Politica

Primarii PSD şi PNL bagă Coaliţia în şedinţă de urgenţă. Aceştia sunt nemulţumiţi că „nu vin banii” pentru proiectele din programul Anghel Saligny

Liderii coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR se întâlnesc marți la sediul guvernului pentru o ședință de urgență, în care unul dintre principalele puncte de discuție este stadiul programului de investiții Anghel Saligny, au declarat pentru G4Media surse politice.

Din cauza crizelor suprapuse (covid, creșterea facturilor la energie, inflație, refugiați, efectele războiului), multe primării au nevoie de relansarea investițiilor publice și așteaptă proiectele din fonduri guvernamentale. De notat că verificările pentru modul în care sunt cheltuiți banii din programul Anghel Saligny sunt mult mai lejere decât condiționalitățile impuse de cheltuirea fondurilor europene.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declara în februarie că, la acel moment, era verificată eligibilitatea proiectelor, care urma să demareze în perioada aprilie – mai.

Autoritățile locale – primării și consilii județene – au depus 7.545 de proiecte pentru lucrări de apă, canalizare și drumuri. Suma totală a cererilor de finanțare este de 137,59 de miliarde de lei, în condițiile în care bugetul programului este de 50 de miliarde de lei.