de Szakats Istvan
Distinși cetățeni, permiteți-mi să fac câteva remarci de exegeză pe marginea noului episod al Plăcuțiadei Napocane.
La început au fost plăcuțele (plăcoaiele) de la intrările orașului, cu AELIVM CONDITVM. Amplasate în 2017, plăcuțele (vezi imagine) au fost realizate pe un agțibild de joasă speță, plastic cu imitație de piatră, care producea, într-o amestecătură de litere latine și cifre arabe (de râde lumea bună de noi și azi) o ofrandă low budget pe altarul naționalismului de tip “noi suntem aici pe AD AETERNVM stăpâni”. Că mai marilor orașului i-a ajuns și această soluție ieftină în toate sensurile cuvântului, să-i caracterizeze.
În replică, tot în acel an, gloriosul jihad Musai-Muszáj – grupul care a avut un rol crucial în menținerea temei plăcuțelor bilingve pe agenda publică, a amplasat o placă comemorativă în locul unde s-a născut mișcarea – la Insomnia. Era nu doar prima plăcuță comemorativă multilingvă a orașului, ci este prima și din păcate probabil singura încă multe decenii, pe care scrie și în limba romani (vezi a doua imagine). Plăcuța era realizată din marmură – cum trebuie, iar fontul, cu rezonanțele istorice care se impun. La marea exigență și bășcălie deopotrivă.
Acum să ne întreptăm atenția asupra plăcuței amplasate recent pe grupul statuar Școala Ardeleană. Vom discuta patru aspecte: fontul, “traducerea”, diacriticele și punerea în pagină.
- Fontul utilizat evocă apartenența la o anumită cultură, cea a latinității. Foarte bine așa. Dar folosirea unui font nu obligă neapărat și la traducerea textului în latină – precum vedem și Porolissum scris cu Arial. Astfel, textul de pe plăcuță putea rămâne liniștit scris în limba română, și tot se citea foarte bine referința cultural- istorică.
- “Traducerea”.
2.1. Denumirile.
Cum îi zici în latină la Școala Ardeleană? Schola Transilvanica? Dacă faci asta, nu mai înțelege nimeni că e vorba de Școala Ardeleană. Alegerea autorilor de-a lăsa Școala Ardeleană este una pragmatică. Bun. Dar astfel, tu ca cititor, din primele cuvinte ai putea deduce că citești un text scris în limba română. Să reținem acest aspect.
2.2. Numele.
Cum îi zici la Petru în latină? Petrus. Dacă o scrii în latină, PETRVS.
Cum îi zici la Gheorghe? Gregorius. Scris GREGORIVS.
Cum aceste cuvinte sunt scrise pe plăcuță tot PETRV și GHORGHE, am putea deduce în continuare că avem de-a face cu un text scris în limba română, dar stâlcite pe alfabetul imperiului roman. Confuzant. Și apoi dăm de cifre.
2.3. Cifrele.
Cifrele 1761-1821 (etc.) sunt reprezentate MDCCLVI-MDCCCXXI (etc.), deci traduse în latină. Bun. Astfel, am deduce că avem în față totuși un text scris în latină. Dar atunci de ce nu mai scrie PETRVS și GREGORIVS în loc de Petre și Gheorghe? Așa confuzia se adâncește.
- Diacriticele. Evident, latinii nu foloseau diacriticele românești – deci folosirea lor ar putea fi considerată anacronică. Dar atunci este regretabil cum aceste exigențe istorice se bat cap în cap cu ne-exigența privind traducerea (prin stâlcire) a numelor.
- Punerea în pagină. Să ne uităm la acel “o” mic din SCoALA ARDELEANA. Fără îndoială, variația mărimii literelor era practicată în latinitate. Dar dacă s-a ales această soluție pentru acel “o”, de ce nu s-a ales și pentru încă câteva litere, ca să se vadă că soluția este voită, asumată și nu una accidentală? Așa singular, pare o eroare de tipar, corectată la mântuială.
În concluzie: distinși clujeni, având în vedere cele de mai sus, oare nu considerați că ar fi mai bine rescris textul – cu fontul ăla frumos cu rezonanțe istorice, dar într-o română corectă, în beneficiul întregii comunități clujene?
Și apropo de întreaga comunitatea clujeană, poate am putea avea acolo un text și în maghiară, germană, idiș și romani. Ca pentru europenitatea noastră. Mulțumesc.
PS: Frații mei români, scriu acest text dintr-o curiozitatea benignă și frățească. Uitându-mă la textul de pe placa comemorativă a grupului statuar Școala Ardelenă, am și eu câteva nedumeriri.
Pare că ați scris SCALA în loc de SCOALA și apoi ați băgat un „o” mic acolo, de treacă-meargă și mântuială. Nasol. Având în vedere anvergura tamtamului cu Onoarea Reparată a Statuii, această placă în primul rând n-ar fi avut voie să apară acolo, așa. Eu unul m-aș rușina să am așa ceva pe soclul oricărei statui. Dumneavoastră nu vă e jenant?
În plus, și aici ajungem la miezul curiozității mele: ați scris SCALA în loc de ȘCALA. Ați scris ARDELEANA în loc de ARDELEANĂ. Și ați scris SINCAI în loc de ȘINCAI. Îmi pare rău, dar aici deja văd o consecvență. Asta deja este o atitudine asumată. Și e greșită. Nu vă e jenant?
Pot să spun că noi, maghiarii suntem (chiar ultra-) sensibili la utilizarea corectă a diacriticelor noastre – din care, Isten-ți mulțam, avem din belșug: á, Á, é, É, í, Í, ó, Ó, ö, Ö, ő, Ő, ü, Ü, ű, Ű. Le și folosim zilnic, cu o rigurozitate aproape religioasă. Dumneavoastră nu sunteți?
Să scrii fără diacritice în maghiară este considerat un semn al lipsei de respect față de celălalt, al lipsei de standarde față de propria persoană. La dumneavoastră nu?
- Mulțumesc membrului Radu Dulau, care într-un comentariu atrage atenția asupra existenței unui video al primarului în care acesta încearcă să lămurească măcar chestiunea literei „o”. Mă rog, spațierea literelor tot a greșeală arată.
