Jos palaria

Omul de afaceri Daniel Metz, CEO al EBS, va suporta alaturi de clubul CFR Cluj o operatie ce va salva viata unui copil din Brasov!

Nimeni nu se astepta ieri ca, in timpul emisiunii Acces Direct, ce prezenta cazul dramatic al unui baietel de numai 13 ani ce sufera de obezitate morbida si poate muri oricand de atac cerebral, salvarea sa vina tocmai de la Cluj si inca de la unul dintre cei mai implicati oameni de afaceri in acte de caritate din oras.

 

Povestea

 

Gabriel are numai 13 ani si cantareste aproape 180 de kilograme, pierzandu-şi copilăria din cauza kilogramelor în plus. Gabi este un adolescent care toata viata a luptat cu obezitatea morbida.

„Nu are un apetit exargebat şi nu mănâncă într-una. Are mese fixe şi diete, cu care m-am obişnuit şi pe care le respectăm toţi cei din casă. În timpul sarcinii, am făcut un test, care cu trei săptămâni de a naşte era de 500 de ori mai mare decât ar fi fost normal. Medicul mi-a spus că din măsurătorile efectuate nu are sindromul Down. Când l-am născut a avut 2,800 kg. A fost un copil sănătos, cu scorul APGAR 9. L-am alăptat la sân până la 2 ani, timp în care a luat în înălţime şi în greutate în limitele normale. După ce l-am înţărcat, până în trei ani, greutatea lui s-a dublat.

I-am făcut analize pentru a vedea dacă are vreo afecţiune endocrină. Am făcut un calcul şi lua practic 800 g pe lună. Am urmărit absolut toate studiile despre obezitate, de unde provine, la ce boli este ca manifestare principală. Când era la grădiniţă, am observat că nu avea memorie. Că învăţa o poezie de câteva strofe şi a doua zi nu şi-o mai amintea. Anul acesta a terminat cls. a VI-a cu media 8,90. Pentru unii poate e o notă mică, dar pentru mine e o realizare. Există riscul zi de zi să-ţi moară în urma unui atac cerebral. Îl monitorizez zilnic. Această operaţie îl va ajuta şi în boala cardio-vasculară. Operaţia am luat decizia să o facem cu ajutorul tuturor. Şi vă rog să îl ajutaţi şi dvs. Circumferinţa trupului lui are 2 m. El poartă 4XL la haine, dar şi asta îl incomodează”, a declarat mama lui Gabi la „Acces direct”, de la Antena 1.

 

Metz intervine

 

Daniel Metz este CEO la EBS Romania, una dintre companiile cele mai solide din mediul IT clujean, parte a gigantului NTT Data. In general o persoana discreta, Metz a contribuit de-a lungul ultimilor ani atat ca persoana fizica, cat si prin intermediul companiei, la numeroase acte de caritate sau proiecte sociale ale comunitatii clujene. 

Impresionat de povestea lui Gabi, de boala acestui copil si de copilaria lui lipsita de sansa, Metz a vrut sa-l ajute urgent si sa-i plateasca intreaga operatie si recuperarea medicala. In acest caz, si-a asumat prin intermediul unei persoane apropiate contributia intregii operatii din bugetul personal, astfel incat Gabi sa aiba o viata normala si un viitor corect.

Copilul fiind un mic microbist si avand chiar un fanion pe peretele sau cu CFR, s-a sensibilizat si echipa de fotbal – la care EBS inca e sponsor – sa intre alaturi de Metz cu ajutor financiar.

Felicitari pentru gest! Jos palaria pentru toti romanii ce dovedesc ca sunt generosi atunci cand si viata a fost generosi cu ei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *