O profesoară din Bistrița, Cristina Rusu, a câștigat, luna aceasta, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) un caz deschis împotriva României, pentru încălcarea dreptului la exprimare, legat de o serie de procese declanșate în urma unor acuzații pe care le-a făcut, acum 10 ani, cu privire la organizarea unei olimpiade și la alte presupuse nereguli din sistemul educațional local. CEDO a apreciat că instanțele românești au dat verdicte împotriva acelui cadru didactic deși acuzațiile, făcute “în limitele exagerării permise”, țineau de interesul public. Chestiuni pe care nici „justiţia” clujeană nu le aplică. Din contră, când este să vâneze jurnalişti pentru „delict de opinie” o face cu plăcere maximă şi prin „sentinţe” extrem de discutabile. Noi suntem extrem de curioşi dacă judecătorul Rareş Răzvan Costea, actualmente preşedintele Tribunalului Specializat Cluj, îşi mai menţine punctul de vedere. Acesta susţinea, în motivarea sentinţei, că declaraţiile publice ale doamnei Cristana Rusu, care au făcut obiectul procesului, respectiv concursurile cu elevi, nu sunt de interes public. Zău? Iată că Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o altă susţinere…
Profesoara Cristina Rusu s-a adresat CEDO pentru că instanțele locale i-ar fi încălcat dreptul la libertatea de exprimare, în procese declanșate cu zece ani în urmă, prin motivația insuficientă și nerelevantă în deciziile din aceste procese.
După cum este prezentat cazul de către CEDO, profesoara a abordat teme legate de activitatea inspectorului pentru geografie din cadrul ISJ în materiale publicate pe site-urile publicațiilor locale Bistriteanul.ro si Bistrita24.ro, precum și într-un talk-show de la o televiziune locală, în 2011-2012.
Bistriteanul.ro scria la vremea respectivă că profesoara reclama faptul că subiectele oferite atunci candidaților de clasa a XII-a, la faza județeană a Olimpiadei de geografie, ar fi fost identice “la punct și virgulă” în Bistrița-Năsăud și Bacău, lucru care încălca regulamentul, dar care a fost descris de inspectoarea de atunci drept “o simplă coincidență”.
Inspectoarea a dat-o în judecată pe profesoară, pentru atingere adusă reputației, iar în iunie 2013 o primă instanță bistrițeană a admis în parte reclamația inspectoarei, dar a refuzat să publice motivarea deoarece ar fi subminat autoritatea celor două profesoare în relația cu elevii. Expunerea cazului de către CEDO, preluând deciziile judecătorilor din România, descrie o serie de alte acțiuni desfășurate în aceeași perioadă, ce au dus la constatarea că acuzațiile profesoarei cu privire la organizarea Olimpiadei ar fi fost nefondate. Iar instanța locală a susținut că nu ar fi fost vorba despre o încălcare a Articolului 10 al Convenției europene pentru drepturile omului (referitor la libertatea de exprimare) deoarece subiectele declarațiilor “defăimătoare” – legate de organizarea unei sesiuni de comunicate, de modul cum au fost realizate un set de diplome, respectiv subiectele de la olimpiadă – nu ar fi fost de interes general.
Sinteza cazului oferită de CEDO precizează că Tribunalul Județean din Bistrița Năsăud a respins apelul în 2014, considerând că acțiunile profesoarei ar fi reprezentat o campanie de defăimare la adresa inspectoarei.
Considerațiile CEDO:
CEDO notează că deciziile instanțelor românești reprezintă o ingerință legală în dreptul la libertatea de exprimare în cazul profesoarei citate și protejează drepturile și reputația inspectoarei, dar se pune problema dacă o astfel de acțiune era necesară într-o societate democratică.
Instanța internațională apreciază că declarațiile profesoarei, legate de organizarea unor competiții publice pentru elevi și de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către o oficialitate publică, au vizat creșterea gradului de conștientizare cu privire la deficiențele din sistemul de educație, deci au fost de interes public, în pofida considerațiilor contrare ale instanțelor românești.
CEDO notează că instanțele românești nu s-au referit în mod explicit la o serie de acțiuni ale profesoarei, de semnalare a problemelor la nivelul inspectoratului și la alte aspecte și, deși au considerat nefondate declarațiile profesoarei, ele nu au luat în considerare dacă acestea erau judecăți de valoare sau declararea unor fapte.
Curtea afirmă că o critică eficientă ester imposibilă fără referirea la persoane și că, fiind de acord să ocupe o funcție publică, inspectoarea trebuia să fie pregătită să tolereze un volum semnificativ de critici publice. În același timp, Curtea apreciază că nu poate admite că declarațiile profesoarei ce au determinat procesele din România ar fi fost lipsite de bază faptică suficientă. În absența unui limbaj insultător, acele declarații “au rămas în limitele exagerării permise sau chiar ale provocărilor acordate oricărei persoane care ia parte la o dezbatere publică de interes general”.
Drept urmare, CEDO consideră că ingerința instanței în dreptul la libertate de exprimare în cazul profesoarei “nu a fost necesară într-o societate democratică”.
Ca atare, CEDO consideră că în acest caz este vorba despre o încălcare a reglementărilor privind libertatea de exprimare (Articolul 10 al Convenției europene) și obligă statul român să plătească profesoarei 9.000 de euro reprezentând prejudicii materiale și morale și acoperirea unor cheltuieli.
Poate era cazul ca cei care au produs nedreptatea să se scobească în buzunare după respectiva sumă de bani, nu contribuabilul român!