Sanatate

Tetanosul

Aceasta boala infectioasa este produsa de o bacterie numita “Clostridium tetani”. Este o afectiune grava care, daca se vindeca, lasa deseori sechele la nivelul muschilor si al articulatiilor.

 

Baciulul Clostridium tetani traieste in pamant, in balegar si in intestinul animalelor. El se gaseste in special in solul din grajduri si in pamantul murdarit cu excremente de cal. In tarile dezvoltate, cazurile de tetanos apar in principal la persoanele nevaccinate, adesea in varsta de peste 50 de ani. In tarile in curs de dezvoltare, tetanosul afecteaza inainte de toate nou-nascutii prin contaminarea cicatricei ombilicale: in aceste tari exista obiceiul nesanatos de a aplica pamant pe plaga, dupa taierea cordonului ombilical.

 

Cauzele. Tetanosul este transmis omului printr-o plaga la nivelul pielii, chiar daca aceasta este superficiala. De exemplu, o simpla intepatura cu un spin de trandafir, o aschie in deget sau o zgarietura produsa de un fier vechi ruginit pot deschide calea de contaminare.

 

Gradinarii si micii mestesugari sunt asfel expusi in mod special la aceasta boala infectioasa. Persoanele care se ocupa de cai in herghelii sunt de asemenea supuse unui risc mai crescut de a contracta boala.

 

Simptome. Perioada de incubatie variazaintre 3-30 de zile; cu atat este mai scurta, cu cat boala e mai grava. Primele simptome ale tetanosului sunt la nivel muscular si se datoreaza unei toxine eliberate de bacil. Toxina se fixeaza pe tesutul nervos, declansand contracturi la nivelul muschilor. Prima contractura involuntara caracteristica tetanosului e cea care afecteaza muschii maxilarului; ea poarta denumirea de trismus. Aceasta contractura impiedica deschiderea gurii. Masticatia devine in aceasta situatie foarte dureroasa, apoi imposibila.

 

Apoi, tetanosul se generalizeaza: sunt afectati muschii fetei, ai cefei si ai trunchiului. Curand, contracturile afecteaza intreg corpul. In timpul spasmelor generalizate contracturile sunt persistente, intense si foarte dureroase. Corpul ia forma arcului de cerc, febra creste si bolnavul transpira abundent; ritmul cardiac se accelereaza. In aceasta situatie poate interveni asfixia fie prin spasme glotice, fie prin spasme ale musculaturii respiratorii.

 

Diagnosticul si tratamentul. Diagnosticul tetanosului se bazeaza pe analiza semnelor si simptomelor caracteristice acestei boli. De la primele simtome, bolnavul trebuie transportat de urgenta la spital intr-un serviciu de reanimare, deoarece riscul asfixiei e foarte crescut.

 

Tratamentul consta in administrarea serului antitetanic uman. In asteptarea neutralizarii toxinei, tratamentul consta mai ales in controlul contracturilor involuntare, pentru evitarea asfixiei. Pentru aceasta se folosesc sedative in doze foarte puternice (barbiturice sau benzodiazepine, iar in cazurile grave, curarizante). Aceste medicamente produc, in doze mari, o alterare a constiintei care permite diminuarea durerii si a anxietatii. Ele produc insa si o depresie a respiratiei care adesea impune respiratie asistata. In aceasta situatie se efectueaza un orificiu in trahee (traheotomie), prin care se introduce un tub conectat la un aparat de respiratie artificiala, asigurand astfel respiratia bolnavului si prevenind consecintele spasmelor laringiene.

 

Pentru a permite alimentatia bolnavului se introduce in stomac o sonda.

 

Vindecarea se obtine in mai mult de 80 % dintre cazuri, dar sechelele sunt frecvente: blocaje ale articulatiilor sau rupturi de tendoane si muschi.

 

Faptul ca ai avut odata tetanos nu te protejeaza de o noua infectie. Este deci absolut necesara efectuarea unei vaccinari complete.

 

Profilaxie. Orice plaga, chiar superficiala, trebuie curatata cu un antiseptic. Atunci cand nu exista certitudine asupra vaccinarii complete (rapeluri la zi), se recomanda consultarea unui medic pentru a se face imediat un rapel. In cazul unei persoane nevaccinate anterior trebuie sa se administreze ser antitetanic uman, pentru prevenirea aparitiei tetanosului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *