Vocea ta

În Cluj, artiștii stradali sunt amendați de polițienii locali: „Tot mai dezamăgit de discrepanța renumelui acestui oraș – Capitala Culturală – și felul în care este tratată arta și cultura aici”

Dincolo de susținerea declarativă a culturii, Clujul nu își merită artiștii. Din contra, organul polițienesc sancționează artiștii stradali pentru „deranjarea ordinii publice”. Dacă ar fi ei la fel de aprigi şi când festivalul de muzică pe stick, UNTOLD, rupe liniştea clujenilor nopţi în şir, până dimineaţa, am aprecia „vigilenţa” lor.

Situația este reflectată chiar de chitaristul Andrei Mureșan, sancționat cu o amendă de 500 de lei.

„Infractorul ăla care cântă” –  ba mă jignesc, ba mă trimit acasă, ba mă amendează, ba mă amenință.

Sancționat pentru că deranja liniștea publică la 21:59.
Procesul Verbal a fost încheiat abia la 22:05

CAPITALĂ CULTURALĂ (my ass)

„Probabil deja mă știți de pe străzile Clujului, pe care mereu cânt cu drag si pasiune, de fiecare dată la un volum potrivit (zic eu), pentru a nu deranja pe nimeni.

Deși foarte multă lume se oprește să mă asculte si primesc zilnic mesaje frumoase de apreciere si încurajare, POLIȚIA LOCALĂ nu ezită nici măcar o dată când e vorba de „infractorul ăla care cântă” și ba mă jignesc, ba mă trimit acasă, ba ma amendează, ba mă amenință. 

Deși de fiecare dată vin cu un chef extraordinar de cântat, după fiecare întâlnire cu poliția, plec tot mai dezamăgit de discrepanța renumelui acestui oraș (Capitala Culturală) și felul in care este tratată arta si cultura aici. 

V as putea arăta toate amenzile pe care le am primit pentru că am cântat pe stradă, dar o atașez aici pe cea mai recentă, adică de azi, fiind sancționat cu 500 lei pt deranjarea liniștii publice (in față la BT, Memo) la ora 21:59.

Dezamăgitor. Asta e realitatea in care trăim”, notează Andrei Mureșan pe pagina sa de socializare. 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: andreimuresan/facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *