Politica

George Simion a exclus lupul din haita AUR de la Cluj

Șefa filialei județene „Alianța pentru Unirea Românilor” Cluj, Nicoleta Lup, a fost exclusă din partid de către liderul AUR, George Simion, scrie astăzi Gazeta de Cluj.

Potrivit surselor Gazetei de Cluj, Nicoleta Lup ar fi încercat să îi intoarcă pe deputații AUR împotriva lui George Simion denigrându-l pe acesta, sperând că va obține o funcție de europarlamentar. aceasta spunea despre George Simion că este „ca o păpușă stricată care nu mai e în stare nici să se exprime fluent”.

Derapajele Nicoletei Lup nu au rămas nepedepsite, aceasta primind în 5 decembrie 2021 un advertisment verbal din partea lui Geroge Simion prin care era rugată să se oprească din a mai adresa injurii colegilor din AUR, însă, așa cum spune o vorbă din popor, lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Astfel, secretarul general al partidului, Cristian David, s-a văzut nevoit să o avertizeze și în scris, la data de 15 decembrie 2021, pe fosta șefă AUR.

Chiar dacă Cristian David îi recomanda Nicoletei Lup să nu răspundă la mesajul prin care o avertiza, ci să se gândească mai bine la ce are făcut, aceasta i-a răspuns la îndemn cu următoarele cuvinte: „Coiule! Testicul botanist ce ești!

Cum Nicoleta Lup nu s-a oprit nici după advertismentul scris, George Simion s-a văzut nevoit să o excludă de la șefia filialei AUR Cluj, însă Lup a contestat decizia și mai apoi a demisionat din funcție. Jignirile la adresa partidului și a membrilor AUR au continuat, cu toate că Nicoleta Lup pozează într-o femeie bisericoasă, cel puțin pe pagina sa de Facebook, unde a încărcat zeci de fotografii din interiorul lăcașelor de cult. Cu toate acestea, aciditatea cu care și cataloghează foștii colegi lasă de dorit.