Sanatate

Sindromul premenstrual si cresterea in greutate

Numeroase femei acuza, inainte de ciclul lunar, tulburari fizice si / sau de dispozitie. I se reproseaza, de asemenea, sindromului premenstrual ca induce o crestere in greutate trecatoare, dar deranjanta. Iata cum stau lucrurile.

Definitie si simptome

Sindromul premenstrual este un ansamblu de manifestari fizice si psihologice care survin intre faza de ovulatie si ciclul menstrual (pentru o femie cu ciclu regulat, intre zilele 15 si 28 ale ciclului), mai mult sau mai putin deranjante, in functie de momentul aparitiei si de gravitatea lor.

In general, aceste manifestari survin in saptamana ce precede menstruatia si se exprima prin: umflarea sanilor si dureri la nivelul lor; dureri in abdomenul inferior; umflarea abdomenului; senzatia de picioare grele; tulburari de tranzit intestinal; crestere in greutate; crampe; migrene; insomnie; oboseala; iritabilitatea si stare anxio-depresiva.


Spuneti NU picioarelor grele

Poate ca simtiti, in anumite momente ale ciclului (indeosebi in a doua jumatate, intre zilele 14 si 28), o greutate in picioare, insotita de furnicaturi, mancarimi, usturimi. Pentru a atenua aceste fenomene dezagreabile, iata cateva procedee simple si eficiente:

-Dormiti cu picioarele usor ridicate, punand sub picioarele patului cate o caramaida, de pilda.
-Evitati sa stati mult in picioare, pe loc.
-Daca lucrati asezata pe scaun, nu incrucisati picioarele, pentru a stanjeni circulatia sangvina, si ridicati-va la fiecare ora facand cativa pasi, pentru a activa “pompa lui Lejars”: situate sub bolta talpii, aceasta indeplineste un rol essential in circulatia venoasa.
-Evitati incalizirea camerei prin podea.
-Renuntati la hainele care strang talia si gambele: fuste stramte, pantaloni mulati, cizme inguste.
-Evitati baia cu apa prea calda, expunerea prelungita la soare, epilarea cu ceara fierbinte.
-Profitati de binefacerile masajului: intinsa pe spate, cu picioarele semiindoite deasupra abdomenului, duceti mainile la glezne si masati usor, dar ferm, de la glezna pana deasupra genunchiului.


Cresterea in greutate inaintea menstruatiei

Multe femei iau in greutate intre 1-si 3 kg in saptamana dinaintea menstruatiei. Sanii sunt umflati si durerosi, abdomenul balonat, fesele si coapsele se ingroasa, degetele sunt mai umflate, iar fata este tumefiata, mai cu seama gatul si pleoapele. In general, kilogramele in plus dispar la fel de repede cum au aparut, chiar din prima zi de menstruatie, “vinovata” fiind retentia hidrosodica (organismul retine apa si sarea). Sindromul premenstrual este cauzat de o modificare brutala a secretiilor hormonale.

Iata un alt punct negativ al sindromului premenstrual: pofta de mancare tinde sa creasca dupa ovulatie, pana la aparitia menstruatiei. Astfel, mancand mai mult, stocati surplusul energetic sub forma grasimilor. Apetitul reglandu-se dupa menstruatie si scazand in momentul ovulatiei, veti pierde aceste rezerve inutile. Dar lucrurile nu decurg totdeauna asa. O data cu trecerea anilor, kilogramele se pot acumula.

Metode eficiente de eliminare a simptomelor sindromului menstrual:

-Adoptati o corecta igiena de viata, evitand micile rontaieli in general, si mai cu seama in a doua parte a ciclului. Renuntati indeosebi la alimentele grase si dulci, bogate in calorii. Daca aveti o pofta de nestapanit, beti un pahar mare cu apa sau mancati un mar.

-Limitati consumul de sare, fara a o suprima insa, pentru a nu accentua retentia hidrosodica.

-Practicati in mod regulat o activitate sportiva. Daca va simtiti obosita in perioada dinaintea ciclului, nu are rost sa va fortati la sala; reluati sportul in saptamana urmatoare. Trebuie sa aveti in vedere beneficiile pe termen lung.

Remediile bunicii

Virtutile plantelor sunt cunoscute de mii de ani. In prezent, numeroase femei atenueaza neplacerile sindromului premenstrual luand in a doua jumatate a ciclului capsule cu ulei de luminita si pelin. Luminita are efect asupra prstaglandinelor, substante care actioneaza la nivelul ciclului menstrual, iar pelinul este recunoscut pentru efectul calmant asupra menstruatiei dureroase, diminuand si celelelate simptome ale sindromului.


Tratamente medicamentoase

Numai medicul va poate prescrie tratamentul potrivit pentru dvs. Astfel, v-ar putea recomanda:

-un tratament pe baza de hormoni progestativi;
-un tratament pe baza de hormoni estrogeni naturali;
-o pilula sau o minipilula estro-progestativa, care blocheaza ovulatia;
-un tratament antiprostaglandinic (deoarece nivelul prostaglandinelor creste in a doua jumatate a ciclului);
-un diuretic, care actioneaza asupra retentiei hidrosodice;
-un flebotonic, care diminueaza senzatia de picioare grele si actioneaza asupra retentiei hidrosodice.


.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *