Justitie

A băut să prindă curaj și și-a atacat soțul cu un cuțit. Soțul a ajuns la spital, iar ea în arest preventiv

Simona B., o femeie în vârstă de 45 de ani, a ajuns ieri în spatele gratiilor după ce a încercat să-și omoare concubinul. Potrivit surselor Ziar de Cluj, femeia trăia un calvar alături de un individ alcoolic și violent. Luni seara femeia a declarat că a consumat băuturi alcoolice pentru ca să prindă curaj și să îl omoare pe concubin. Femeia a luat un cuțit și a încercat să îl înfigă direct în inima bărbatului. Norocul concubinului a fost că aceasta l-a împuns în apropierea inimii, însă lovitura pare una destul de gravă.

Autoritățile l-au găsit pe concubin într-o baltă de sânge și inconștient. Transportat de urgență la spital, concubinul femeii a fost operat de urgență, iar acum se află la terapie intensivă. Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. 

„Având în vedere solicitarea dumneavoastră, sunt abilitat să vă comunic următoarele date și informații:

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din data de 09.02.2021, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata B.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la violenţă în familie prev. de art. 199 alin. 1 C.p. rap. la art. 32 alin. 1 şi art. 188 alin. 1 şi 2 C.p., în sarcina acesteia reținându-se că, în data de 08.02.2021, în jurul orei 21:15, în timp ce se afla la locuinţa de domiciliu din Cluj-Napoca, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi aplicat concubinului său cu care locuieşte o lovitură cu cuţitul într-o zonă vitală, respectiv zona toracelui-inimii. Inculpata a fost reținută pentru 24 de ore, iar în data de 09.02.2021 a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă, acesta din urmă dispunând luarea măsurii arestării preventive față de inculpată, pentru o durată de 30 de zile. Facem precizarea că declanșarea acțiunii penale și dispunerea față de inculpat a unei măsuri preventive sunt acte procesuale specifice fazei de urmărire penală, nefiind de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate”, arată cei de la Parchetul Tribunalului Cluj. 

Simona Barany nu are antecedente penale. Cu toate acestea surse din interiorul anchetei susțin că femeia nu își regretă fapta și ar fi declarat că a încercat să se apere de încă un episod violent de-al concubinului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *