Din oras

Mic ghid pentru clujenii care vor să se implice în comunitate. Locuri din Cluj unde faci voluntariat cu acte în regulă

Clujenii care vor să facă o diferență în comunitatea locală prin voluntariat au numeroase opțiuni. În orașul de pe Someș există asociații și centre care primesc voluntari cu brațele deschise și le oferă mai mult decât un certificat: o șansă inedită de dezvoltare personală. Noi vă oferim un mic ghid care v-ar putea inspira când vă căutați un astfel de loc.

Voluntariatul este o modalitate prin care îi ajuți pe alţii, însă te ajuţi şi pe tine pentru că legea permite să echivalezi voluntariatul cu practica profesională. În România, nevoia de voluntari se resimte în toate domeniile deși există o lege a voluntariatului care încurajează o astfel de activitate neremunerată financiar. Pe plan local, în ultimii ani s-a remarcat un interes sporit în rândul tinerilor pentru voluntariat la diverse evenimente  majore, precum TIFF-ul , dar pentru clujenii care vor să devină „voluntari de profesie” și să se implice pe tot parcursul anului, am realizat o selecție a unor ONG-uri din Cluj unde se poate face voluntariat fără limită de vârstă sau alte constrângeri. 

Asociația Little People, un loc unde ajuți bolnavii de cancer să lupte cu boala

Clujenii care vor să uite de propriile probleme și să-și ajute semenii mai încercați de soartă, au posibilitatea să se înscrie în programul de voluntariat al Asociației Little People. În cadrul unor activități structurate, voluntarii îi ajută pe bolnavi să lupte cu cancerul și mai ales cu depresia care vine la pachet cu această boală cumplită. Pe lângă suportul pe care un voluntar îl oferă în spital, el participă, la alegere, la evenimente comunitare, competiții sportive cu scop caritabil, evenimente culturale și campanii publice de informare și strângere de fonduri.

Convo Club, locul ideal pentru voluntarii pasionați de limbi străine

Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune (AIVI) oferă numeroase variante celor care vor să facă voluntariat. Poți lucra pe partea de logistică, unde coordonezi evenimente, ai grijă de locațiile unde se țin acestea și ești omul de legătură cu participanții sau poți să te înscrii într-un club non-formal de învățare a unei limbi străine și să fii ”profesor” dacă stăpânești o limbă. Nu există restricții de vârstă, iar programul e flexibil, orele de meditații pot avea loc chiar și o dată la două săptămâni.

„Avem momentan 25 de limbi active, grupele de începători se alternează cu cele de avansați, de obicei programul e destul de lejer pentru o singură persoană: se ajunge undeva la 2-3 ore de voluntariat pe săptămână. Avem voluntari de 15-16 ani și foarte mulți voluntari care nu sunt români, vin să lucreze în Cluj și fac voluntariat pe limbi de circulație mai redusă, cum e ceha sau slovaca”, a declarat un reprezentant al Convo Club.

Crucea Roșie – oricine vrea să-și ajute semenii e binevenit

Este cea mai veche organizație umanitară din lume și recrutează voluntari permanent. La Crucea Roşie oricine își poate aduce contribuția la activități de distribuire a ajutoarelor pentru vârstnici, activităţi cu copiii din centrele de plasament, organizare de tabere pentru tineret, campanii de promovare a sănătății. Opțiunile sunt numeroase și beneficiile pe măsură, după cum promit cei de la Crucea Roșie: îți faci noi prieteni, îți construiești amintiri, ajuți la schimbarea comunității în care trăiești, înveți lucruri noi și nu în ultimul rând, experiența de  la Crucea Roșie poate fi rampa de lansare spre un loc de muncă mai bun.


Asociația Habitat for Humanity, un loc unde dai o mână de ajutor la propriu

Nu trebuie să fii meșter în construcții ca să ridici case pentru nevoiași alături de voluntarii Asociației Habitat. Cei de la asociație te învață ce ai nevoie să știi și așteaptă în schimb să oferi câteva ore din timpul tău liber. Dacă nu vrei să dai o mână de ajutor la propriu și să bați cuie, te poți implica în alte departamente. Asociația are nevoie de voluntari care să strângă fonduri, să ajute la munca de birou și să ghideze echipele de voluntari internaționali care vin să construiască pe șantierele Habitat din Cluj. 

Alte ONG-uri din Cluj unde poți să te implici ca voluntar sunt: Padre Pio, Dog Assist (dacă iubești animalele); Căminul „Fratele Bun”, unde poți face fericit un vârstnic; Caritas; Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca; Fundația SO.SI.SE.SA; Cercetașii Munților; Institutul Român pentru Pace ( PATRIR); Ajungem Mari (un loc unde ajuți copii din centrele de plasament și din medii defavorizate); Programele de voluntariat ale Bibliotecii Județene Octavian Goga Cluj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *