In vizor

De-a râsu'-plânsu' la Consiliul Județean Cluj: Au închis o rampă de gunoi și în urma lor un drum s-a surpat

Este bine cunoscut faptul că proiectele Consiliului Județean Cluj sunt urmărite de alunecări de teren. Cele mai importante proiecte derulate de Consiliul județean au necesitat consolidări ale dealurilor care au început să o ia la vale. Culmea, nicio expertiză tehnică nu a prevăzut aceste alunecări. Doar după ce terenul a început să o ia la vale, experții tehnici au menționat că e nevoie de bani suplimentari pentru consolidare.

De această dată, un drum județean, Dej-Vad, s-a surpat după lucrările efectuate pentru închiderea rampei de gunoi de la Dej. Practic în urma adunării guoaielor a rămas o groapă de 30 de metri ceea ce evident că a afectat structura drumului care s-a surpat.  Situția aceasta a apărut în luna mai, în iunie Consiliul Județean Cluj a alocat de ugență bani pentru refacerea drumului, dar nu a fost întreprinsă nicio lucrare. 

Tișe a demarat expertize pentru a stabili vinovatul, deoarece nici de această dată proiectul tehnic de la rampa de gunoi nu ar fi identificat o posibilă alunecare de teren, destul de evidentă de altfel.

”În acest moment se face expertiză pentru a stabili cine este vinovat pentru surparea drumului. Unii spun că e de vină firma care a închis rampa deoarece a luat gunoaiele de sub drum și a rămas acolo o grotă care a dus la cădere. Alții spun că din cauza gunoiului care s-a așezat, la prima mișcare drunul a căzut. Profesorii de la Universitatea Tehnică vor stabili care este cauza. Noi am finalizat acolo închiderea rampei. Dacă expertiza spune că e vina constructorului care a închis rampa, acesta va plăti refacerea drumului. Gunoiul a fost depozitat atâția ani, iar la momentul în care a fost ridicat s-a format o grotă de 20-30 de metri sub drum. S-a creat un gol care a dus la alunecarea terenului de sub drum. Gunoiul a fost depozitat sub acel drum, acum când a fost luat de acolo drumul a cedat”,încearcă Alin Tișe să găsească scuze pentru incompetență.

În acest moment se lucrează la crearea unei rute alternative deoarece respectivul drum nu mai poate fi utilizat.

”Momentan, la Vad se lucrează pentru o rută ocolitoare, pentru că acolo proiectul tehnic prevede să se scoată toată zona drumului județean, adică ambele sensuri de circulație. Atunci am găsit o rută alternativă, un drum comunal, care se amenajează acum, iar toată circulația va fi deviată pe acel drum, până la execuția lucrărilor. Este vorba despre partea dinspre Someș. Au fost 2 km de drum comunal care au avut nevoie de reparații”, menționează Liviu Hâncu, director la Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat

Asistăm la o nouă dovadă de irosire a banilor publici din cauza incompetenței. În ciuda declarațiilor curajoase ale lui Alin Tișe că va pune constructorul la plată, până acum toate consolidările de dealuri s-au realizat din bugetul Consiliului județean. Ai crede că după atât de mulți bani cheltuiți pentru alunecări de teren, Consiliul Județean ar fi putut învăța din greșeli. 

sursa foto: dejeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *