Editorial

DUMELE lui Boc despre fâsâita ”alianță” ”a ”Vestului” care ”și-a atins obiectivele”

Scris de 1098

Scăpat în fața microfonului la o emisiune de chitanțier unde poate spune pe gură ce vrea el, fără să-l tragă nimeni de mânecă, Emil Boc a susținut azi că ”Alianța Vestului” și-a atins obiectivele pentru care a fost creată:

“Și-a atins obiectivele pentru care a fost constituită: electrificarea liniei de tren Cluj – Episcopia Bihor, Autostrada Transilvania, trenul metropolitan, spital regional. Niciun alt primar din formula inițială nu mai este în funcție, înțeleg că cei nou veniți nu îi mai văd rostul. Putem colabora în continuare sub altă formă”.

Ia auzi?!

Poate în lumea lui imaginară și-a atins fâsul imagistic, numit pompos ”alianță”, obiectivele înșirate mai sus. În realitate, a fost un exercițiu de imagine și atât.

Alianța Vestului era anunțată în 2018 ”ca un mare proiect menit să rezolve problemele de infrastructură” ale celor patru municipii: Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Timişoara, „prin atragerea fondurilor europene direct de la Bruxelles, fără intermediul Capitalei”.

”Fără intermediul Capitalei”!

Ori tot ce, cu nerușinare, a înșirat Emil Boc ca ”obiective atinse”, VOR FI FIIND CÂNDVA REALIZATE NUMAI PRIN INTERMEDIUL CAPITALEI. Că Boc le-a pasat frumos către acolo.

De atunci Gheorghe Falcă, Nicolae Robu, Ilie Bolojan și Emil Boc  nu au realizat nimic concret. Ba, pardon, pentru ei au realizat noi şi noi mandate (mai puţin Robu, prea compromis şi papagal să-l mai susţină cineva politic), iar pentru comunităţile pe care le-au păstorit: doar vorbe.

Anul trecut, în luna august, la ”bilanţul de patru ani de vorbe-n vânt”, i-a arătat Maestrului și Excelenței Sale și Asociația Metro Urban Cluj că, din 2018 până în în prezent, această asociere a produs ZERO rezultate:

  • ZERO proiecte MAJORE cu FINANȚARE EUROPEANĂ atrase de această asociere;
  • ZERO mari investitori aduși de Alianța Vestului;
  • ZERO discuții și măsuri concretete legate de DESCENTRALIZARE;

”Deși scopul alianței era unul clar, realizarea unor proiecte folosind fonduri europene, nici măcar atragerea unor fonduri guvernamentale pentru finalizarea unor proiecte importante, regionale, nu a fost pusă în practică”.

Autostrada Transilvaniei, Spitalul Regional de Urgență Cluj, dezvoltarea unui tren de mare viteză între cele patru oraşe, dezvoltarea aeroporturilor (excepția fiind Oradea unde investițiile sunt vizibile) poate că sunt finalizate de multă vreme și contribuabilii nu au aflat?

A, le-a rezolvat din gură Boc azi. A electrificat calea ferată, a finalizat Autostrada, circulăm cu trenul metropolitan, inclusiv pe noul fir pe care municipalitatea clujeană trebuie să-l facă și care tren nu era printre obiectivele asumate de ”Alianța Vestului”, că-i doare-n metropolitanul lor pe orădeni, sau arădeni, sau timișoreni de trenul metropolitan care există doar în minciunile lui Boc. Poate ar fi cazul să se trateze în Spitalul Regional de Urgență care s-a realizat din vorbe – altă ”realizare” de care îi doare-n propria lor urgență pe timișoreni, arădeni și orădeni.

Dar, cu nerușinare, le-a rezolvat Boc în fața jurnaliștilor de chitanțier care l-au consemnat cu realizările.

Boc nu reușește să rezolve problemele de trafic de la nivelul municipiului, dar are pretenția de a găsi soluții pentru problemele de infrastructură regionale. Clujenii sunt blocați în trafic deoarece Boc se concentrează pe proiecte bombastice care sunt încă la stadiul de proiect precum metrou, trenuleţe metropolitane, piste de biciclete, centură metropolitană. Dar pe care “OSĂ” le avem.

Deocamdată n-a avut bani decât pentru studiile de fezabilitate şi alte documentaţii numai bune de ţinut la sertar.

Până și amicul Bolojan s-a săturat de ifosele și dumele lui Boc, dar mâine OSĂ ne zică Însuși El, Excelența Sa și Maestrul, cum a rezolvat Însuși El, în plan regional, ca să se facă la Beclean Cloud-ul guvernamental.

Și presa locală de chitanțier o să-și înghită pișcotul și o să îl consemneze ca atare, fără să-i bată obrazul!

Victor Lungu



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours FOTOGRAFILA
    SĂ DĂM CU BANUL DE PĂMÂNT: Cât de frumoase sunt inutilele garnituri de cauciuc de la baza pomilor care au umplut orașul prin contract cu atribuire directă din banul public
  • Acum 2 hours Politica
    Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari. Între timp, ministrul Apărării, se hărnicea să creeze o nouă categorie de pensionari speciali: civilii care lucrează în armată, poliție și servicii secrete se pot pensiona mult mai repede, la fel ca militarii
  • Acum 14 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 15 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 18 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 21 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 21 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 21 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 23 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 23 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 23 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 1 day Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 1 day Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
Citește și...
Editorial

REPUBLICA PRESCRISĂ ROMÂNIA

E cea mai bună perioadă pentru bandiții României. La cum funcționează justiția în țara asta, […]

Editorial

TOCĂTOARELE DE BANI

Se toacă la bani publici în țara asta mai ceva decât carnea. Dacă facem puțină […]

Editorial

ZBOARĂ, IOHANNIS, ZBOARĂ!

Ce știm noi despre președintele Iohannis? Că e mare fan al mișcării, practicând niște sporturi […]

Recomandările redacției
TOP CITITE