Din lupta românească anticorupție trag concluzia că românul nu s-a născut poet, ci infractor. Poet s-a făcut după aceea, ca să i…
Azi am să vă dau o scurtă lecţie despre cum nu se face Justiţie. Nu într-un stat democratic, nu cu atitudinea dictatorială…
Sutele de ani de drumuri cu jalba, pungile cu ţechini şi promisiunile de mult mai multe decât poate aduce „duşmanul” la Înalta Poartă,…
Asta după ce, acum 30 de ani, a fost a lui Ceuşescu, care a luat-o în freză de la Justiţia lui Iliescu….
În curând, SMURD-ul va fi chemat să descarcereze mâna politicienilor şi afaceriştilor din banul public. Că procurorii au altceva de făcut. Dar…
Judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, demontează o ştire falsă despre justiţie, apărută în urma adoptării OUG 7/2019….
Dana Garbovan, judecator clujean si presedintele Uniunii Judecatorilor din Romania considera, intr-o postare pe pagina sa de socializare, ca decizia de azi…
O situație similară cu cea descrisă de Știri de Bistrița în materialul: ”Ejectați din sistem pe ușa din dos: Pionierii bistrițeni ai…
Conform site-ului monitorulcj.ro, senatorul PNL de Cluj Marius Nicoară a fost atenționat de către judecători cu un mandat de aducere dacă nu…
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, critică draftul rezoluţiei Parlamentului European privind România, precizând că „ni se cere o…
Elena Udrea rămâne în închisoare. Un tribunal din Costa Rica a respins cererea de eliberare a fostului ministru, scrie publicația AmeliaRueda. Elena Udrea a fost…
Să ne fie clar de la început: războiul din aceste zile se duce între borfaşii politico-economici şi creatorii acestora, securiştii şi nomenclaturiştii…
Judecătorul clujean Cristi Danileț anunță, într-o postare pe blogul său, că a primit ordonanța de clasare a dosarului privind arhiva SIPA, procurorii…
„Discursul despre justiţie este denaturat politic, tema justiţiei din România fiind folosită, şi la nivel european, mai degrabă ca armă în confruntări…
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii ia în discuţie, astăzi, prevederile OUG 92/2018 legate de vechimea procurorilor din Parchetul General,…
