Contractul dintre Primăria Cluj-Napoca și Fundația Primăvara Clujană, semnat în 2011, va fi reziliat. În acest sens a fost întocmit un proiect…
O situație jenantă a avut loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj: un angajat a dat drumul dejecțiilor umane în stradă….
Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) au descins în 14 magazine Carrefour din țară. Au fost depistate abateri grave, precum alimente…
Tratamentul necesar Marilor Arși se află într-un colaps la nivel național. În Cluj, un centru universitar medical recunoscut și premiat, NU EXISTĂ…
Tăierile de copaci din pădurea Făget, zona Sfântul Ion, au fost făcute legal, în baza unui aviz de însoțire, susțin reprezentanții IPJ…
Adrian Mlădinoiu, președintele executiv al PSD Cluj, consideră că, după mult timp, partidul începe să se reconstruiască în județ și va avea…
Tot mai des, grupuri de activişti ai noilor partide care se proclamă democratice, dau năvală pe site-urile publicaţiilor on line şi se…
Pe strada Bună Ziua, Primăria municipiului Cluj-Napoca a început un dur război asimetric împotriva propriilor cetățeni, pe care îi terorizează printr-un continuu…
Noul an nu vine doar cu alegeri locale, ci mai întâi cu scumpiri și majorări ale taxelor și impozitelor locale. Primăria Cluj-Napoca pregătește…
Polițistul de 20 de ani care a demisionat din IJP Prahova după numai trei săptămâni petrecute la postul unde a fost repartizat,…
Clujeanul Tudor Brîndușan a asistat ieri la modul în care se fură cu nerușinare lemne din Pădurea Făget, în zona Sfântu Ion, extrem…
Costel Patrascan este unul dintre cei mai buni artisti caricaturisti ai Romaniei. Mintea ascutita Costel Patrascan reuseste atat de bine sa observe…
Evenimentul de lansare a candidatului PSD la prezidențiale s-a încheiat în jurul orei 19:30, iar la plecare, premierul Viorica Dăncilă a fost…
Prezentă la Cluj, în cadrul unei vizite maraton, alături de liderii regionali ai PSD, premierul României, Viorica Dăncilă, a dezavuat zvonurile conform cărora…
Mihai Fifor, vicepremier si secretar executiv al Guvernului, a declarat la Cluj, ca este convins ca aici PSD va castiga alegerile prezidentiale…