Directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj, Simona Nicoară, a transmis un mesaj părinților îndurerați, prin care afirmă că…
Tribunalul Cluj a anulat în parte rezultatul verificărilor dosarelor de înscriere pentru concursul de manager al spitalului județean din Cluj, care a…
Spitalele de stat sunt conduse de manageri desemnați de cele mai multe ori din rândul medicilor care lucrează deja în unitatea sanitară….
88,5% dintre lucrătorii din domeniul sănătății și social din România s-au vaccinat anti-COVID-19 până în acest moment, potrivit datelor transmise de Comitetul Național de…
O decizie luată de nouă conducere a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj i-a nemulțumit pe medici care au decis ca în…
Președintele Consiliului Județean Cluj Alin Tișe consideră că declarația făcută de Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății, cu privire la Spitalul Județean Cluj pe care…
Un raport al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) prezintă lista spitalelor din România care funcționează fără autorizație la incendiu, realizată în aprilie…
În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănății, privind ocuparea fără concurs a posturilor vacante sau remporar vacante, pe perioadă determinată în contextul…
Postul de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj este motivul unui război dur între Emil Boc și Anca Buzoianu, rectorul…
Stimulentul de 2500 lei, promis de Guvern, pentru cadrele medicale care au lucrat cu pacienți infectați cu Covid-19, în perioada stării de…
Maurer Panoramic a răspuns apelului umanitar inițiat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, prin donarea a 5000 de euro în scopul achizitonarii de…
În clinicile Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, protecția cadrelor medicale este la cota de avarie. Medicii și medicii rezidenți se plâng…
Firma Hospital Technical Solutions care i-ar fi dat șpagă, printr-un intermediar, Sorinei Pintea, fost ministru al Sănătății a avut contracte și cu…
O situație jenantă a avut loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj: un angajat a dat drumul dejecțiilor umane în stradă….
Spitalul Județean Cluj a primit, ieri, la Palatul Cotroceni, Ordinul „Meritul Sanitar”. Premiul a fost oferit de Președintele Klaus Iohannis lui Petru Șușcă,…