Fericirea cuplului tine in mare parte de intelegerea si respectarea nevoii de uniune si a nevoii de separare. Nevoia de uniune se exprima prin momentele in care suntem impreuna in armonie si intelegere, iar cea de separare prin cele in care suntem singuri si reluam contactul cu propria noastra individualitate. Cu siguranta ca nevoile de separare pun la grea incercare sentimentul de unitate conjugala.
Tendinta este ca aceste nevoi sa nu fie recunoscute, chiar daca ele sunt resimtite acut. Nerecunoasterea lor nu poate duce decat la violenta, la o explozie de afecte negative, la o stare de iritare permanenta, la degradarea vietii de cuplu. Ar fi mai simplu sa recunoastem in sentimentele de iritare dorintele frustrate ale unei expansiuni individuale.
Recunoasterea ne permite sa venim in fata partenerului cu cereri realiste, care tin de nevoia de autonomie personala, si sa integram aceste cereri in relatie.
Ingredientul esential in dezvoltarea cuplului este sa oferim spatiul de care avem nevoie ca sa ne dezvoltam interior. Libertatea este cel mai frumos dar pe care putem sa-l facem partenerului, dar pentru asta este necesar sa depasim temerile ca am putera fi abandonati sau ca l-am putea rani rau pe partener daca ne cerem dreptul la autonomie.
Nu trebuie sa uitam ca orice relatie depinde de ceea ce este dispus fiecare sa investeasca pentru a o mentine. Este important sa comunicam, sa colaboram, sa ne intrajutoram, in loc sa cadem in egoismul devizei “ fiecare pentru sine”.