Perioada stării de urgență pare să fie una extrem de prolifică pentru autoritățile liberale clujene, care sub pretextul luptei anti-Covid încheie afaceri din…
Situația centrului medical POLARIS, aflat de mulți ani pe pierdere, gata să concedieze aproape 200 de cadre medicale, și pe care Consiliul…
Deși lupta pentru combaterea pandemiei de COVID-19 este departe de a se fi încheiat, în Cluj, un număr de 185 de cadre…
Activiștii de mediu clujeni au intrat în alertă în urma solicitării de către Consiliul Județean Cluj a autorizației integrate de mediu din partea…
Dacă clujenii s-au plâns până acum, pe bună dreptate, de calitatea drumurilor județene, pline de gropi și de denivelări, de acum înainte nu…
Un viciu de procedură în cadrul ordinii de zi din Senat strică socotelile Consiliului Județean Cluj în privința realizării Spitalului Pediatric monobloc….
Daniel Tămaș, directorul DGASPC Cluj, a câștigat procesul pe care l-a intentat Consiliului Județean pentru decizia de a-l demite din funcție în 2017. Tămaș a…
Cu aproape trei săptămâni în urmă în România era instituită starea de urgență, iar cursurile față în față din învățământul preuniversitar erau…
După ce inițial s-a dorit preluarea în regim gratuit a spitalului privat Polaris din Suceagu, în urmă cu câteva zile s-a aprobat…
Exproprierile pentru amenajarea râului Someşul Mic, pe raza localităților Cluj-Napoca și Apahida, bat la ușă după ce Consiliul Județean Cluj a aprobat…
Consilierii județeni au fost convocați astăzi în cadrul unei ședințe extraordinare pentru a aproba „închirierea de către Județul Cluj și Spitalul Clinic…
Proiectul de buget pentru anul 2020 al Regiei Autonome a Domeniului Public, din subordinea Primăriei, urmează să fie aprobat în cadrul ședinței…
O suprafață de teren de peste 3.000 mp, din comuna Luna, urmează să fie trecută în administrarea Ministerului Apărării Naționale și închisă…
UPDATE: Am primit şi punctul de vedere al Companiei de Apa SOMES S.A. referitor la acest material: Localitatile Badesti si Chidea apartinand…
Se pare că goana după imagine în rândul politicienilor locali nu a fost suspendată nici măcar acum, când întreaga lume se confruntă…