Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție Crin Bologa, alături cu persoane din conducerea instituției, s-au întâlnit în după amiaza zilei de marți,…
Poliţiştii şi procurorii efectuează 41 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în 5 judeţe, la domiciliul unor persoane fizice şi la…
”Lucrările la modernizarea Parcului Ștefan cel Mare și a zonei din preajma Teatrului Național se apropie de finalizare. Stadiul proiectului este de…
Procurori DIICOT, poliţişti şi jandarmi efectuează mai multe percheziții în 24 de județe din țară, inclusiv în Cluj, într-un dosar de înşelăciune…
Prima și cea mai solidă este o triplă stea de nesimțire și e ce nu fac autoritățil locale: DATORIA, de la funcționarii…
Nagy Zoltan, vicepreședintele ANRE, a declarat marți că în acest an instituția a primit peste 32.000 de reclamații privind furnizarea de energie…
România figurează pe primul loc în Europa. Dar este vorba de clasamentul morţilor pe şosele, în accidente rutiere. Suntem primii în Europa…
”547 de voturi pentru, 49 împotrivă, 43 de abţineri. Drum deschis României in Shengen! Vot covârşitor pentru accesul României în Spaţiul Schengen!…
Prin urmare, să vedem cum stăm. Mai întâi, aflăm că Consilierii locali au adoptat un proiect ”cu impact ecologic major pentru Cluj”….
Culorile toamnei au poposit în parc, dar și în casă și garderobă, astfel că este momentul perfect pentru o reorganizare a acesteia….
Ministrul de finanțe, Adrian Câciu, a declarat, marți, la întâlnirea cu șefa Parchetului European, că îi va pune la dispoziție toate informațiile…
Propunerea de rezoluţie nonlegislativă depusă de şase grupuri politice din Parlamentul European – PPE, S&D, Renew, Verzi, ECR şi Stânga – ce…
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a dat slănina drept exemplu pentru care vrea să interzică etichetele nutriscore în România….
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Terapia S.A. intenționează să preia marca Uractiv şi toate activele asociate acestei mărci, deținute de…
George Trif, unul dintre fondatorii USR Cluj şi membru în Biroul Local Cluj-Napoca al USR, și-a lansat recent candidatura pentru funcția de…