Ati sesizat ca, uneori, chiar si mirajul lui “in doi” se clatina, nu?! Varianta cuplului oficializat cere sa-ti imaginezi viata cu aceea persoana pentru totdeauna si pretinde si fidelitate in relatia respectiva!
Dragostea si fidelitatea sunt acelasi lucru? V-ati gandit vreodata daca aveti nevoie de fidelitatea partenerului? Daca va pasa cu adevarat de ea? Sau daca voi insiva sunteti capabili sa oferiti partenerului fidelitate? Credeti ca dragostea si fidelitatea se presupun una pe cealalta? In cel fel?
Prima tentatie este de a considera fidelitatea o consecinta automata si fireasca a iubirii pentru celalalt. Si, cu siguranta, asa o considera principiile morale (inca) valabile! Dar iata, am introdus variabila moralei, a socialului, a presiunii din exterior. Daca nu ar mai exista morala, ati mai simti nevoia (sub presiunea uzantelor sociale) de a fi fidel? Sunt fidel doar pentru ca morala, religia, societatea ma monitorizeaza sau pentru ca il iubesc cu adevarat pe partenerul meu? Impusa (“Ce-o sa zica lumea, daca afla?”) si nu resimtita ca optiune personala interioara, fidelitatea isi pierde complet valoare testimoniala pentru dragoste.
Dar, de ce ar putea o fiinta umana – altminteri distinsa reprezentanta a regnului animal, binecunoscut prin reactiile sale instinctive! Sa fie fidela alteia, in loc sa dea curs instinctelor sale primare? Nu cred ca putem pretinde un raspuns unic si absolut, motivatiile pot fi extrem de variate, dar faptul ca ne laudam cu o constiinta de sine superioara ar putea pleda pentru o capacitate de cenzura, nu?
Drept este ca, pentru a ne usura sarcina, am inventat nuantele. Nimic mai simplu: fidelitatea, la fel ca reversul sau – infidelitatea, poate fi totala sau numai de o anumita natura: fizica sau mentala. Ce ziceti, nu e genial? De cate ori nu ati auzit in jur: “N-a fost decat ceva fizic, eu tot pe tine de iubesc!”. Parca e mai usor asa, nu?
Sa ne intelegem: nu pledam pentru fidelitatea neconditionata sau constrangatoare, ci pentru respectul fata de celalalt la un moment dat, cand ati hotarat sa ramaneti impreuna un timp, mai scurt sau mai lung, sau toata viata. Este acelasi respect care doresc sa-mi fie aratat mie, ca partener de cuplu. Sigur, impulsul, dorinta, placerea nu au de-a face cu ratiunea si de multe ori ne tenteaza varianta “La naiba cu atata ratiune, nu se intampla nimic daca O DATA o sa calc si eu stramb! Asta nu schimba cu nimic dragostea mea pentru X”! Daca a doua zi poti sa privesti in ochii lui X ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, inseamna ca intr-adevar fidelitatea nu este pentru tine o dovada a dragostei! Un mic sfat: adu-ti aminte ca oricand X… poti fi tu!
Dar sa incercam si analiza reversului: fidelitatea fata de cineva presupune si dragoste? Din nou apelam la nuante: a fi fidel cuiva inseamna a nu-l trada. Ceea ce se poate spune cu certitudine este ca a nu trada inseamna o dovada de admiratie si/sau respect. Dar a admira sau respecta pe cineva nu inseamna neaparat ca iti doresti sa-i daruiesti timpul tau, experientele tale, visurile tale si, cu siguranta, nu e o certitudine ca vrei sa-ti petreci restul zilelor cu aceea persoana!
Asadar, daca ar trebui sa fortez o relatie cauzala, as zice ca e mai firesc ca dragostea sa presupuna fidelitate si nu invers: iubesc, deci sunt fidel si nu sunt fidel, deci iubesc.