Rautacisme

Ziar de Cluj mai câştigă un pariu: O SĂPTĂMÂNĂ a durat până când Emil Boc a ieşit să ne ameninţe că VOM AVEA “unul dintre cele mai moderne bazine de înot”. Se putea să nu-şi lege Excelenţa Sa, Însuşi El Primarul, imaginea de David Popovici?

Scris de 910

Pus în faţa unui microfon prietenos, Excelenţa Sa, Însuşi El, Primarul Emil Boc şi-a adus aminte că are să ne zică ceva despre bazinele municipiului Cluj-Napoca, cele care zac închise, aşa că ne-a ameninţat că, în cartierul Borhanci, vor fi demarate demersurile pentru realizarea unui bazin olimpic pentru performanță dar și pentru agrement. Vom avea în cartierul Borhanci, că ce avem în Grigorescu, sau la Sala Sporturilor, zac cu lacătul la uşă. Iar ce am avuz în Parcul Mare s-a privatizat şi s-a distrus.

“În ședința din luna iulie pe care o voi convoca cât de curând vom aproba PUZ-urile pentru Borhanci. Unul dintre ele va fi dedicat exact construirii unui bazin de înot în Borhanci. Un bazin care va avea toate facilitățile moderne, inclusiv de performanță olimpică așa cum îi stă bine Clujului”, a conjugat la viitor “voi convoca” şi “vom aproba” ca să “vom avea” edilul.

Deja, în mintea lui Emil Boc, ca şi pistele desenate pe asfaltul municipiului, extrem de încins zilele acestea, este desenat şi bazinul care va avea “o capacitate de 1.000 de spectatori.”

“Bazinul acesta de înot va fi acoperit, cu capacitate cu 1.000 de spectatori și un volum unitar ce cuprinde zone dedicate competițiilor sportive de natație ce includ bazin olimpic de înot, un bazin olimpic de sărituri, o zonă de gradenă pentru spectatori, zone de agrement, un bazin de inițiere, saune, jacuzzi, vestiare și o zonă administrativă. Clădirea organizată pe trei nivele va fi realizată în așa fel încât să existe acces la fiecare nivel din exterior (…) Vom avea una dintre cele mai moderne săli sau bazine de înot cu infrastructură modernă de ultimă generație în materia de natație”, ne-a desenat cu mânuţele prin aer, primarul Emil Boc.

în 23 iunie, Ziar de Cluj publica “rugămintea” cititorilor săi către edil: Ne scriu cititorii să-l rugăm pe Emil Boc să redeschidă Bazinul Olimpic Grigorescu. Că tot avem dublu campion olimpic la înot. Bine că nu s-a antrenat la Cluj!

Şi prognosticam: “Excelenţa Ta, Şefule, Maestre, facem şi noi ceva util, în afară să dăm din gură şi să ne lipim de imaginea câte unuia care chiar face ceva (apropos, am făcut pariuri la Ziar de Clu, în cât timp o să încerci să sugi faimă şi de la David Popovici, în cât timp ai să inventezi o mişcare de PR să îl atragi la Cluj, să te tragi în chip cu el)?”

E?

“În Cluj-Napoca, ani de zile nu a existat un bazin olimpic funcțional. Acum există trei piscine acoperite, însă una stă închisă. Chiar şi ştrandul “Sun” e cu lăcătoiul pe uşă – de stau clujenii cu cupola gonflată umflată degeaba.”

Prin urmare e perfect că Emil Boc va convoca, va promova, va milita, se va zbate şi noi vom avea.

PS: Apropos de promisiuni care n-au mai apucat să-şi vadă viitorul:

în decembrie 2015, cu câteva luni înainte de campania electorală din 2016, Boc anunța că tot acest teren de 70 de hectare ar putea fi cedat tinerilor, pe concesiune.

”Un alt proiect mare la care lucrez împreună cu colegii mei este cel privind dezvoltarea unui cartier rezidenţial al Clujului, în Borhanci, pe locaţia proiectului Casarom, care a fost abandonat. Este acolo o suprafaţă de 70-80 de hectare de teren unde putem să gândim soluţii, acum suntem în faza în care pregătim documentaţia aferentă. Mă gândesc la posibilitatea de a concesiona tinerilor şi nu numai, parcele de teren pentru a-şi construi locuinţe după un plan prestabilit de primărie”, conjuga la viitor Emil Boc.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 9 mins In vizor
    LACRIMI DE CROCODIL. Cică ”PNL luptă pentru justiție, nu pentru corupție!”, are tupeul să declare europarlavramentarul PNL Rareș Bogdan. Poate în 30 de zile ca la pensiile speciale. Ia să vedem care sunt senatorii PNL care au luptat pentru nerușinatul prag de definire a abuzului în funcție
  • Acum 41 mins Politica
    Marcel Ciolacu cere Ministerului Justiției să prezinte public o variantă de reglementare adecvată pentru pragul valoric la abuzul în serviciu. ”PSD rămâne consecvent și va vota în Camera Deputaților, care este for decizional, doar ceea ce recomandă profesioniștii din justiție”
  • Acum 49 mins PubliNews
    La Iulius Mall Cluj se „simt” „(A)ere de primăvară” – expoziție care surprinde percepția asupra anotimpului renașterii de-a lungul timpului
  • Acum 2 hours Justitie
    IA BANUL ȘI FUGI! Contractele CNAIR cu Tirrena Scavi, firmă cu sediul social în Cluj, reziliate la CAB. Tribunalul Comercial Cluj a admis insolvența constructorului din Italia
  • Acum 4 hours General
    Începe să apară infrastructura de 5 stele pe viitorul culoar verde-albastru de mobilitate nemotorizată de-a lungul Someșului, de la Gilău la Apahida
  • Acum 5 hours In vizor
    Ludovic Orban, audiat ca martor la DNA în dosarul măștilor neconforme cumpărate de Romarm
  • Acum 6 hours Politica
    Senatul a votat introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, aproape identic cu pragul din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu
  • Acum 7 hours Politica
    Legea de modificare a pensiilor “speciale” a fost votată de Senat. Secretar de stat în Ministerul Muncii: “vor scădea cu până la 81%”
  • Acum 8 hours Eveniment
    MEDITAŢII CU CASĂ DE MARCAT ŞI PIOS. ANAF a ratat ceva: băbuţele cu leuştean care vând la colţul străzii
  • Acum 8 hours In vizor
    O firmă care va schimba gazonul de pe Cluj Arena a fost implicată într-o anchetă DNA şi ar face parte din anturajul lui Gigi Becali
  • Acum 9 hours FOTOGRAFILA
    Plantare copaci prin smulgere cu excavatorul pe strada Universităţii. Măcar aşa ştim cum l-au smuls de pe postament şi pe Iuliu Maniu
  • Acum 10 hours Eveniment
    Cu vile în localități defavorizate, cu reduceri de tarif, şefii Electrica Bihor, furau curent
  • Acum 11 hours Politica
    O IDEE BUNĂ: Achimaș-Cadariu propune conversia centrelor medicale mici: “S-ar putea ocupa de triaj, recuperare și paliație”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE