In mod traditional, a fi fidel inseamna a nu avea decat un singur partener in domeniile sexual, afectiv si psihologic. Altfel spus, inseamna sa nu faci dragoste decat cu o singura persoana, sa nu iubesti decat o singura persoana si sa nu ai trairi psihologice profunde (sa te destainuiesti, sa te lasi cunoscut etc.) decat cu aceasta persoana cu care iti traiesti viata de zi cu zi.
Tentatii noi
In zilele noastre, problema fidelitatii se pune mai mult ca niciodata. Durata de viata creste si, sub semnul acestei longevitati, sa te casatoresti – sau sa te atasezi – pe viata, sau o pe parte din ea, inseamna sa semnezi un contract pe mai multe zeci de ani. Este oare posibil, este oare de dorit (e normal) sa intretii un timp atat de indelungat, 50-60 de ani, o iubire exclusiva? Cu atat mai mult cu cat “tentatiile” extraconjugale s-au inmultit.
Ocaziile de a intalni pe cineva sunt nenumarate, atat la serviciu cat si in oras, atat in momentele de relaxare cat si in vacante. Mai mult chiar, tentatiile sunt din ce in ce mai explicite: moda vestimentara si machiajul accentueaza semnalele sexuale, ocaziile de relaxare si vacantele in aer liber dezgolesc trupurile si le apropie, in timp ce societatea traieste, in ansamblul sau, sub semnul comportamentului si imaginii sexy. La toate acestea se adauga in ultimul timp avantajele oferite de mediul virtual al Internetului: schimbul de informatii, fotografiile si filmuletele video, discutiile in direct cu parteneri din alte locuri etc.
In fata acestor indemnuri stimulante (provocatoare), nu se mai inalta nici un tabu social, moral sau religios, nici o teama. Controlul parintilor, a scolii, al bisericii si al altor institutii sociale scade. Contraceptia si intreruperea de sarcina la cerere anuleaza riscul unei sarcini; disparitia constrangerilor morale, religioase si civile si juridice indeparteaza amenintarile care planau deasupra “adulterului” atunci cand acesta era considerat pacat, rusine sau delict.
Consecinte
Nimic nu te mai obliga sa fii fidel, decat sentimentul de iubire si dorinta fata de celalalt. Dar, din pacate, sentimentele trec si dorinta se uzeaza. Atunci, ce ar putea fi fidelitatea si ce ar putea insemna replica amantilor plini de dorinte si innebuniti de emotie: “Te voi iubi vesnic!”, “Nu te voi iubi decat pe tine!”… In orice caz, nu teama de BTS va deveni unica garantie a promisiunilor din zori…
In istoria unei vieti, aparitia unei infidelitati a partenerului reprezinta, in domeniul nenorocirilor – cel putin pentru aceia care investesc mult in iubire -, un eveniment la fel de marcant ca si aparitia unei boli grave, pierderea unui copil sau declansarea unui razboi.
Nimeni nu poate afirma ca nu va fi, intr-o zi, confruntat cu infidelitatea, fie ca i se va intampla lui, fie ca el va fi autorul. Sa descoperi ca partenerul ti-a fost “infidel”, constituie, pentru cei mai multi dintre oameni, una dintre cele mai intense suferinte. Consecintele sunt adeseori grave, chiar dramatice: bolile psihosomatice, depresia sau suicidul, chiar crima pasionala. Salile de asteptare ale doctorilor sunt pline de acesti “raniti “ai sufletului, iar coloanele ziarelor sunt presarate cu actele de violenta ale acestor disperati.
Visul “marii iubiri”
La modul general, infidelitatea este considerata de societatea umana ca un fapt important dar si grav. Ea constituie tema majoritatii operelor literare, teatrale sau cinematografice, este, direct sau indirect, subiectul celor mai multe dintre conversatii. Pentru ce atatea povesti, barfe si vorbe? Pentru ce aceste drame individuale? La urma urmei, ce este atat de dramatic in a afla ca partenerul nostru se culca cu o alta persoana, ca o iubeste? E mai rau decat sa afli ca aceasta ii vorbeste, ca privesc impreuna un salcam inflorit, ca rad impreuna la o scena de la circ, ca cineaza impreuna undeva? Ei bine, de ce atata importanta? De ce aceasta suferinta?
Pentru ca infidelitatea atinge ceva foarte sensibil si foarte profund in fiecare dintre noi: visul nostru de absolut, acela de a fi iubit in exclusivitate si pentru totdeauna, si reciproc, de a iubi fara sa impartim. Intr-un cuvant: de a trai “marea iubire”.Dar de unde ne vine oare acest vis? El vine dintr-o « mare lipsa » care il chinuieste pe om in permanenta si il determina sa caute, de-a lungul intregii vieti, ceva ce ar putea, crede ele, sa-l elibereze. Orice destin uman se poate rezuma la aceasta intrebare: ce e de facut cu aceasta lipsa?
Lipsa este o impresie de insatisfactie cu o nuanta de anxietate, pe care o resimtim toata viata si care ne face sa cautam obiectul miraculos al fericirii care, speram noi, va pune capat acestei stari de lipsa si acestei cautari. Ceea ce ne lipseste de fapt este “celalalt”. Exista o nevoie acuta de «celalalt», asa cum exista nevoia de apa sau alimente. Este nevoia de a avea un partener care sa stie sa ne primeasca iubirea, sa o recepteze si sa ne-o ofere pe a lui. Este dorinta nerostita de a iubi si de a fi iubiti. Exista in fiecare dintre noi un loc pentru fiinta asteptata, sperata, visata, care, zicem noi, ar sti sa ne inteleaga si sa ne iubeasca necondiotionat.
De la “lipsa” la absolut nu este decat un pas, de unde si aceasta credinta pentru iubirea unica, permanenta, fara fisura. Aceasta mitologie care ne face sa speram si sa cautam barbatul sau femeia vietii noastre este legata de certitudinea ca suntem capabili sa primim si sa dam o iubire perfecta, implinita. Acest “mare vis”, mereu destramat si refacut, reprezinta speranta nebuneasca a oamenilor de a acoperi, pana la urma, lipsa originara si de a regasi implinirea pierduta, ancestrala cand in aceeasi fiinta convietuia partea barbateasca si cea femeiasca…
.ro
Foto: www.sxc.hu