În ultimii 27 de ani, în statisticile Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost înregistrate 1.845 de persoane dispărute.În majoritatea cazurilor de persoane dispărute cu care s-au confruntat polițiștii clujeni din 1990 până în prezent este vorba despre copii. Mare parte din situații au fost soluționate, iar motivele dispariției persoanelor sunt general valabile peste tot în lume. Ce ar trebui să facă părinții pentru a evita pe cât posibil dispariția copiilor.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj transmite frecvent câte un comunicat de presă legat de dispariția unei persoane. Unele dispariții sunt soluționate pozitiv, persoanele sunt găsite și ajung acasă cu bine, dar există și situații când polițiștii găsesc doar cadavrul celui dispărut. Cel mai recent caz cu final nefericit a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, când Elena Chiorean, fosta șefă a Centrului de Transfuzii Sanguine Cluj a plecat de acasă la plimbarea zilnică, dar nu s-a mai întors. A doua zi, femeia a fost găsită moartă în albia unui râu din localitatea Someșul Rece.
Potrivit datelor transmise de IPJ Cluj, la solicitarea Cluj 100%, anul trecut, “pe raza județului Cluj s-au înregistrat 270 de solicitări care privesc dispariția unor persoane”. În ultimii 27 de ani, în județul Cluj au fost date dispărute peste 1800 de persoane. Despre unele dintre ele nu se mai știe nimic din momentul dispariției.
„De la începutul anilor 1990 si până în prezent, au fost date dispărute un număr de 1.845 de persoane, dintre care 735 adulți și 1.110 minori. Dintre acestea, 1.802 persoane au fost găsite”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.
Cele 43 de persoane care au dispărut și sunt de negăsit, încă sunt căutate polițiști.
„În prezent, se află în instrumentare 43 de lucrări care privesc persoane dispărute”, au punctat reprezentanții IPJ Cluj. Din totalul persoanelor dispărute de-a lungul ultimilor 27 de ani în județul Cluj, cei mai mulți sunt copii. Minorii fie pleacă voluntar de acasă, fie sunt răpiți. Polițiștii clujeni nu ne-au comunicat care sunt cauzele plecărilor de acasă nici în cazul adulților, nici în cazul copiilor, deși în momentul în care se ocupă de anchete privind dispariția unor persoane, în mod cert, are loc și o interogare a celui/celei dispărut/e. “În ceea ce privește motivele pentru care persoanele pleacă de la domiciliu, menţionăm că acestea sunt în primul rând de natură socială, psihologică şi psihiatrică”, au afirmat reprezentanții IPJ Cluj.
Violența în familie și vârsta rebelă
Despre dispariția copiilor s-au făcut studii serioase de-a lungul anilor și chiar a fost stabilită o Zi Internațională a Copiilor Dispăruți pe data de 25 mai. La nivel mondial, la fiecare două minute este raportată dispariția unui copil, iar motivele pentru care copiii dispar sunt general valabile peste tot în lume. Cei mai mulți dintre ei pleacă voluntar de acasă din cauza violenței din familie, iar alții sunt răpiți de unul dintre părinți, în cazul unui divorț sau sunt răpiți de alte persoane.
„Marea majoritate a copiilor fug din două cauze, din punctul meu de vedere. O primă cauză este violența în familie și a doua cauză, dacă vorbim despre copii din zona de preadolescență și adolescență, este vorba despre intrarea în diferite grupuri de apartenență, care intră în conflict cu familia, adică sunt diferite grupuri de prieteni cu care părinții nu sunt de acord și astfel apare conflictul între generații, care nu este mediat în niciun fel și atunci copilul hotărăște să plece de acasă”, consideră Cristina Grigore, director executiv Fundația Părinți din România.
Fuga de acasă este un comportament de supraviețuire
Este lesne de înțeles de ce fuge de acasă un copil care trăiește într-o familie dezorganizată și cu acte de violență.
„Dacă factorul principal este cel care ține de familia dezorganizată, unde nu există deloc conectare emoțională, unde copilului nu îi sunt îndeplinite nevoile emoționale. Dincolo de hrană și un acoperiș deasupra capului, un copil are nevoie de conectare emoțională, de tot ce înseamnă context care să îi dea sentimentul de apartenență la o familie, la o casă. Nefiindu-i îndeplinite aceste nevoi, atunci normal că copilul are tendința să le caute în altă parte sau să fugă de tot ce înseamnă mediul respectiv. Dacă vorbim despre un mediu de agresivitate și violență, atunci este mult mai ușor de explicat comportamentul copilului de a fugi de acasă. Fuga de acasă este mai degrabă un comportament de supraviețuire. Dacă mediul nu este ostil și cu agresivitate, de multe ori depinde de vârsta copilului. Aici vorbim despre adolescenți, despre copii mai mici, despre proiecția în viitor – ei nu își dau seama ce înseamnă dacă pleacă de acasă, care sunt pericolele plecării de acasă”, explică psihologul clujean Raluca Anton.
Copiii plecați voluntar nu sunt de negăsit. Reprezentanții părinților clujeni sunt optimiști și cred că acei copii care pleacă voluntar de acasă vor fi găsiți la un moment dat pentru că apare în anumite contexte sociale.
„Dacă vorbim de disparițiile de copii, adică dacă ei hotărăsc să plece de acasă, nu cred că acel copil nu poate să nu fie găsit pentru că el vorbește, spune cum îl cheamă, unde stă. Dacă îl găsești în diferite contexte sociale și vezi că nu are niciun adult cu el, îți pui niște întrebări. Cred că unele dintre motivele pentru care pleacă este violența în familie”, adaugă Cristina Grigore.
Ce sfat au părinții pentru părinți. Directorul executiv al Fundației Părinți din România este de părere că părinții trebuie să găsească un echilibru între activitățile școlare și cele de joacă și relaxare ale copilului.
„A fi părinte nu este un dat, adică nu ne trezim că am devenit părinți și dintr-o dată știm, așa cum nu devenim alfabetizați dacă stăm, așa cum nu putem să conducem mașina doar pentru că ne-am pus pe locul șoferului. A fi părinte e o meserie și se învață. E cea mai grea meserie pentru că îi vrei copilului tău ce e mai bine și încerci să greșești cât mai puțin ca să fie el fericit. Mi-aș dori ca părinții să îi lase pe copiii lor să fie copii. A-i supraîncărca de la grădiniță cu foarte multă activitate în detrimentul timpului de calitate în familie pe viitor va duce la o generație un pic mai dezechilibrată emoțional. Este foarte important ca părintele să fie prezent pentru copilul lui la bine și la greu și să fie el un model pentru copilul lui pentru că modelele se formează prima dată în familie”, spune Cristina Grigore.
Copilul care crește într-o familie violentă va fi afectat toată viața. Psihologul clujean consideră că traumele cauzate de traiul într-un mediu ostil, agresiv se pot rezolva cu ajutor de specialitate, dar acea persoană va avea un bagaj pe care îl va căra cu sine toată viața.
„Una este ca traumele cauzate de traiul într-un mediu agresiv, violent să se repare și alta este să se rezolve, în sensul că voi avea cu mine un bagaj pe care îl voi duce cu mine toată viața. Când trăim într-un mediu ostil, felul în care suntem structurați este modificat, felul în care relaționăm cu ceilalți și felul în care ne raportăm la mediu este diferit față de un copil de aceeași vârstă care trăiește într-un alt mediu. Suntem afectați cumva pe viață dacă ne dezvoltăm într-un astfel de mediu. Experiența mea din cabinet îmi spune că dacă trăiesc într-un astfel de mediu și nu mă împac cu povestea asta și mi-e foarte greu să scap de consecințele dezvoltării într-un astfel de mediu – am agresivitate crescută, nu reușesc să relaționez cu ceilalți, nu am anumite abilități de relaționare – toate acestea se pot rezolva, pot învăța să mă comport diferit, pot învăța să îmi dezvolt relații sociale care să îmi fie funcționale, asta neînsemnând că nu duc cu mine toată povestea respectivă, ci că mă adaptez cumva”, conchide Raluca Anton.