simptomatologia manifestata, gradul de functionare si de a face fata in interactiunea zilnica cu sugarul. De asemenea, caracteristicile temperamentale si sexul sugarului pot determina diferente in modul de interactiune al mamelor cu ei, mai vulnerabile fiind sugarii de sex masculin si copiii nascuti prematur (prin faptul ca exprima mai multe emotii negative si mai putine pozitive decat cei nascuti la termen, iar plansetul lor este mai strident).
Comunicarea mama-sugar se face prin expresii faciale, voce si atingere. Neresponsivitatea mamei la expresiile sugarului ii deregleaza acestuia trairile emotionale, declansand sentimente de tristete, furie exprimate prin:
– evitarea privirii;
– reducerea expresiilor emotionale pozitive;
– suspiciozitate;
– disconfort;
– reducerea initiativei sau incercarii de a-si provoca mama cu intentia de a relua interactiunea cu care era obisnuit.
De asemenea, s-a observat ca acesti sugari vocalizeaza mai putin, intind mai putin bratele pentru a fi luati in brate, raspund mai putin la stimuli, au retard / regres in achizitii psihomotorii, intarziere in crestere si infectii mai frecvente. Cu perpetuarea acestei situatii, totul se rasfrange asupra relatiei de atasament, sugarul vazandu-si mama ca pe opersoana indisponibila, pe care nu se poate baza, iar pe el insusi ca pe o persoana neajutorata, ineficienta, care nu poate fi iubita. Aceste modele de prezentare se vor perpetua in timp si se vor rasfrange asupra viitoarelor relatii, fiind substratul dezvoltarii ulterioare a anxietatii de separare, depresiei, agresivitatii.
Cercetatorii au descris urmatoarele tipuri de mame cu PPD:
– Mame detasate, nerepresive, cu putine expresii emotionale sau de tristete, cu initierea redusa a jocului, alintare sau a mangaieri reduse;
– Mame ostile, exprimand furie in interactiunea cu sugarul, manipulandu-l brutal, intrerupandu-l intempestiv din activitatile lui, suprastimulandu-l;
– Mame “pozitive” care au reusit sa-si mobilizeze suficient resursele, neavand o interactiune cu sugarul diferita de mamele non depresive.
Agitatia si plansul sunt mai frecvente la sugarii cu mame depresive detasate, retrase; cei cu mame depresive ostile reactioneaza mai frecvent cu evitarea privirii si interactiunii, pe cand la sugarii mamelor “pozitive” nu se observa diferente semnificative fata de sugarii cu mame non depresive.
De retinut! In primele 2 luni de viata, sugarul are o capacitate redusa de discriminare a persoanei care il ingrijeste, fiind insa sensibil la calitatea ingrijirii si interactiunii. Astfel, in cazul unei mame depresive, dar a unui tata fara patologie, preluarea de catre acesta a rolului de ingrijitor al sugarului si o interactiune adecvata au efect protector impotriva posibilelor efecte negative ale depresiei materne.
Tratament. Diagnosticul de depresie postpartum trebuie urmat de evaluarea interactiunii mama-sugar. Nu intotdeauna starea de bine raportata de mama inseamna si interactiune adecvata. In procesul terapeutic sunt mentionate psihoterapia si /sau tratament medicamentos, iar in functie de severitatea depresiei se poate lua in calcul internarea mamei. Asadar, nu ezitati sa va adresati medicului specialist psihiatru pentru a va indruma catre cea mai buna cale de vindecare!